Componenţa Cabinetului Dăncilă, votată astăzi de coaliţia PSD-ALDE. Care sunt ultimii miniştri vehiculaţi
Postat la: 26.01.2018 | Scris de: ZIUA NEWS

Forurile de conducere ale PSD şi ALDE se vor reuni, vineri, pentru a decide miniştrii care vor face parte din Guvernul Dăncilă, precum şi noul program de guvernare.
Astfel, CExN al PSD se va reuni, vineri, de la ora 11.00, iar Biroul Politic Central al ALDE a fost convocat pentru ora 10.00. La şedinţa ALDE va participa şi premierul desemnat, Viorica Dăncilă.
Potrivit declaraţiilor de până acum, Guvernul Dăncilă va avea aceeaşi structură ca şi fostul Executiv Tudose, respectiv premier, 3 vicepremieri, dintre care unul fără portofoliu, şi 26 de portofolii, 2 miniştri fiind delegaţi. În total, noul Cabinet va avea, ca şi cel precedent, 28 de membri.
Liderul PSD Liviu Dragnea a precizat, la începutul acestei săptămâni, că membrii PSD cercetaţi penal pot face parte din viitorul Cabinet Dăncilă, el arătând că social-democraţii au decis să îşi facă ei înşişi Guvernul şi nu alte instituţii.
Din această perspectivă, potrivit unor surse, în Guvern ar urma să revină Rovana Plumb, pe postul de vicepremier fără portofoliu, şi Sevill Shhaideh, pe postul de secretar general al Executivului.
De altfel, şi Paul Stănescu îşi va păstra postul de vicepremier şi ministru al Dezvoltării. ÎCCJ a amânat, joi, pentru 8 februarie, discutarea cererii DNA de confirmare a redeschiderii urmăririi penale într-un dosar în care este vizat şi vicepremierul Paul Stănescu. Acesta a declarat că, dacă va deveni inculpat, îşi va depune imediat demisia.
Pentru portofoliul Culturii este vehiculat numele actorului George Ivaşcu, deşi la începutul săptămânii fusese vehiculată revenirea lui Ionuţ Vulpescu.
Alţi doi miniştri care se pare că îşi vor păstra portofoliile sunt Florian Bodog (Sănătate) şi Liviu Pop (Educaţie), deşi tot la începutul săptămânii erau vehiculate numele Ecaterinei Andronescu şi a Rodicăi Nassar ca posibili titulari.
În ceea ce priveşte ministerul Transporturilor, acesta ar putea fi preluat de Sorin Bota, deşi tot la începutul săptămânii era vehiculată întoarcerea lui Răzvan Cuc.
În viitorul Guvern nu se vor mai regăsi susţinătorii fostului premier Mihai Tudose, respectiv Marcel Ciolacu (vicepremier fără portofoliu), Felix Stroe (Transporturi), Marius Nica (ministru delegat pentru fonduri europene).
O altă revenire în Guvern ar putea fi cea a lui Eugen Teodorovici, fost ministru al Fondurilor europene şi ministru al Finanţelor în Guvernul Ponta. Teodorovici este, de altfel, propunerea PSD Tulcea pentru funcţia de ministru al Finanţelor sau pentru un portofoliu la ministerul Fondurilor europene.
Pe de altă parte, ministerul Fondurilor europene este vizat şi de Ana Birchall, care ar reveni astfel în Executiv, după ce a ocupat postul de ministru al Afacerilor europene în Executivul Grindeanu.
Cu semnul întrebării privind prezenţa în Guvernul Dăncilă ar fi ministrul pentru Dialog Social, Gabriel Petrea, dar şi ministrul pentru Turism, Mircea Dobre.
Ioan Deneş va fi sigur ministru în Guvernul Dăncilă, acesta fiind votat de CExN al PSD pentru a o înlocui pe Doina Pană la ministerul Apelor şi Pădurilor încă înainte de demisia lui Tudose.
Vor rămâne în Guvern şi îşi vor păstra portofoliile Olguţa Vasilescu (Muncă), Carmen Dan (Interne), Petre Daea (Agricultură), Mihai Fifor (Apărare), Ionuţ Mişa (Finanţe), Tudorel Toader (Justiţie), Gheorghe Şimon (Economie), Ilan Laufer (Mediul de afaceri), Lucian Georgescu (Cercetare), Lucian Şova (Comunicaţii), Andreea Păstîrnac (Românii de pretutindeni).
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, se va regăsi pe acelaşi post şi în Guvernul Dăncilă, ca ministru independent, el nefiind asumat politic, ci doar sprijinit de coaliţia de guvernare PSD-ALDE, au precizat, joi, pentru MEDIAFAX, surse politice.
Pe de altă parte, ALDE, care a deţinut patru portofolii - Externe, Mediu, Energie şi Relaţia cu Parlamentul, şi le va păstra. De asemenea, şi titularii acestor portofolii se vor regăsi în Guvernul Dăncilă, respectiv Teodor Meleşcanu, Graţiela Gavrilescu, Toma Petcu şi Viorel Ilie. ALDE va păstra, de asemenea, şi funcţia de vicepremier, deţinută de Gavrilescu.
Grupurile parlamentare ale PSD, dar şi cele ale ALDE, se vor reuni duminică, la Palatul Parlamentului, în perspectiva votului care urmează a fi dat luni asupra componenţei Guvernului şi programului de guvernare.
Birourile Permanente reunite ale celor două Camere au fost deja convocate pentru vineri la ora 15.00, pentru a lua act de trimiterea listei cu miniştri şi a programului de guvernare şi pentru a convoca luni sesiunea extraordinară a Parlamentului.
Astfel, luni, 29 ianuarie, ar urma să aibă loc, de dimineaţă, audierea miniştrilor în comisiile parlamentare de specialitate, iar procedura de vot va începe la ora 15.00, astfel încât spre seară să se poată depune jurământul la Palatul Cotroceni.
În ceea ce priveşte programul de guvernare, acesta va fi actualizat, în sensul că nu vor se vor mai regăsi mai multe măsuri din 2017, dar vor figura altele noi. Printre priorităţi se vor număra Legea pensiilor, Legea parteneriatului public-privat, Legea achiziţii publice şi Legea lobby-ului.
Liderul PSD Liviu Dragnea a susţinut, recent, că nu exclude introducerea impozitului pe gospodărie în programul de guvernare.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Cu două săptămâni înainte de prezidențiale: Cine intră în turul II și cine pierde teren. Date-cheie din sondajul Sociopol
Potrivit celui mai recent sondaj realizat de Sociopol, la comanda postului Romania TV, liderul AUR, George Simion, și fo ...
-
Victor Ponta regreta enorm gafa cu inundarea de la Portile de Fier: Îi rog pe Dumnezeu și pe români să mă ierte
Prezidențiabilul Victor Ponta a mers la biserica in Vinerea Mare pentru a se spovedi, dar a facut și o marturisire publi ...
-
Jocuri de culise - Antonescu e în topul cheltuielilor electorale. A primit 34 de milioane de la PSD și doar 2 milioane de la PNL
În topul cheltuielilor electorale pentru alegerile prezidențiale se afla Crin Antonescu, cu 45,3 de milioane de le ...
-
Conform Atlasintel: Antonescu și Bolojan conduc în topul aprecierii electoratului, semnal clar de reconfigurare politică
MATERIAL PUBLICITAR POLITICCMF: 31250003 Potrivit sondajului AtlasIntel realizat pentru HotNews in perioada 10-13 aprili ...
-
Crin Antonescu: „Vom face din lupta împotriva traficanților o prioritate națională"
MATERIAL PUBLICITAR POLITICCMF: 31250003 Candidatul coaliției de guvernare la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu, p ...
-
Călin Georgescu, mesaj cu subînțeles pentru români: "Am o veste bună și una rea"
Calin Georgescu s-a prezentat, astazi, la poliție pentru a semna controlul judiciar. La ieșirea din secția de Poliție, ...
-
România care se stinge: Satul unde nu s-a mai născut niciun copil de 35 de ani. Lavinia Șandru: „Aceasta e tăcerea care ucide o țară"
În Romania anului 2025, exista locuri unde viața s-a oprit. Nu cu zgomot, nu printr-o catastrofa - ci in tacere, p ...
-
Tragedie pentru George Simion, care e in fază terminală din punct de vedere politic. Pe cine preferă votanții lui Călin Georgescu
Potrivit unui sondaj realizat de ARA Public Opinion s-a aflat cați dintre votanții lui Calin Georgescu ar pune acum ștam ...
-
Crin Antonescu propune integrarea patrimoniului cultural în circuitul economic național
MATERIAL PUBLICITAR POLITICCMF: 31250003 În viziunea lui Crin Antonescu, cultura trebuie privita ca un motor de in ...
-
Mai penibil nu se poate: Mihail Neamțu a intrat sub pseudonim în emisiune pentru a-l linguși pe șeful George Simion
Prezidențiabilul AUR George Simion a participat la o emisiune la postul de radio "Europa FM". Pe finalul emisiunii, poli ...
-
AUR se dezintegrează: Demisii pe bandă rulantă, inclusiv membri fondatori ai partidului aleg să plece din cauza lui George Simion
Teoretic, AUR este pe val in sondaje, dar, practic, in interiorul partidului este haos si risca dezintegrarea. Demisiile ...
-
George Simion despre "profetul" Călin Georgescu: "A prezis pandemia de Covid și a spus din 2023 ca nu vom avea turul 2 al alegerilor prezidentiale"
"Calin Georgescu va aparea și va conduce Romania, am aceasta credința", a afirmat, luni seara, liderul AUR, George Simio ...
-
Comisia parlamentară de anchetă în cazul Nordis nu s-a întrunit nici măcar o dată
Pagubitii NORDIS au cerut reinfiintarea comisiei de ancheta parlamentara in cazul Nordis. Acestia reclama faptul ca acea ...
-
Gigi Becali nu mai dă doi bani pe "băiatul lui tata" și votează cu Crin Antonescu la prezidențiale!
Rasturnare totala de situație. Gigi Becali a anunțat ca ii va face campanie lui Crin Antonescu pentru alegerile din luna ...
-
George Simion a ajuns în pragul isteriei când a fost întrebat unde au dispărut banii AUR pentru campanie
Președintele AUR, George Simion, spune ca nu ar trebui sa existe o instituție precum CNA, dar incolțit de intrebari spun ...
-
Crin Antonescu propune un nou standard pentru justiția din România: claritate, transparență și eficiență
MATERIAL PUBLICITAR POLITICCMF: 31250003 Programul prezidențial al lui Crin Antonescu aduce in prim-plan ideea unei refo ...
-
Omul cere ajutor, instituțiile tac: un crescător de animale cunoscut și respectat în comunitate a fost agresat violent de rivali.
În Sacoșu Turcesc, județul Timiș, statul roman tace periculos. Gheorghe Beschiu, un crescator de animale cunoscut ...
-
Crin Antonescu: România trebuie să devină furnizor regional de securitate energetică
MATERIAL PUBLICITAR POLITICCMF: 31250003 Crin Antonescu, candidatul Alianței Romania Înainte la alegerile preziden ...
-
Diana Șoșoacă s-a dus degeaba la Mar-a-Lago. Donald Trump și Elon Musk și-au anulat participările la evenimentul pentru care lidera SOS avea bilet
Europarlamentara și lidera SOS Romania, Diana Șoșoaca, a participat vineri seara la gala anuala de Ziua Lincoln organiza ...
-
Anunț major făcut de Cristian Diaconescu: „O delegație a Congresului american vine în România". Se va discuta și despre anularea alegerilor
O delegatie a Congresului american ar urma sa vina in țara noastra, „cu contacte semnificative la toate nivelele d ...
-
Crin Antonescu: „Investiția în sănătate este o investiție strategică în dezvoltarea națiunii."
Crin Antonescu propune o regandire profunda a modului in care statul roman trateaza sistemul de sanatate. În progr ...
-
Rareș Bogdan, după ce contul lui Ion Cristoiu a fost suspendat: Urmează un Minister al Adevărului? Trăim vremuri complicate!
Europarlamentarul Rareș Bogdan, jurnalist cu o cariera bogata in spate, sare in apararea libertații de exprimare, dupa c ...
-
Cine sunt promotorii cultului „suveranist" în Diaspora. Organizații pro-Călin Georgescu cu legături oficiale cu statul român
Autoritațile romane intrețin relații oficiale cu organizații din Diaspora care promoveaza curentul „suveranist" in ...
-
Crin Antonescu: „Educația este coloana vertebrală a națiunii"
Candidatul la președinție Crin Antonescu a lansat o viziune ambițioasa pentru viitorul educației in Romania, prezentata ...
-
Călin Georgescu s-a dezlănțuit în interviul cu Tucker Carlson: "Vor să înceapă Al Treilea Război Mondial din România".
Fost candidat la alegerile prezidențiale, care nu mai poate candida din nou in mai, Calin Georgescu, a acordat un interv ...
-
Liviu Dragnea: Victor Ponta este mitoman. El avea nevoie pentru un alt motiv de cetatenia sârbă
Liviu Dragnea deținea funcția de vicepremier in anul 2014, in perioada in care Victor Ponta a marturisit ca a dat ordin ...
-
INSCOP: 61% din români cred că prezidențialele sunt deturnate de alte state. Peste 89% sunt împotriva ideilor suveraniste
Peste 61% dintre romani considera ca alegerea presedintelui este influentata puternic de actiunile ostile ale altor stat ...
-
Doina Pană, ministru al Apelor la momentul inundațiilor invocate de Victor Ponta: Eram cu ochii ca pe butelie!
Fostul premier Victor Ponta a declarat ca el a dat ordin sa fie inundate zone din Romania pentru a salva Belgradul de in ...
-
Victor Ponta acuză că Realitatea Plus l-a vandut pe Calin Georgescu cu 500.000 de euro pentru două ore la tv lui Crin Antonescu
Victor Ponta lanseaza acuzații dure in spațiul public, denunțand ceea ce el numește o noua tradare politica de proporții ...
-
Crin Antonescu: „România și-a încheiat ucenicia în Occident. Acum trebuie să devenim indispensabili"
Invitat la emisiunea Culisele statului paralel, candidatul Alianței Romania Înainte, Crin Antonescu, a susținut un ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu