Care au fost cele mai mari minciuni spuse de candidați. Verificarea afirmațiilor controversate din dezbaterea prezidențială
Postat la: 30.04.2025 | Scris de: ZIUA NEWS

Dezbaterea prezidențială din seara de marți, 29 aprilie, unde au participat 10 din cei 11 candidați la scrutinul din mai, a inclus numeroase afirmații trunchiate ale celor prezenți, dar și mai multe considerate false.
Victor Ponta a susținut că parteneriatul strategic al României cu SUA a fost semnat în 2011, deși documentul a intrat în vigoare cu 14 ani mai devreme. Daniel Funeriu spune că din 1918, românii respectă minoritățile, John-Ion Banu-Muscel crede că Federația Rusă nu poate fi un pericol pentru România, în timp ce Sebastian Popescu insistă că țara noastră nu a fost implicată în războaie de cucerire a unor teritorii.
„Cred că e important să știm că parteneriatul strategic cu Statele Unite a fost semnat în 2011...", a spus independentul Victor Ponta în timpul dezbaterii de la TVR pentru Cotroceni, iar informația este falsă. Parteneriatul Strategic dintre cele două state a fost semnat la 11 iulie 1997, iar în 2011 au fost semnate două noi documente în cadrul acestuia: „Declarația Comună privind implementarea Parteneriatului Strategic pentru Secolul XXI între România și Statele Unite ale Americii" și „Acordul între România și Statele Unite ale Americii privind Amplasarea Sistemului de Apărare Împotriva Rachetelor Balistice al Statelor Unite în România."
„Din 1918 încoace, românii au respectat minoritățile naționale și am clădit în Europa un model", a spus independentul Daniel Funeriu la dezbaterea de la Cotroceni de marți, 29 aprilie. Mișcarea Legionară, creată în perioada interbelică, caracterizată de antisemitism și xenofobie este încă menționată în discursul public. Mii de evrei au fost uciși în pogromul de la Iași și peste 25.000 de romi au fost deportați din România în Transnistria, dintre care cel puțin 11.000 au murit, notează site-ul de fact-checking. „Organizarea politică din perioada interbelică, colonizările românești din teritoriile locuite de maghiari, politica regimului Ceaușescu referitoare la minorități, inclusiv distribuirea absolvenților români de studii superioare în zone locuite de minorități naționale", sunt exemple date de istoricul Cosmin Popa, care confirmă afirmația falsă a lui Funeriu.
„Suntem o țară demnă, mândră, poate singura din lume care niciodată n-a dus un război, de a cuceri noi teritorii, ci de fiecare dată a intrat în luptă pentru a-și apăra propriile teritorii", a declarat Sebastian Popescu, susținut de Partidul Noua Românie la alegerile prezidențiale. Armata României a fost implicată în misiuni ofensive pentru cucerirea unor teritorii, de la al Doilea Război Balcanic (după care a fost ocupat Cadrilaterul). Un alt exemplu este campania din 1941 a mareșalului Ion Antonescu de creare a unei zone tampon după alipirea Moldovei și Bucovinei la România, în care țara noastră a jucat un rol în administrarea Transnistriei, teritoriul dintre Nistru și Bug, care includea Odesa, teritoriu ucrainean.
„Eu nu văd un pericol atât de puternic într-o invazie a republicii rusești, federația rusească, având în vedere că suntem parte din NATO care este o organizație puternică, de cinci-șase ori mai puternică decât Federația. Deci ca urmare aș reduce cheltuielile în primul rând pentru înarmare. Nu m-aș înarma pentru pentru un pericol care nu îl văd iminent", a spus candidatul independent John-Ion Banu-Muscel. România s-a angajat să crească investițiile în apărare la 2,5% din PIB după invadarea Ucrainei de către Moscova, pe baza faptului că NATO consideră Federația Rusă ca fiind un pericol major pentru securitatea globală.
„Vreau să fac în așa fel încât România să nu mai dispară, pentru că în fiecare zi suntem mai puțin cu 200, da? La Revoluție eram aici 23.000.000 suntem 15.000.000", a declarat candidata PUSL, Lavinia Șandru. Datele INS de la 1 ianuarie 2024 arată că populația rezidentă a României depășește 19 milioane. Cele mai recente date despre emigrarea definitivă a Românilor, din 2023, vizează 48.612 de persoane. Împărțit la 365 de zile, România a pierdut 133 de oameni pe zi care s-au mutat în alte țări.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Crin Antonescu, testat în scenarii de criză la dezbaterea prezidențială: „Președintele trebuie să informeze, să verifice, să liniștească și să comunice"
MATERIAL PUBLICITAR POLITICCMF: 31250003 În cadrul dezbaterii prezidențiale de marți, 29 aprilie, jurnalist ...
-
Nicușor Dan admite că a blocat modernizarea Spitalului Grigore Alexandrescu: zidurile au contat mai mult decât siguranța pacienților
La dezbaterea prezidențiala, Crin Antonescu a expus public una dintre cele mai controversate decizii ale lui Nicușor Dan ...
-
Victor Ponta șterge pe jos cu George Simion pentru că a plecat de la dezbaterea electorală: "Un cârlan. Nu este pregătit!"
Victor Ponta nu a participat la dezbaterea electorala care a avut loc luni seara. Candidatul independent spune ca va mer ...
-
Crin Antonescu, mesaj puternic de final de dezbatere: „Voi uni, voi întări și voi ridica România"
MATERIAL PUBLICITAR POLITICCMF: 31250003 În incheierea dezbaterii electorale de la Digi24, Crin Antonescu a transm ...
-
Crin Antonescu câștigător detașat pe finalul dezbaterii. Nicușor Dan, moment critic: refuz de a răspunde întrebărilor despre finanțarea campaniei
MATERIAL PUBLICITAR POLITICCMF: 31250003 Dezbaterea candidaților la Președinția Romaniei de luni, 28 aprilie, a c ...
-
Victor Ponta după întâlnirea cu Trump Jr: "A spus ce vrea președintele SUA de la România"
Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale, a fost la conferința de la Sofia la care a participat Do ...
-
Ponta alături de Trump Jr la Forumul Business Vision 2025: "România să fie în atenția comunității de business din SUA"
Platforma globala de gestionare a activelor digitale Nexo și-a anunțat oficial revenirea pe piața americana, in cadrul f ...
-
Sondaj Flashdata: George Simion - 29%, Crin Antonescu - 26%, Nicușor Dan - 23%
Un sondaj Flashdata, realizat in perioada 24-26 aprilie la nivel național, arata ca 29% dintre romani ar vota la alegeri ...
-
Presa americană: "JD Vance datorează scuze României. Dacă și-ar fi bătut capul cu dovezile, ar fi văzut instituții atacate și care au nevoie de sprijinul SUA"
Celebra publicație americana Bloomberg arata ca "JD Vance datoreaza scuze Romaniei. Daca și-ar fi batut capul cu dovezil ...
-
Susținători de prestigiu pentru Crin Antonescu, prezenți la dezbaterea de luni
MATERIAL PUBLICITAR POLITICCMF: 31250003 La dezbaterea electorala programata pentru luni, candidatul alianței „Rom ...
-
Victor Ponta dezvăluie pe cine suspectează că ar fi în spatele atacurilor împotriva conturilor sale
Un partid care are resurse din subvenție, ori PSD, ori AUR, a platit o uriașa campanie de boți care imi blocheaza contul ...
-
Andreea Voicu-Jiquidi, fiica academicianului Victor Voicu, își exprimă sprijinul public pentru Crin Antonescu: „Este cea mai bună alegere posibilă"
MATERIAL PUBLICITAR POLITICCMF: 31250003 Într-un mesaj amplu publicat pe rețelele sociale, Andreea Voicu-Jiquidi, ...
-
Cum motivează judecătorul din Ploiești controversata hotărâre de anulare a deciziei CCR. A fost publicat documentul oficial
Judecatorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploiești susține, in motivarea deciziei de joi, 24 martie, ca judecato ...
-
Ce se ascunde în spatele anulării alegerilor? Lavinia Șandru: "E timpul să vorbim despre trădare!"
Candidata PUSL acuza lipsa de transparența și cere o ancheta completa asupra deciziilor luate in ziua votului. „Nu ...
-
Balconul Universității, spațiu al memoriei civice: Crin Antonescu semnează angajamentul pentru Europa
MATERIAL PUBLICITAR POLITIC CMF: 31250003 Crin Antonescu, candidatul Alianței „Romania, Înainte!" la alegeri ...
-
Lavinia Șandru a semnat Declarația în opt puncte a Universității București și și-a reafirmat angajamentul față de valorile euroatlantice
Lavinia Șandru, candidatul PUSL la Președinția Romaniei, a semnat Declarația in opt puncte elaborata de Universitatea B ...
-
Antonescu: Simion plătește 1,5 milioane de dolari unei firme de lobby din SUA pentru a denigra România
Crin Antonescu: "În numele patriotismului, George Simion platește 1,5 milioane de dolari unei firme de lobby din S ...
-
AEP va verifica AUR în scandalul contractului de 1,5 milioane de dolari cu firma de lobby din SUA
Autoritatea Electorala Permanenta (AEP), instituția care analizeaza legalitatea cheltuielilor din campania electorala, v ...
-
Un candidat cu susținere, unul fără: Antonescu e susținut de Bolojan, Nicușor Dan rămâne izolat
Pe fondul apropierii alegerilor prezidențiale, susținerile publice devin tot mai relevante pentru conturarea taberelor p ...
-
Semnal de la Oradea: Antonescu și Bolojan, împreună pentru România
Candidatul la președinție Crin Antonescu și președintele actual al Romaniei, Ilie Bolojan, au participat luni, la ...
-
Cu două săptămâni înainte de prezidențiale: Cine intră în turul II și cine pierde teren. Date-cheie din sondajul Sociopol
Potrivit celui mai recent sondaj realizat de Sociopol, la comanda postului Romania TV, liderul AUR, George Simion, și fo ...
-
Victor Ponta regreta enorm gafa cu inundarea de la Portile de Fier: Îi rog pe Dumnezeu și pe români să mă ierte
Prezidențiabilul Victor Ponta a mers la biserica in Vinerea Mare pentru a se spovedi, dar a facut și o marturisire publi ...
-
Jocuri de culise - Antonescu e în topul cheltuielilor electorale. A primit 34 de milioane de la PSD și doar 2 milioane de la PNL
În topul cheltuielilor electorale pentru alegerile prezidențiale se afla Crin Antonescu, cu 45,3 de milioane de le ...
-
Conform Atlasintel: Antonescu și Bolojan conduc în topul aprecierii electoratului, semnal clar de reconfigurare politică
MATERIAL PUBLICITAR POLITICCMF: 31250003 Potrivit sondajului AtlasIntel realizat pentru HotNews in perioada 10-13 aprili ...
-
Crin Antonescu: „Vom face din lupta împotriva traficanților o prioritate națională"
MATERIAL PUBLICITAR POLITICCMF: 31250003 Candidatul coaliției de guvernare la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu, p ...
-
Călin Georgescu, mesaj cu subînțeles pentru români: "Am o veste bună și una rea"
Calin Georgescu s-a prezentat, astazi, la poliție pentru a semna controlul judiciar. La ieșirea din secția de Poliție, ...
-
România care se stinge: Satul unde nu s-a mai născut niciun copil de 35 de ani. Lavinia Șandru: „Aceasta e tăcerea care ucide o țară"
În Romania anului 2025, exista locuri unde viața s-a oprit. Nu cu zgomot, nu printr-o catastrofa - ci in tacere, p ...
-
Tragedie pentru George Simion, care e in fază terminală din punct de vedere politic. Pe cine preferă votanții lui Călin Georgescu
Potrivit unui sondaj realizat de ARA Public Opinion s-a aflat cați dintre votanții lui Calin Georgescu ar pune acum ștam ...
-
Crin Antonescu propune integrarea patrimoniului cultural în circuitul economic național
MATERIAL PUBLICITAR POLITICCMF: 31250003 În viziunea lui Crin Antonescu, cultura trebuie privita ca un motor de in ...
-
Mai penibil nu se poate: Mihail Neamțu a intrat sub pseudonim în emisiune pentru a-l linguși pe șeful George Simion
Prezidențiabilul AUR George Simion a participat la o emisiune la postul de radio "Europa FM". Pe finalul emisiunii, poli ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu