CE şi FMI confirmă: Banii împrumutaţi de Cîţu nu s-au dus nici la pandemie, nici în investiții, nici la alocații, pensii sau salarii
Postat la: 12.01.2021 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Premierul Cîţu este acuzat de PSD că a minţit sistematic în ultimul an, cu privire la economie, ajutorul acordat mediului de afaceri şi veniturile românilor. Deputatul Marius Constantin Budăi, fost ministru al Muncii şi actual vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, afirmă că instituţiile internaţionale confirmă că Guvernul nu a luat măsuri consistente de sprijinire a economiei în pandemie.
"Vasilică Florin Cîțu a ridicat minciuna la rang de virtute! Se pare că fantasticului Cîțu nu i s-a spus că minciuna are picioare scurte. Bine, poate i s-a spus, dar nu a reținut.
- A mințit cu revenirea în V a economiei românești.
- A mințit cu sprijinul acordat mediului de afaceri românesc.
- A mințit cu promisiunile privind creșterea veniturilor cetățenilor români.
- A mințit invocând cheltuielile din pandemie ca scuză pentru nerealizarea celor de mai sus.
Dar, cum spuneam, minciuna are picioare scurte și Comisia Europeană, dar și Fondul Monetar Internațional arată că Guvernul Dreptei Unite nu poate invoca scuza pandemiei pentru eșecul economic.
Comisia Europeană arată că Guvernul Dreptei Unite a alocat doar 1% din PIB pentru pandemie, iar FMI spune că România este ultima din UE la măsurile luate pentru sprijinirea mediului de afaceri, deși Cîțu a bătut toate recordurile la îndatorarea țării. Banii împrumutați nu s-au dus nici la pandemie, nici în investiții dar nici la alocații, pensii sau salarii.
Prin urmare, Guvernul nu poate susține creșterile de venituri pentru populație pentru că nu a luat măsuri de susținere a economiei, ceea ce a dus la diminuarea drastică a veniturilor la bugetul de stat. Guvernul lui Cîțu este singurul vinovat pentru deprecierea veniturilor populației și pentru căderea economiei. Pandemia nu poate fi invocată drept scuză, atâta timp cât Guvernul a cheltuit doar 1% din PIB în această direcție", scrie Marius Budăi pe Facebook.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Granițele deschise sfidează naționalismul în ascensiune în Europa (The Guardian)
Reintroducerea controlului pașapoartelor în spațiul Schengen ne trasează în minți noi linii politice - iar lucrul acesta în sine e periculos, se arată într-un articol publicat în The Guardian, conform Rador Radio România.
-
Marea Britanie impune noi reguli de călătorie. De când se aplică și ce condiții trebuie să îndeplinească turiștii
Marea Britanie impune o autorizație electronică de călătorie (ETA) pentru cetățenii din 48 de țări, inclusiv SUA, Canada și Australia. Din luna aprilie, această autorizație plătită va fi obligatorie și pentru europeni. ETA este menită să consolideze securitatea la frontieră și face parte dintre eforturile Londrei de a-şi digitaliza sistemul de gestionare a frontierelor.
-
Dezvăluirea unui director de bancă: "Românii dau statului 70% din tot ceea ce câștigă"
Statul român continuă să apese greu pe umerii cetățenilor: pe lângă cele mai mari impozite pe salarii din Europa, românii sunt obligați să suporte și alte taxe și contribuții. Cu toate acestea, finanțele publice sunt într-o situație critică, iar România rămâne, de ani de zile, campioana deficitului bugetar în Uniunea Europeană.
-
A fost rezolvat paradoxul bunicului. Enigma care face referire la călătoria în timp și schimbă cursul istoriei - Anunțul unui fizician celebru
Un fizician susține că a rezolvat „paradoxul bunicului". Enigma se referă la călătorul în timp care își întâlnește strămoșii și astfel schimbă cursul istoriei, ștergându-și propria existență. Rezolvarea paradoxului ar putea face posibilă călătoria în timp.
- Haos total în SUA, provocat de incendii: Joe Biden și-a anulat programul/ Toate evenimentele au fost sistate
-
De ce a plecat Georgescu din țară imediat după Şoşoacă?
Plecarea lui Călin Georgescu spre Frankfurt la o zi după plecarea Dianei Șoșoacă din țară ridică multe semne de întrebare. Diana Șoșoacă a anunțat retragerea din viața publică din cauza amenințărilor la adresa ei și a copiilor ei din partea susținătorilor lui Călin Georgescu, așa că pe 8 ianuarie a plecat spre Venezuela, de unde a postat astăzi o fotografie cu mesajul „Refacem relațiile pierdute ale României și luptăm pentru PACE".
-
Influentul ziar german FAZ: „În România e tot mai puternică suspiciunea că spectrul Rusiei a fost folosit pentru anularea unui scrutin ce nu convenea guvernanților"
Într-un articol cu titlul „Mitul interferenței ruse", cotidianul german conservator Frankfurter Allgemeine Zeitung observă că amestecul Moscovei în alegerile din România este tot mai mult pus sub semnul întrebării. Ziarul analizează totodată lipsa de popularitate a guvernanților de la București, în mod special a președintelui Klaus Iohannis.
-
Metoda controversată, dar isteață, prin care Microsoft vrea să fure utilizatorii Google. Ce au putut să facă
Microsoft a adoptat o tactică neobișnuită și, pentru mulți, controversată, în încercarea de a atrage mai mulți utilizatori pentru motorul său de căutare, Bing.
-
Detalii cutremurătoare despre tânărul de 18 ani găsit spânzurat de un copac. „Sunt terminat psihic, îi urăsc pe toți. Sper să mă puteţi ierta!"
Noi detalii cutremurătoare în cazul adolescentului de 18 ani care a fost găsit spânzurat de un copac, pe un deal dintr-o localitate din judeţul Tulcea, au fost făcute publice.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Cum a fost aranjata întalnirea lui Victor Ponta cu Donald Trump la Mar-a-Lago și care este legatura cu Calin Georgescu
- 2.Marian Munteanu decriptează ce se va întâmpla cu America dupa revenirea lui Donald Trump la Casa Albă: SUA se uneste cu Canada si achizitioneaza Groenlanda!
- 3.Rareș Bogdan lansează o ipoteză neașteptată, după aderarea României la spațiul Schengen
- 4.Ce au decis judecătorii CAB în dosarul Călin Georgescu-anularea alegerilor prezidențiale - Fostul candidat independent a fost prezent în instanță
- 5.Victor Ponta anunță o nouă eră după întâlnirea cu Donald Trump: "Lumea se va schimba radical începând cu 20 Ianuarie 2025!"
- 6.De ce a plecat Georgescu din țară imediat după Şoşoacă?
- 7.Trădare, dar să știm și noi: 21 de parlamentari suveraniști au votat pentru noua coaliție pro europeană
- 8.Diana Șoșoacă refuză mandatul de senator al României. Motivul pentru a ales să nu fie parlamentar
- 9.„Președintele Iohannis devine o vulnerabilitate pentru Uniunea Europeană în ansamblul ei"
- 10.Mandatul Președintelui României încetează de drept în 21 decembrie 2024, nici o clipă peste ora 00:00!
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu