Culisele blocajului pe certificatul verde: PSD a propus testarea bugetarilor ca alternativă la vaccinare. PNL a cerut și pentru zona privată!
Postat la: 08.01.2022 | Scris de: ZIUA NEWS

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu (PSD), a explicat care este diferența de viziune dintre liberali și social-democrați pe marginea certificatului verde la locul de muncă.
„Lucrăm împreună miniștrii liberali și miniștrii de la PSD și UDMR. De asemenea, nu am avut niciodată un conflict. Premierul colaborează cu noi în mod egal, indiferent de partidul de la care facem parte. Pot să spun sincer că în afară de acest dialog, dar și acest dialog, un dialog de la distanță, care nu are substanță, că de foarte multe ori dialogul dintre domnul Rafila și domnul Cîțu se referă la lucruri diferite, după cum am observat eu, pentru că unul este dintr-un Parlament care se află acum în vacanță și celălalt este din focul bătăliei cu pandemia. Eu cred că în proxima ședință pe care o facem în coaliție vom rezolva cele mai importante teme și inclusiv cele care au făcut obiectul dezbaterii", a spus Vasile Dîncu.
„Eu cred că în acest moment există viziuni diferite. De exemplu, domnul Rafila (ministrul Sănătății, Alexandru Rafila) a venit cu un proiect mult mai sofisticat pentru un certificat verde, care nu include neapărat vaccinare obligatorie, ci era și cu un sistem de testare. Apoi au apărut diferențe care țin de ideologie. Până la urmă, noi am vrut să-i sprijinim în primul rând pe cei care lucrează în serviciile esențiale pentru testare, de exemplu în serviciile esențiale ale statului, la funcționarii publici. Atunci, domnul Cîțu a vrut să replice că ar trebui să dăm la toată lumea teste gratuite și la cei care lucrează în zona privată și au existat dezbateri, este firesc. Noi nu putem să facem o disoluție a celor două partide într-un program de guvernare, ci invers, trebuie să îmbogățim prin programele noastre de partid, să îmbogățim programul de guvernare. Așa am făcut și când am negociat programul de guvernare și cred că este un program bun și am reușit un echilibru destul de bun", a explicat ministrul Apărării.
„Mi-ar plăcea să putem să discutăm chiar mai mult pe anumite teme și să găsim soluții bune. Până la urmă există și o altă posibilitate de conflict viitor sau de contradicții viitoare, faptul că în teritoriu încă nu au început dezbaterile din teritoriu, dar în teritoriu noi nu am impus să se facă alianțe în teritoriu. În teritoriu urmează să se înțeleagă Partidul Social Democrat cu UDMR-ul și cu Partidul Național Liberal trebuie să se înțeleagă. Acolo vor apărea din nou dezbateri. Eu nu cred că unitatea de monolit mai poate caracteriza o politică românească în acest moment. Eu cred că dacă există unele păreri diferite sunt suportabile în acest moment și eu chiar nu le-am văzut, dar s-ar putea să apară mai încolo. Nu cred că suntem în pragul ruperii coaliției să spunem sau nici nu există această perspectivă. Eu mă așteptam să fie mai greu să lucrăm împreună, vă spun foarte sincer și chiar să construim un program de guvernare împreună, credeam că va fi mult mai greu", a adăugat el.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Victor Ponta regreta enorm gafa cu inundarea de la Portile de Fier: Îi rog pe Dumnezeu și pe români să mă ierte
Prezidențiabilul Victor Ponta a mers la biserica in Vinerea Mare pentru a se spovedi, dar a facut și o marturisire publi ...
-
Jocuri de culise - Antonescu e în topul cheltuielilor electorale. A primit 34 de milioane de la PSD și doar 2 milioane de la PNL
În topul cheltuielilor electorale pentru alegerile prezidențiale se afla Crin Antonescu, cu 45,3 de milioane de le ...
-
Conform Atlasintel: Antonescu și Bolojan conduc în topul aprecierii electoratului, semnal clar de reconfigurare politică
MATERIAL PUBLICITAR POLITICCMF: 31250003 Potrivit sondajului AtlasIntel realizat pentru HotNews in perioada 10-13 aprili ...
-
Crin Antonescu: „Vom face din lupta împotriva traficanților o prioritate națională"
MATERIAL PUBLICITAR POLITICCMF: 31250003 Candidatul coaliției de guvernare la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu, p ...
-
Călin Georgescu, mesaj cu subînțeles pentru români: "Am o veste bună și una rea"
Calin Georgescu s-a prezentat, astazi, la poliție pentru a semna controlul judiciar. La ieșirea din secția de Poliție, ...
-
România care se stinge: Satul unde nu s-a mai născut niciun copil de 35 de ani. Lavinia Șandru: „Aceasta e tăcerea care ucide o țară"
În Romania anului 2025, exista locuri unde viața s-a oprit. Nu cu zgomot, nu printr-o catastrofa - ci in tacere, p ...
-
Tragedie pentru George Simion, care e in fază terminală din punct de vedere politic. Pe cine preferă votanții lui Călin Georgescu
Potrivit unui sondaj realizat de ARA Public Opinion s-a aflat cați dintre votanții lui Calin Georgescu ar pune acum ștam ...
-
Crin Antonescu propune integrarea patrimoniului cultural în circuitul economic național
MATERIAL PUBLICITAR POLITICCMF: 31250003 În viziunea lui Crin Antonescu, cultura trebuie privita ca un motor de in ...
-
Mai penibil nu se poate: Mihail Neamțu a intrat sub pseudonim în emisiune pentru a-l linguși pe șeful George Simion
Prezidențiabilul AUR George Simion a participat la o emisiune la postul de radio "Europa FM". Pe finalul emisiunii, poli ...
-
AUR se dezintegrează: Demisii pe bandă rulantă, inclusiv membri fondatori ai partidului aleg să plece din cauza lui George Simion
Teoretic, AUR este pe val in sondaje, dar, practic, in interiorul partidului este haos si risca dezintegrarea. Demisiile ...
-
George Simion despre "profetul" Călin Georgescu: "A prezis pandemia de Covid și a spus din 2023 ca nu vom avea turul 2 al alegerilor prezidentiale"
"Calin Georgescu va aparea și va conduce Romania, am aceasta credința", a afirmat, luni seara, liderul AUR, George Simio ...
-
Comisia parlamentară de anchetă în cazul Nordis nu s-a întrunit nici măcar o dată
Pagubitii NORDIS au cerut reinfiintarea comisiei de ancheta parlamentara in cazul Nordis. Acestia reclama faptul ca acea ...
-
Gigi Becali nu mai dă doi bani pe "băiatul lui tata" și votează cu Crin Antonescu la prezidențiale!
Rasturnare totala de situație. Gigi Becali a anunțat ca ii va face campanie lui Crin Antonescu pentru alegerile din luna ...
-
George Simion a ajuns în pragul isteriei când a fost întrebat unde au dispărut banii AUR pentru campanie
Președintele AUR, George Simion, spune ca nu ar trebui sa existe o instituție precum CNA, dar incolțit de intrebari spun ...
-
Crin Antonescu propune un nou standard pentru justiția din România: claritate, transparență și eficiență
MATERIAL PUBLICITAR POLITICCMF: 31250003 Programul prezidențial al lui Crin Antonescu aduce in prim-plan ideea unei refo ...
-
Omul cere ajutor, instituțiile tac: un crescător de animale cunoscut și respectat în comunitate a fost agresat violent de rivali.
În Sacoșu Turcesc, județul Timiș, statul roman tace periculos. Gheorghe Beschiu, un crescator de animale cunoscut ...
-
Crin Antonescu: România trebuie să devină furnizor regional de securitate energetică
MATERIAL PUBLICITAR POLITICCMF: 31250003 Crin Antonescu, candidatul Alianței Romania Înainte la alegerile preziden ...
-
Diana Șoșoacă s-a dus degeaba la Mar-a-Lago. Donald Trump și Elon Musk și-au anulat participările la evenimentul pentru care lidera SOS avea bilet
Europarlamentara și lidera SOS Romania, Diana Șoșoaca, a participat vineri seara la gala anuala de Ziua Lincoln organiza ...
-
Anunț major făcut de Cristian Diaconescu: „O delegație a Congresului american vine în România". Se va discuta și despre anularea alegerilor
O delegatie a Congresului american ar urma sa vina in țara noastra, „cu contacte semnificative la toate nivelele d ...
-
Crin Antonescu: „Investiția în sănătate este o investiție strategică în dezvoltarea națiunii."
Crin Antonescu propune o regandire profunda a modului in care statul roman trateaza sistemul de sanatate. În progr ...
-
Rareș Bogdan, după ce contul lui Ion Cristoiu a fost suspendat: Urmează un Minister al Adevărului? Trăim vremuri complicate!
Europarlamentarul Rareș Bogdan, jurnalist cu o cariera bogata in spate, sare in apararea libertații de exprimare, dupa c ...
-
Cine sunt promotorii cultului „suveranist" în Diaspora. Organizații pro-Călin Georgescu cu legături oficiale cu statul român
Autoritațile romane intrețin relații oficiale cu organizații din Diaspora care promoveaza curentul „suveranist" in ...
-
Crin Antonescu: „Educația este coloana vertebrală a națiunii"
Candidatul la președinție Crin Antonescu a lansat o viziune ambițioasa pentru viitorul educației in Romania, prezentata ...
-
Călin Georgescu s-a dezlănțuit în interviul cu Tucker Carlson: "Vor să înceapă Al Treilea Război Mondial din România".
Fost candidat la alegerile prezidențiale, care nu mai poate candida din nou in mai, Calin Georgescu, a acordat un interv ...
-
Liviu Dragnea: Victor Ponta este mitoman. El avea nevoie pentru un alt motiv de cetatenia sârbă
Liviu Dragnea deținea funcția de vicepremier in anul 2014, in perioada in care Victor Ponta a marturisit ca a dat ordin ...
-
INSCOP: 61% din români cred că prezidențialele sunt deturnate de alte state. Peste 89% sunt împotriva ideilor suveraniste
Peste 61% dintre romani considera ca alegerea presedintelui este influentata puternic de actiunile ostile ale altor stat ...
-
Doina Pană, ministru al Apelor la momentul inundațiilor invocate de Victor Ponta: Eram cu ochii ca pe butelie!
Fostul premier Victor Ponta a declarat ca el a dat ordin sa fie inundate zone din Romania pentru a salva Belgradul de in ...
-
Victor Ponta acuză că Realitatea Plus l-a vandut pe Calin Georgescu cu 500.000 de euro pentru două ore la tv lui Crin Antonescu
Victor Ponta lanseaza acuzații dure in spațiul public, denunțand ceea ce el numește o noua tradare politica de proporții ...
-
Crin Antonescu: „România și-a încheiat ucenicia în Occident. Acum trebuie să devenim indispensabili"
Invitat la emisiunea Culisele statului paralel, candidatul Alianței Romania Înainte, Crin Antonescu, a susținut un ...
-
Claudiu Târziu: Călin Georgescu nu a vrut să stea de vorbă cu AUR până când nu a fost ridicat de pe stradă de către poliție
Claudiu Tarziu a declarat ca pana la episodul anularii alegerilor prezidențiale nu a mai existat o ințelegere intre AUR ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu