Dan Puric la Muntele Athos: "Voi candida la președinție, când mă va suna personal Putin de la Moscova!"
Postat la: 19.04.2024 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Aflat pentru câteva zile în pelerinaj la Sfântul munte Athos celebrul actor, eseist, regizor, scriitor și filosof Dan Puric a conferențiat într-un mod insolit la Schitul românesc Sfântul Nicolae din Kapsala. Si chiar în fața chiliei Sfântului, la rugămințile câtorva zeci de români aflați și ei tot în pelerinaj.
Printre altele, Puric i-a felicitat pe cei prezenți pentru faptul că au venit la locurile sfinte de pe Athos, în loc să se fi dus la Bruxelles sau la Strasbourg. Iar pelerinajul lor nu înseamnă altceva decât "o încărcare duhovnicească și cu credință creștină".
"Singura pasăre care atacă vulturul este cioara, care vrea să-i dea vulturului o lovitură în moalele capului. Ce face vulturul, întoarce capul? Nicidecum, el întinde aripile și se ridică tot mai sus în aerul rarefiat unde cioara nu poate respira și coboară din spatele acestuia. Așa faceți dvs acum , dragi creștini. Întindeți aripile și vă ridicați la înălțimi creștine de neatins. Așa scăpați de leprele politice din țară, lepre care vă asediază zi de zi!", a conchis Dan Puric.
Întrebat de colegul nostru Marian Gârleanu, aflat și el între pelerini, dacă va candida la președinția României, Puric a replic într-o notă de sarcasm anti-progresist; "Voi candida la președinție, când mă va suna personal Putin de la Moscova!" (Marian Gârleanu)
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Administrația Biden a trimis prezervative în valoare de 50 milioane de dolari în Fâșia Gaza
Președintele Donald Trump a acuzat administrația Joe Biden că trimite prezervative în valoare de 50 de milioane de dolari în Fâșia Gaza. Declarația acestuia a stârnit un adevărat scandal, fiind controverse în acest sens, deoarece unii contestă afirmațiile sale.
-
Șefii FBI au primit ordin să se pensioneze, să demisioneze sau vor fi concediați până luni (CNN). FBI a refuzat să comenteze informațiile
Cel puțin șase șefi ai FBI au primit ordin să se pensioneze, să demisioneze sau să fie concediați până luni, potrivit unor surse informate cu privire la acest subiect, extinzând o epurare care a început săptămâna trecută la Departamentul de Justiție, vizavi de sediul FBI, transmite CNN.
-
Țigănie la Romsilva. Fostul director a ieșit la pensie, a încasat prima de 100.000 de euro și s-a reangajat la loc!
Teodor Țigan, fostul director general al Romsilva care a luat 100.000 de euro primă de pensionare, s-a reangajat, iar acum câştigă 9.000 de euro pe lună. În acest moment, el cumulează un salariu anual de 473.000 de lei și o pensie de aproximativ 63.000 de lei.
-
Lavinia Șandru va fi candidatul PUSL la alegerile prezidențiale
Partidul Umanist Social Liberal și-a anunțat candidatul pentru alegerile prezidențiale din luna mai, Lavinia Șandru. Anunțul a fost făcut vineri, într-o conferință de presă la sediul PUSL.
-
Trump amenință țările BRICS cu un război economic dur: Să nu susţină o altă monedă pentru a înlocui dolarul. Altfel le impunem taxe de 100%
Preşedintele american Donald Trump şi-a reiterat ameninţarea de a impune taxe vamale de 100% blocului BRICS şi a declarat din nou că va impune taxe vamale de 25% pentru produsele canadiene şi mexicane începând de sâmbătă.
-
Birourile Congresului american, avertizate să nu utilizeze aplicaţia chineză de inteligenţă artificială DeepSeek
Birourile Congresului SUA au fost avertizate să nu utilizeze aplicaţia chineză de inteligenţă artificială DeepSeek, a relatat joi Axios, citând o notificare adresată birourilor de către directorul administrativ al Camerei Reprezentanţilor SUA.
-
O piramidă necunoscută intrigă cercetătorii
O structură submersă în formă de piramidă a fost identificată în apropierea Insulelor Azore din Oceanul Atlantic, generând dezbateri științifice privind originea sa. Descoperirea inițială a fost făcută accidental de un căpitan de navă de pescuit care utiliza echipamente sonar în timpul activităților de rutină în largul coastei portugheze.
-
Concurență acerbă în lumea AI - A apărut modelul care surclasează DeepSeek-V3
Compania chineză de tehnologie Alibaba a lansat miercuri o nouă versiune a modelului său de inteligenţă artificială (AI) Qwen 2.5, despre care susţine că surclasează mult-lăudatul sistem AI DeepSeek-V3.
-
Geanina Hagima: Reîmpărțirea Lumii prin Războiul Nano prin presiunea injectării oamenilor cu interfață Bio-Cyber
Foarte important acest articol al doctoritei Ana Mihalcea! Practic este o concluzie la tot ce s-a intamplat pana acum. Ar trebui larg diseminat, iar aceste intrebari sa ajunga la autoritatile din intreaga lume. Si eu m-am gandit ca prin injectarea asa-ziselor vaccinuri covid, de fapt interfete bio-ciber , lumea a fost reîmpărțită între cei care dețin controlul asupra nanoehnologiei din aceste vaccinuri - chinezi, americani, ruși, indieni etc., scrie medicul Geanina Hagima pe pagina de Facebook.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.RAISA 8283 - APOCALIPSA A ÎNCEPUT! "PATRIA A PRIORI!"
- 2.De ce a plecat Georgescu din țară imediat după Şoşoacă?
- 3.Concluzia lui Robert Turcescu despre Călin Georgescu după interviu: "Are foame de putere" VIDEO
- 4.Războiul Becali - Georgescu a ajuns la alt nivel: „E prea dobitoc, țăran, prost"
- 5.Reglementări draconice: Guvernul adoptă măsuri speciale pentru candidați de tip Călin Georgescu
- 6.Presa din SUA îi face portretul lui Călin Georgescu și susținătorilor acestuia: Noii Rasputini!
- 7.Mai multe poze insinueaza ca in spatele lui Calin Georgescu se afla mai multi securisti din vechea gardă
- 8.Să vedem cât o ține: Diana Șoșoacă anunță că se retrage din viața publică. Europarlamentara și copiii săi au fost amenințați
- 9.Călin Georgescu face o declaratie neasteptata legata de serviciile secrete si relatii cu ofiteri de informatii
- 10.Crin Antonescu a anunțat Coaliția de la putere cum vrea să fie eliminat Călin Georgescu de la prezidențiale
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu