ZC
Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x
ZC




ZC




Cioloș, mesaj pentru Orban: Plata amenzii nu este un merit politic, nu te face om de stat

Postat la: 02.06.2020 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Liderul Plus, Dacian Cioloș, spune că discuția excesivă despre fotografia de la Guvern în care Ludovic Orban apare fumând alături de mai mulți miniștri este o furtună într-un pahar cu apă, din care taberele PSD și PNL încearcă să obțină avantaje politice caraghioase. Cioloș îi transmite lui Orban că "plata amenzii nu este un merit politic, nu te face om de stat și nici nu e normal să te lauzi că respecți legile".

"Un demnitar în stat trebuie să accepte că această funcție implică o uriașă responsabilitate, pentru că prin comportamentul său el stabilește un exemplu de conduită publică. Să te ghidezi după ideea <<fă ce spune popa, nu ce face popa>> rămâne un mod ipocrit de a gândi relațiile sociale. Un cetățean obișnuit poate depăși viteza legală și, ca urmare, să plătească liniștit o amendă. Un demnitar nu are aceeași lejeritate în a încălca legea", afirmă Cioloș într-un mesaj transmis marți pe Facebook.

El spune că un demnitar e dator să fie mult mai atent decât un cetățean obișnuit, iar faptul că în societatea noastră acest mod de gândire nu e unul obișnuit constituie o problemă majoră care decredibilizează însuși statul și instituțiile sale.

"Nu putem aștepta ca cetățenii să creadă în stat dacă demnitarii săi nu se iau în serios - pe ei înșiși, dar și functia pe care o ocupă. Rămân la părerea că discuția excesivă a fotografiei de la Guvern este o furtună într-un pahar cu apă, din care taberele PSD și PNL încearcă să obțină avantaje politice caraghioase. PSD e ultimul partid care să invoce bun-simț în conduita publică. Nu ne ajung câteva zile ca să enumerăm încălcările regulate ale bunului-simț civic din partea acestui partid. Și nici PNL nu excelează în acest caz", mai spune fostul premier.

El îi transmite lui Orban "un mesaj simplu": "Plata amenzii nu este un merit politic, nu te face om de stat și nici nu e normal să te lauzi că respecți legile, pentru că este datoria tuturor să facă acest lucru, fie că vorbim despre cetățenii obișnuiți, fie că vorbim despre demnitari".

Dacian Cioloș adaugă că așteaptă lista cu proiectele Guvernului, mecanismele administrative prin care se pregătește absorbția miliardelor de la Uniunea Europeană și un răspuns de la PSD și PNL pe tema dezbaterii pe care le-a propus.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE