Culisele demisiei șefului ANAF Lucian Heiuș. Sunt cel puțin două explicații, una politică și una de natură economică: Bugetul e praf!
Postat la: 30.05.2023 | Scris de: ZIUA NEWS

Președintele ANAF, Lucian Heiuș (PNL), și-a dat luni demisia, fără să explice motivele.
„Mi-am înaintat astăzi demisia din funcția de președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală. A fost o onoare pentru mine să conduc această instituție și le mulțumesc colegilor mei pentru profesionalismul și implicarea de care au dat dovadă în acest an. Totodată, sunt mulțumit de faptul că, în acest mandat, ANAF a reușit să atingă cu succes toate jaloanele stabilite prin PNRR și toate obiectivele asumate prin programul de guvernare, cu onestitate, responsabilitate și respect față de contribuabili", a scris Heiuș, luni, pe contul său de Facebook.
Sunt cel puțin două explicații, una politică și una de natură economică: Cea politică ține de Protocolul Coaliției PNL-PSD-UDMR. S-a stabilit încă de la început ca partidul care deține Ministerul Finanțelor să cedeze celuilat șefia ANAF. Prin urmare ministru a fost numit un social-democrat, Adrian Câciu, iar la ANAF a fost numit Lucian Heiuș. Demisia de azi ar însemna că rotația a început chiar dacă nu se face încă la nivel de miniștri. De altfel se și aude deja că fostul deja președinte al ANAF, Lucian Heiuș, va fi numit într-o altă funcție importantă.
Cea economică ține de performanțele modeste. Colectarea a fost foarte slabă la buget în acest an și de aici o suită de probleme. Doar la marii contribuabili deficitul de încasare este de 8.9 miliarde de lei în primele 5 luni. Sunt posibile măsuri dure împotriva responsabililor din ANAF care au tolerat această stare de lucruri.
El a fost numit în funcţie în 5 mai 2022, postul revenind la acel moment PNL. Conducerea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) urmează să revină PSD odată cu punerea în aplicare a sistemului de rotaţie prevăzut în protocolul de guvernare dintre PSD şi PNL. Protocolul dintre cele două partide prevede ca Ministerul Finanţelor, la conducerea căruia se află în prezent Adrian Câciu, din partea PSD, să revină PNL. Deşi ANAF nu este prevăzut explicit în protocol, conducerea Fiscului a fost lăsată PNL, la conducerea instituţiei fiind pus preşedinte Lucian Heiuş. Conducerea ANAF ar urma însă să revină PSD pe acelaşi raţionament pe care a revenit şi PNL, anume că cine controlează Ministerul Finanţelor trebuie să lase ANAF celeilalte părţi.
Heiuș afirmă că în 2022, ANAF a reuşit să colecteze la buget 353,3 miliarde lei, cu 58 miliarde mai mult faţă de anul precedent, şi să ramburseze TVA în valoare de 27,99 miliarde lei, faţă de anul anterior când s-au rambursat doar 24,34 miliarde Lei. În primele cinci luni din 2023, s-a rambursat TVA în valoare de 11.451 milioane lei, şi s-au încasat 148,02 miliarde lei, cu 9,4 miliarde lei mai mult decât în perioada similară a anului precedent. Iar faţă de programul comunicat de Ministerul Finanţelor, se înregistrează un minus de 8,9 miliarde lei, din care 8,5 miliarde lei sume necolectate de către Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, spune leful demisionar al ANAF.
În plus, în luna aprilie 2023, insituţia a trimis 780 de notificări către persoane fizice care nu-şi pot justifica veniturile. Totodată, în acest mandat, au fost efectuate 50.979 verificări la contribuabili persoane juridice şi fizice în urma cărora s-au stabilit sume suplimentare în valoare totală 3.688,5 milioane lei. Au fost efectuate 25.274 verificări documentare la contribuabili persoane juridice şi fizice, în urma cărora au fost stabilite sume suplimentare în valoare totală de 554,2 milioane lei.
În aceeaşi perioadă, cei de la Direcţia antifraudă fiscală au cuantificat/estimat implicaţii fiscale - reprezentând TVA, impozite, contribuţii sociale şi de sănătate, alte creanţe - în sumă totală de 2.471,1 mil. lei şi au înaintat organelor de urmărire penală 289 acte de sesizare, pentru prejudicii în sumă totală de 621,8 mil. lei. În plus, în urma activităţii de verificare documentară au fost emise decizii de impunere, pentru 1.904 entităţi, valoarea obligaţiilor stabilite însumând 604,9 mil. lei.
"Nu în ultimul rând, sunt mândru că, în mandatul meu, administraţia fiscală a deschis căi de acţiune către zone de evaziune care n-au mai fost abordate până acum. Regret că nu pot duce până la capăt procesul de modernizare al ANAF şi proiectele începute acum şi sper ca viitorul preşedinte să continue proiectele de digitalizare ale instituţiei", conchide Lucian Heiuş.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
"Vreți să rămâneți în Uniunea Europeană?". Reacția lui George Simion, pentru un reporter din Franța
În ultimele saptamani, George Simion a acordat interviuri pe banda rulanta pentru presa occidentala. În cadr ...
-
George Simion face o declaratie bulversanta: Le-a spus francezilor că ar susține restaurarea monarhiei
George Simion declara in presa franceza ca ar susține restaurarea monarhiei in Romania. Într-un interviu acordat p ...
-
George Simion le mulțumește americanilor pentru că au scos România din programul Visa Waiver
Candidatul AUR la alegerile prezidențiale a acordat un interviu unui influencer MAGA, Jack Posobiec. În acesta a f ...
-
Un sociolog vine cu ultimele cifre: Diferența în sondaje între Nicușor Dan și George Simion s-a redus la 4%
Sociologul Remus Ștefureac, directorul institutului de sondare INSCOP, scrie pe Facebook, vineri, ca diferența in sondaj ...
-
Nicușor Dan a făcut toate calculele. Cum poate să-l bată pe George Simion
Nicușor Dan spune ca este optimist in ceea ce privește turul doi al alegerilor prezidențiale. Candidatul independent a f ...
-
Florin Zamfirescu a dezvăluit cum a ajuns la cuțite cu Diana Șoșoacă. Replica actorului a înfuriat-o cumplit
Florin Zamfirescu a dezvaluit ca in trecut a fost prieten cu Diana Șoșoaca, dar din cauza convingerilor politice ale fi ...
-
Claudiu Târziu pune cruce alegerilor anticipate: Și dacă ar ajunge Simion președinte, credeți că AUR poate face guvernare fără PSD și alte partide? Nu!
Europarlamentarul Claudiu Tarziu, fost lider in AUR, de curand plecat din partid, a declarat ca nu se poate ajunge la al ...
-
George Simion despre un nou guvern: Nu exclud să pot desemna o persoană care să nu aibă o majoritate în spate. Ce spune despre Anamaria Gavrilă
Candidatul AUR la alegerile prezidentiale, George Simion, clasat pe primul loc in urma scrutinului din 4 mai, sustine ca ...
-
Lista miniștrilor din guvernul Georgescu - Pe cine vrea să instaleze AUR la Palatul Victoria: „Vor fi măsuri dure"
Dupa 35 de ani marcați de guverne conduse fie de PSD, fie de PNL, executivul de la Palatul Victoria ar putea fi compus d ...
-
Prima întâlnire directă între Nicușor Dan și George Simion, după ce au ajuns să dispute finala prezidențială
Prezidențiabilul AUR, George Simion și independentul Nicușor Dan vor disputa, pe 18 mai, finala alegerilor prezidențiale ...
-
George Simion recunoaște ca a mintit poporul cu casele la 35.000 de euro: A fost o formă de marketing politic!
Liderul AUR, George Simion, promitea case la 35.000 de euro, in precedentele campanii electorale. Între timp, acel ...
-
Sistemul declansează urgia peste România: Ilie Bolojan dă verde unei crize fără precedent: "Vremurile liniștite au apus!"
Ilie Bolojan, președintele interimar al Romaniei, a transmis astazi un mesaj puternic in cadrul summitului Romanian Busi ...
-
Crin Antonescu încheie campania cu un apel la discernământ și încredere: România înainte, prin votul fiecăruia
MATERIAL PUBLICITAR POLITICCMF: 31250003 În ultimele ore ale campaniei prezidențiale, Crin Antonescu transmite un ...
-
George Simion, interviu în Deutsche Welle: Critică Comisia Europeană și explică ce model din Europa va urma
George Simion, o voce critica la adresa UE, este pe cale sa caștige cursa prezidențiala din Romania. În dialog cu ...
-
Tară de interimari: Groparul Ilie Bolojan a semnat numirea incompetentului Cătălin Predoiu care va fi premier al României. O vulnerabilitate de securitate fără precedent
Romania este condusa in acest moment de interimari. Avem presedintele tarii un interimar, fost sef al Senatului, gropar ...
-
Vasile Blaga s-a prins care e strategia lui Marcel Ciolacu: "Era nevoie de plecarea lui, dar..."
Senatorul PNL, Vasile Blaga, a comentat decizia premierului Marcel Ciolacu de a-și depune mandatul, acuzand PSD ca acțio ...
-
POLITICO: Țara va intra în haos după demisia premierului și rezultatele de la prezidențiale
Dreapta dura a castigat detasat primul tur al alegerilor prezidentiale de duminica, provocand un anunt surprinzator din ...
-
Alexandr Dughin intervine în favoarea lui Simion și avertizează: "Globaliștii fie îl ucid, fie anulează rezultatele alegerilor!"
Alexandr Dughin, considerat ideologul de influența al regimului Vladimir Putin, și-a declarat public sprijinul fața de G ...
-
George Simion este văzut călătorind de la Viena la Sibiu, la o zi după câștigarea detașată a primului tur al alegerilor prezidențiale
Liderul AUR, George Simion, a fost filmat de martori oculari, luni, calatorind din Viena și aterizand ulterior pe aeropo ...
-
George Simion da un mesaj de forță după victoria din turul I. Anunță planul pentru 18 mai: "Îl punem pe Călin în fruntea țării!"
George Simion, caștigatorul primului tur al alegerilor prezidențiale, a mers luni la o fabrica din Alba Iulia pentru a l ...
-
Claudiu Târziu: "Românii vor să izgonească această clică. Singura problemă e că revoluțiile de acest tip nu știi niciodată unde duc"
Claudiu Tarziu, liderul AUR care a demisionat din partid in urma cu cateva zile a reacționat vehement dupa primul tur al ...
-
Un lider PSD Buzău îi cere demisia lui Marcel Ciolacu: Este o opțiune când ai rezultatele pe care le-am văzut
Purtatorul de cuvant al PSD, Lucian Romascanu, a declarat luni ca demisia, in primul rand de la partid, este o optiune p ...
-
Marine Le Pen, după votul românilor: "Un bumerang frumos pentru von der Leyen"
„Romania tocmai i-a oferit doamnei von der Leyen un bumerang foarte frumos", a comentat lidera formațiunii Rassemb ...
-
Liderii PSD și-au profețit un sfârșitul: "Ne ducem pe drumul acela unde nu este nici durere, nici întristare, nici suspin"
Înaintea alegerilor prezidențiale, liderii PSD nici macar nu concepeau sa nu intre in turul II al alegerilor prezi ...
-
Gigi Becali dezvăluie mesajul primit de la George Simion înainte de alegeri
Gigi Becali susține ca liderul AUR, George Simion, era sigur inca din 18 martie ca va ajunge in turul al doilea al alege ...
-
George Simion a surclasat în fiefurile greilor PSD și PNL. Sistemul tremură pe la toate incheieturile
Candidatul AUR, George Simion, a caștigat detașat primul tur al alegerilor prezidențiale, dar rezultatele defalcate ne a ...
-
George Simion a făcut o mare promisiune despre "liderul suveraniștilor". Care va fi rolul lui Călin Georgescu
La scurt timp dupa afișarea primelor rezultate, marele caștigator al primului tur al alegerilor prezidențiale, George Si ...
-
Detaliile momentului despre discuțiile lui Antonescu cu delegația SUA: Cine a refuzat orice întâlnire!
Crin Antonescu, candidatul coaliției, s-a intalnit cu reprezentanții SUA in Romania, fix inainte de alegeri. Conform uno ...
-
Radu Tudor vs George Simion. Schimb de replici spumos pe rețelele sociale
Tensiunea in mediul politic crește de la o ora la alta, odata cu apropierea deznodamantului primului tur al alegerilor p ...
-
Sentimentul anti american al românilor este in crestere: Primul anunț al Ambasadei SUA la București după eliminarea României din Visa Waiver
Ambasada SUA a reacționat la anunțul privind eliminarea Romaniei din Programul Visa Waiver. Americanii vorbesc despre co ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu