Departamentul de Luptă Antifraudă, al Guvernului, a trimis la DNA un dosar împotriva lui Barna. "Cîțu tot nu va recâștiga sprijinul USR-PLUS!"
Postat la: 28.09.2021 | Scris de: ZIUA NEWS

Departamentul de Luptă Antifraudă, care se afla in subordinea Guvernului, a anunțat marți că a trimis la DNA un nou dosar care îl vizează pe Dan Barna, pentru proiectul „Biblioteca bunelor practici. Concept inovator de dezvoltare a mediului rural", al cărui beneficiar a fost o firmă ce i-a aparținut co-președintelui USR-PLUS și soției sale.
Dan Barna a reacționat spunând că, oricât se va strădui DLAF, instituție aflată în subordinea premierului, "să taie în segmente" verificarea activității sale pentru a plasa știri negative la fiecare moment politic sau electoral important, premierul Cîțu tot nu va recâștiga sprijinul USR-PLUS.
"În urma verificărilor efectuate în cazul proiectului „Biblioteca bunelor practici. Concept inovator de dezvoltare a mediului rural" (POSDRU/135/5.2/S/125782 - cod SMIS 51031), având ca beneficiar S.C. Grupul de Consultanță pentru Dezvoltare DCG SRL, au rezultat indicii privind posibila săvârșire a unor fapte de natură penală, motiv pentru care Departamentul pentru lupta antifraudă - DLAF a procedat la întocmirea actelor de sesizare. Întreaga documentație a fost transmisă Direcției Naționale Anticorupție (Secția de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupție)", a confirmat marți Departamentul pentru Lupta Antifraudă (DLAF).
Dan Barna a reacționat spunând că, oricât se va strădui DLAF, instituție aflată în subordinea premierului, "să taie în segmente" verificarea activității sale pentru a plasa știri negative la fiecare moment politic sau electoral important, premierul Cîțu tot nu va recâștiga sprijinul USR-PLUS.
"Oricât se va strădui DLAF, o instituție aflată în subordinea premierului, să taie în segmente verificarea activității mele pentru a plasa știri negative la fiecare moment politic sau electoral important, premierul Cîțu tot nu va recâștiga sprijinul USR PLUS. Am cerut în mod repetat, încă de acum trei ani, ca orice dosar să fie procesat și trimis la DNA astfel încât să fie lămurite toate chestiunile asupra cărora există semne de întrebare. Până acum, s-a confirmat că am avut dreptate de fiecare dată când am zis că nu am nimic de ascuns și nimic de care să mă tem.
La singura interacțiune avută direct cu cei de la DLAF, în 11 martie, când am răspuns la solicitarea de clarificări, mi-au transmis că încheiaseră verificările și vor trimite la DNA constatările. Le-am cerut și eu sa facă lucrul acesta pentru a încheia această poveste fără sfârșit. Au comunicat și public acest lucru ca „s-a trimis la DNA". Astăzi aflu și eu din presă că DLAF a păstrat, a pus deoparte, o bucată din verificarea inițială, pentru zile negre și nevoi urgente de comunicare negativă, ca să se mai poată genera încă o știre de genul „s-a trimis la DNA ceva cu Barna". Asta se întâmpla azi când avem în linie dreaptă o moțiune care va confirma că actualul premier nu mai are sustinere. Nu este nimic nou, nu e nimic diferit de ceea ce era și ce am clarificat deja de luni de zile. Este doar un film în permanentă reluare la câteva luni pe care îl tot vedem împreună de trei ani.
Între timp în iunie anul acesta DNA a clasat dosarul redeschis în campania electorală din 2019, constatând că fapta nu există și a răspuns în numeroase rânduri la întrebările presei că nu am nici un fel de calitate în niciunul dintre dosare. Obiectivul nostru este rezolvarea rapidă a crizei politice și revenirea la o guvernare stabilă și eficientă. Ea este posibilă, însă fără Florin Cîțu. Actualul premier, coordonator al unei campanii de vaccinare eșuată, autor direct și moral al crizei politice, trebuie să plece cât mai rapid. Pentru binele românilor și al României", a afirma Dan Barna.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Victor Ponta regreta enorm gafa cu inundarea de la Portile de Fier: Îi rog pe Dumnezeu și pe români să mă ierte
Prezidențiabilul Victor Ponta a mers la biserica in Vinerea Mare pentru a se spovedi, dar a facut și o marturisire publi ...
-
Jocuri de culise - Antonescu e în topul cheltuielilor electorale. A primit 34 de milioane de la PSD și doar 2 milioane de la PNL
În topul cheltuielilor electorale pentru alegerile prezidențiale se afla Crin Antonescu, cu 45,3 de milioane de le ...
-
Conform Atlasintel: Antonescu și Bolojan conduc în topul aprecierii electoratului, semnal clar de reconfigurare politică
MATERIAL PUBLICITAR POLITICCMF: 31250003 Potrivit sondajului AtlasIntel realizat pentru HotNews in perioada 10-13 aprili ...
-
Crin Antonescu: „Vom face din lupta împotriva traficanților o prioritate națională"
MATERIAL PUBLICITAR POLITICCMF: 31250003 Candidatul coaliției de guvernare la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu, p ...
-
Călin Georgescu, mesaj cu subînțeles pentru români: "Am o veste bună și una rea"
Calin Georgescu s-a prezentat, astazi, la poliție pentru a semna controlul judiciar. La ieșirea din secția de Poliție, ...
-
România care se stinge: Satul unde nu s-a mai născut niciun copil de 35 de ani. Lavinia Șandru: „Aceasta e tăcerea care ucide o țară"
În Romania anului 2025, exista locuri unde viața s-a oprit. Nu cu zgomot, nu printr-o catastrofa - ci in tacere, p ...
-
Tragedie pentru George Simion, care e in fază terminală din punct de vedere politic. Pe cine preferă votanții lui Călin Georgescu
Potrivit unui sondaj realizat de ARA Public Opinion s-a aflat cați dintre votanții lui Calin Georgescu ar pune acum ștam ...
-
Crin Antonescu propune integrarea patrimoniului cultural în circuitul economic național
MATERIAL PUBLICITAR POLITICCMF: 31250003 În viziunea lui Crin Antonescu, cultura trebuie privita ca un motor de in ...
-
Mai penibil nu se poate: Mihail Neamțu a intrat sub pseudonim în emisiune pentru a-l linguși pe șeful George Simion
Prezidențiabilul AUR George Simion a participat la o emisiune la postul de radio "Europa FM". Pe finalul emisiunii, poli ...
-
AUR se dezintegrează: Demisii pe bandă rulantă, inclusiv membri fondatori ai partidului aleg să plece din cauza lui George Simion
Teoretic, AUR este pe val in sondaje, dar, practic, in interiorul partidului este haos si risca dezintegrarea. Demisiile ...
-
George Simion despre "profetul" Călin Georgescu: "A prezis pandemia de Covid și a spus din 2023 ca nu vom avea turul 2 al alegerilor prezidentiale"
"Calin Georgescu va aparea și va conduce Romania, am aceasta credința", a afirmat, luni seara, liderul AUR, George Simio ...
-
Comisia parlamentară de anchetă în cazul Nordis nu s-a întrunit nici măcar o dată
Pagubitii NORDIS au cerut reinfiintarea comisiei de ancheta parlamentara in cazul Nordis. Acestia reclama faptul ca acea ...
-
Gigi Becali nu mai dă doi bani pe "băiatul lui tata" și votează cu Crin Antonescu la prezidențiale!
Rasturnare totala de situație. Gigi Becali a anunțat ca ii va face campanie lui Crin Antonescu pentru alegerile din luna ...
-
George Simion a ajuns în pragul isteriei când a fost întrebat unde au dispărut banii AUR pentru campanie
Președintele AUR, George Simion, spune ca nu ar trebui sa existe o instituție precum CNA, dar incolțit de intrebari spun ...
-
Crin Antonescu propune un nou standard pentru justiția din România: claritate, transparență și eficiență
MATERIAL PUBLICITAR POLITICCMF: 31250003 Programul prezidențial al lui Crin Antonescu aduce in prim-plan ideea unei refo ...
-
Omul cere ajutor, instituțiile tac: un crescător de animale cunoscut și respectat în comunitate a fost agresat violent de rivali.
În Sacoșu Turcesc, județul Timiș, statul roman tace periculos. Gheorghe Beschiu, un crescator de animale cunoscut ...
-
Crin Antonescu: România trebuie să devină furnizor regional de securitate energetică
MATERIAL PUBLICITAR POLITICCMF: 31250003 Crin Antonescu, candidatul Alianței Romania Înainte la alegerile preziden ...
-
Diana Șoșoacă s-a dus degeaba la Mar-a-Lago. Donald Trump și Elon Musk și-au anulat participările la evenimentul pentru care lidera SOS avea bilet
Europarlamentara și lidera SOS Romania, Diana Șoșoaca, a participat vineri seara la gala anuala de Ziua Lincoln organiza ...
-
Anunț major făcut de Cristian Diaconescu: „O delegație a Congresului american vine în România". Se va discuta și despre anularea alegerilor
O delegatie a Congresului american ar urma sa vina in țara noastra, „cu contacte semnificative la toate nivelele d ...
-
Crin Antonescu: „Investiția în sănătate este o investiție strategică în dezvoltarea națiunii."
Crin Antonescu propune o regandire profunda a modului in care statul roman trateaza sistemul de sanatate. În progr ...
-
Rareș Bogdan, după ce contul lui Ion Cristoiu a fost suspendat: Urmează un Minister al Adevărului? Trăim vremuri complicate!
Europarlamentarul Rareș Bogdan, jurnalist cu o cariera bogata in spate, sare in apararea libertații de exprimare, dupa c ...
-
Cine sunt promotorii cultului „suveranist" în Diaspora. Organizații pro-Călin Georgescu cu legături oficiale cu statul român
Autoritațile romane intrețin relații oficiale cu organizații din Diaspora care promoveaza curentul „suveranist" in ...
-
Crin Antonescu: „Educația este coloana vertebrală a națiunii"
Candidatul la președinție Crin Antonescu a lansat o viziune ambițioasa pentru viitorul educației in Romania, prezentata ...
-
Călin Georgescu s-a dezlănțuit în interviul cu Tucker Carlson: "Vor să înceapă Al Treilea Război Mondial din România".
Fost candidat la alegerile prezidențiale, care nu mai poate candida din nou in mai, Calin Georgescu, a acordat un interv ...
-
Liviu Dragnea: Victor Ponta este mitoman. El avea nevoie pentru un alt motiv de cetatenia sârbă
Liviu Dragnea deținea funcția de vicepremier in anul 2014, in perioada in care Victor Ponta a marturisit ca a dat ordin ...
-
INSCOP: 61% din români cred că prezidențialele sunt deturnate de alte state. Peste 89% sunt împotriva ideilor suveraniste
Peste 61% dintre romani considera ca alegerea presedintelui este influentata puternic de actiunile ostile ale altor stat ...
-
Doina Pană, ministru al Apelor la momentul inundațiilor invocate de Victor Ponta: Eram cu ochii ca pe butelie!
Fostul premier Victor Ponta a declarat ca el a dat ordin sa fie inundate zone din Romania pentru a salva Belgradul de in ...
-
Victor Ponta acuză că Realitatea Plus l-a vandut pe Calin Georgescu cu 500.000 de euro pentru două ore la tv lui Crin Antonescu
Victor Ponta lanseaza acuzații dure in spațiul public, denunțand ceea ce el numește o noua tradare politica de proporții ...
-
Crin Antonescu: „România și-a încheiat ucenicia în Occident. Acum trebuie să devenim indispensabili"
Invitat la emisiunea Culisele statului paralel, candidatul Alianței Romania Înainte, Crin Antonescu, a susținut un ...
-
Claudiu Târziu: Călin Georgescu nu a vrut să stea de vorbă cu AUR până când nu a fost ridicat de pe stradă de către poliție
Claudiu Tarziu a declarat ca pana la episodul anularii alegerilor prezidențiale nu a mai existat o ințelegere intre AUR ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu