Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Deputatul Claudiu Năsui, ales președinte al USR București. Năsui, partizanul unui candidat unic al Opoziției la Primăria Capitalei

Postat la: 10.12.2019 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Deputatul USR Claudiu Năsui a confirmat într-o declaraţie acordată Agerpres că a fost ales preşedinte al organizaţiei bucureştene, în urma alegerilor desfăşurate pe parcursul a trei zile.

Claudiu Năsui a obţinut 50,40% dintre voturi (556), fiind urmat de deputatul Cristian Seidler cu 38% (419 voturi), consilierul municipal Bogdan Stroe cu 5,9% (66 voturi), Marian Bumbar 1,2%, Antonio Andruşceac 1%, Cosmin Smighelschi cu 1% şi Mihnea Dobre 0,6%. S-au înregistrat 1.107 de voturi, dintre care 5 au fost nule.

Claudiu Năsui a afirmat că scopul său este desemnarea unui candidat unic al Opoziţiei pentru Primăria Capitalei la alegerile de anul viitor. El a menţionat că primul punct din programul cu care a câştigat alegerile interne prevede organizarea de alegeri primare, pe modelul celor de la Budapesta. Năsui îşi doreşte, în primul rând, desemnarea unui candidat unic al Alianţei USR PLUS, iar apoi a unui candidat al Opoziţiei.

"Trebuie un consens între candidaţi asupra unui proces de determinare a unui candidat unic. Care o fi acela... Eu sunt dispus să negociez orice proces, dar să avem un candidat unic. Asta e esenţial. (...) Trebuie să fie o persoană care respectă toate criteriile noastre de integritate şi care are şi în plan idei centrale ale USR. Dar întrebarea e cum faci să îi convingi pe unii să facă un pas în spate şi ei să îl susţină pe unul singur. Eu am candidat pe procesul de alegeri primare. Dar esenţa este să avem un candidat unic. Deci, orice pentru un candidat unic", a subliniat el.

Liderul USR Bucureşti a adăugat că ar fi de acord şi cu efectuarea de sondaje de opinie în vederea desemnării candidatului unic. "Dacă ele fac consensul candidaţilor şi toţi candidaţii spun: 'Facem un sondaj şi ne retragem dacă din acel sondaj nu reiese ce vrem noi', atunci, da. Dar, până acum, cel puţin, sondajele nu au fost niciodată criteriul acesta departajator. Trebuie un proces. Dacă candidaţii se pun de acord asupra unui proces, eu nu am absolut nicio problemă", a menţionat el.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE