Apare mega instituția care va controla cele mai bănoase instituții ale statului. Altfel România riscă să piardă 500 de milioane de euro din PNRR
Postat la: 07.04.2025 | Scris de: ZIUA NEWS

Guvernul a publicat în transparență decizională Ordonanța de Urgență prin care se va creea Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP).
Această nouă instituție va funcționa în subordinea directă a primului ministru și va avea drept principal rol asigurarea bunei guvernanțe a instituțiilor de stat. În prezent, președintele interimar al AMEPIP este Corina Crețu, fost comisar european, și este de așteptat ca ea să fie numită președinte plin, după ce noua instituție va fi oficial creată. În preambulul OUG se arată faptul că România riscă să piardă 500 de milioane de euro din PNRR, dacă nu se creează AMEPIP și nu se trece rapid la principiile bunei guvernanțe.
"Având în vedere angajamentele asumate de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), aprobat prin Decizia de Implementare a Consiliului din 29 octombrie 2021, care prevede, printre altele, îndeplinirea jalonului 121 din Componenta 6 - Reforma 2, referitoare la îmbunătățirea guvernanței corporative a companiilor de stat din sectorul energetic, și ținând cont de faptul că neîndeplinirea acestui jalon ar conduce la pierderea unei tranșe de finanțare în valoare de 500 de milioane de euro din totalul sumei de 2,7 miliarde de euro aferentă cererii de plată nr. 3 din PNRR,
Având în vedere constatarea Comisiei Europene că nu au fost atinse jaloane aferente guvernanței întreprinderilor de stat (C4.R2/M79, C6.R2/M121, C14.R9/M440) atât din sectorul energetic, cât și din sectorul transporturilor, acest fapt conducând la suspendarea plăților alocate României prin Programul Național de Redresare și Reziliență, cu afectarea gravă a proiectelor de investiții în energie și transporturi, respectiv a creșterii deficitului bugetar structural al României,
Considerând că suma de 500 de milioane de euro din PNRR, care ar putea fi pierdută din cauza nerespectării acestor jaloane, reprezintă o parte esențială din finanțarea necesară pentru modernizarea și consolidarea infrastructurii energetice naționale și a celei de transporturi, fonduri esențiale pentru atingerea obiectivelor României în cadrul tranziției energetice și reducerii emisiilor de carbon, conform angajamentelor internaționale și obiectivelor pentru 2030,
Luând în considerare urgența reglementării acestei situații, ținând cont că orice amânare a corectării procedurilor de selecție și numire în companiile de stat din energie și transporturi ar conduce la blocarea accesului României la fonduri vitale și la o pierdere ireversibilă de oportunități economice și sociale, punând în pericol obiectivele de reformă și dezvoltare sustenabilă,
Văzând că intervenția legislativă este necesară pentru a alinia cadrul național la cerințele Comisiei Europene, având în vedere că legislația actuală nu conține prevederi care să remedieze rapid aceste disfuncționalități, iar soluția legislativă propusă este singura care poate preveni prejudicii economice și reputaționale semnificative pentru România,
Reținând că motivele invocate reprezintă situații extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată, iar urgența este motivată corespunzător, astfel încât să se evite prejudicierea interesului public", se arată în preambulul OUG.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Sondaj Flashdata: Crin Antonescu ar câștiga alegerile prezidențiale cu 61% împotriva lui Simion
Candidatura lui Crin Antonescu capata greutate in cel mai recent sondaj național Flashdata, care il crediteaza cu un sco ...
-
Băsescu profețește că Simion nu va intra în turul 2: "Are pregătire intelectuală de peluză!"
Fostul președinte al Romaniei, Traian Basescu, prezice ca George Simion, liderul AUR, nu va intra in turul 2 al alegeril ...
-
Sociopol - Primul sondaj de la începutul oficial al campaniei electorale - Singurul candidat care îl poate învinge pe Simion în turul II
George Simion și Victor Ponta sunt candidații cel mai bine plasați pentru a accede in turul al doilea al alegerilor prez ...
-
Crin Antonescu, la mitingul de la Craiova: „Președintele României trebuie să fie un om adevărat, care iubește cu adevărat această țară"
În cadrul mitingului electoral organizat pentru susținerea Alianței Electorale Romania Înainte, Crin Antones ...
-
Simion se teme de Târziu ca dracu' de tămâie! Seful AUR l-a suspendat pe presedintele Consiliului National si i-a interzis sa candideze
Se zvonea in ultima saptamana ca in AUR vor avea loc scandaluri la varf. Animozitatea dintre liderii George Simion si Cl ...
-
Premierul face dezvăluiri! Motivele pentru care Marcel Ciolacu nu a mai candidat la președinție
Premierul Marcel Ciolacu a explicat la Prima TV de ce a decis sa nu mai candideze dupa anularea turului doi al alegerilo ...
-
Ciolacu, răspuns pentru Băsescu: "Turnător ordinar - tu nu mai ești bun nici să le arăți oamenilor cum se prepară whisky-ul cu gheață!"
Premierul Romaniei, Marcel Ciolacu, a venit cu o reacție dura, asta dupa ce fostul președinte al Romaniei, Traian Basecu ...
-
România reacționează la deciziile SUA: Tanczos Barna vine cu un plan de sprijin economic pentru cei direct afectați de creșterile tarifelor vamale
Ministrul Finantelor, Tanczos Barna, pregateste scheme de ajutor pentru cei afectati de cresterile tarifelor vamale perc ...
-
Mircea Geoană, scenariu-șoc despre 'pământuri rare': americanii vor dori acces la resurse pentru a rămâne în România
Fostul secretar general adjunct al NATO, Mircea Geoana, a declarat, joi seara, referindu-se la relatia Romaniei cu SUA c ...
-
Marcel Ciolacu a făcut noi numiri în contextul reorganizării administrative. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial
Raluca Giorgiana Dumitrescu (PSD) a fost numita in functia de presedinte, cu rang de secretar de stat, al Agentiei Natio ...
-
Marcel Ciolacu critică acțiunile de control ale lui Piedone: 'Exagerează / Să rămână în fișa postului'
Premierul Marcel Ciolacu a criticat, vineri, acțiunile de control ale lui Cristian Popescu Piedone. „Exagereaza in ...
-
Premierul Ciolacu anunță emisarii trimiși în SUA: Unul este Sprânceană, celălalt e „cosmonaut"
Premierul Marcel Ciolacu a oferit noi explicații cu privire la decizia de a trimite emisari in SUA pentru a facilita rel ...
-
Pensiile speciale devin istorie, în ciuda deciziei CCR: Boloș anunță că sunt în lucru două variante
Eliminarea pensiilor speciale se va face in Romania, chiar daca CCR a decis ca nu ar fi constituționala. Romania a fost ...
-
Cum divizează Călin Georgescu polul suveranist. De ce există certuri în interiorul principalelor partide extremiste din România
Conflictul mocnit din AUR, intre fostul co-președinte Claudiu Tarziu și actualul președinte și candidat al partidului, G ...
-
Lui George Simion i-au fost pregătite patru tone de aur din partea milionarului Neluțu Varga. Filmare bulversantă cu patronul lui CFR Cluj
În legatura cu Neluțu Varga, acționarul majoritar de la CFR Cluj, a inceput recent sa se zvoneasca in spațiul publ ...
-
Rareș Bogdan avertizează: 2 aprilie - "Ziua Eliberării" a lui Trump ar putea declanșa un tsunami economic global
Europa risca un conflict comercial fara precedent. Romania, expusa in sectorul metalurgic și cel al echipamentelor indus ...
-
Diana Șoșoacă reacționează după ce Marine Le Pen a fost scoasă din joc: Modelul este exportat în Franța
Europarlamentara și șefa S.O.S. Romania, Diana Șoșoaca, a reacționat imediat dupa ce Marine Le Pen - lidera partidului d ...
-
Varianta "InsiPippidi": Așa, candidatul pro-european câștigă sigur. Altfel, va câștiga cel anti-sistem!
Alina Mungiu Pippidi susține ca ideea conform careia orice candidat pro-european va ajunge in finala prezidențiala cu un ...
-
Scandal în Parlament, război total pe Facebook! Neamțu vs. Paleologu - de la "putinist" la "piticanie arghirofilă"
Deputatul AUR Mihai Neamtu raspunde printr-un mesaj aparent „sofisticat", cu referire la „scrisorile lui Lut ...
-
Claudiu Târziu anunța sfârșitul lui George Simion după alegeri și faptul ca va prelua controlul total al AUR
Presedintele Consiliului National de Conducere al AUR, Claudiu Tarziu, a afirmat ca doreste sa candideze la presedintia ...
-
Lavinia Șandru: „Alegerile pot fi invalidate! BEC sfidează legea!"
Lavinia Șandru, candidata Partidului Umanist Social Liberal (PUSL) la alegerile prezidențiale, atrage atenția asupra une ...
-
Victor Ponta, replică pentru Sorin Grindeanu: "Știi și tu din sondajele reale că voi intra în Turul al doilea cu George Simion!"
Victor Ponta ii raspunde lui Sorin Grindeanu, dupa ce fostul sau coleg de partid a afirmat ca nu are nicio șansa sa ajun ...
-
Ungurii destructureaza statul român profitând de criza bugetarilor: "Dați afară oameni de bună calitate şi care nu sunt cu carnet de partid"
UDMR profita de criza bugetarilor pentru a mai da o lovitura statului roman, cu sprijinul nemijlocit al ministrului fina ...
-
Rareș Bogdan: Cei care lingeau clanțe la ambasade după aprobare de la "marele licurici", ne spun azi cât de rea e America VIDEO
Eurodeputatul PNL, Rareș Bogdan, vorbește in podcastul "Contraste" de pe Cluj24, realizat de Florin Danciu la Bruxelles, ...
-
„Românii plătesc pentru ce e al lor!" - Lavinia Șandru cere oprirea taxelor de acces la izvoarele din Olănești
Izvoarele termale din Baile Olanești, cunoscute de generații pentru efectele lor curative, au fost transformate intr-o a ...
-
Diana Șoșoacă ironizează ambițiile lui George Simion: "Mai multe șanse am eu să fiu din nou 90-60-90, decât să ajungă el președinte"
Președinta SOS Romania, Diana Șoșoaca, a lansat acuzații dure la adresa lui George Simion, susținand ca acesta ar avea s ...
-
Ce ar vrea Trump să transmită prin suspendarea Visa Waiver. Târziu: „N-ar fi de mirare să fie un gest prin care SUA semnalează Rusiei că are spațiu de manevră"
Europarlamentarul AUR Claudiu Tarziu a afirmat intr-o intervenție pentru Ziare.com, ca suspendarea Visa Waiver pentru Ro ...
-
Călin Georgescu nu dă doi bani pe suveranism: a anunțat că nu iese la mitingul de ziua lui. De frica dosarelor penale s-a ascuns la Mogoșoaia
Este anunțul momentului pentru electoratul suveranist care spera ca macar de ziua lui, Calin Georgescu sa mai iasa o dat ...
-
Sindromul "Musk": Ciolacu a trimis Corpul de Control la toate ministerele să verifice risipa bugetară
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj ferm catre toate ministerele și instituțiile subordonate Guvernului, anunța ...
-
Călin Georgescu, mesaj intrigant pentru susținători: "Să aveți încredere și răbdare. Schimbarea aduce și un val mare de împotrivire'
Calin Georgescu, fostul candidat la prezidențiale, iși indeamna susținatorii la unitate și calm inaintea manifestației a ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu