ZC
Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x
ZC




ZC




UE transmite M. Britanii că "niciodată, niciodată, niciodată" nu va face compromisuri privind piața unică

Postat la: 28.01.2020 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Uniunea Europeană nu va face "niciodată, niciodată, niciodată" compromisuri care să afecteze integritatea pieței sale unice, a avertizat Michel Barnier, negociatorul-șef al UE, spunând că Marea Britanie trebuie acum să se confrunte cu realitatea după ce a subestimat consecințele procedurii Brexit.

Unii politicieni britanici au sugerat că, în cadrul discuțiilor care vor începe în săptămânile următoare privind relațiile post-Brexit, Uniunea Europeană ar putea fi flexibilă în ceea ce privește regulile sale privind protecția fluxurilor comerciale. Dar Michel Barnier, a avertizat că consecințele negative ale ieșirii din UE erau inevitabile. "Nu va exista niciun compromis privind piața unică. Niciodată, niciodată, niciodată", a spus Barnier, într-un discurs la Queen's University din Belfast, subliniind că piața unică stă la baza influenței internaționale a Uniunii Europene, relatează site-ul agenției Reuters.

"Părăsirea pieței unice, părăsirea uniunii vamale va avea consecințe. Și ce am văzut ... în ultimul an, este că multe dintre aceste consecințe au fost subestimate în Marea Britanie ", a spus el. "Acum trebuie să ne confruntăm cu realitatea". Barnier a mai afirmat că, deși Uniunea Europeană a fost dispusă să fie flexibilă și pragmatică în discuțiile comerciale, alegerile Marii Britanii au făcut ca posibilitatea unor relații comerciale post-Brexit fără fricțiuni să fie imposibilă. "Nu îmi este clar dacă, atunci când Marea Britanie va părăsi UE și Piața Unică, va alege să părăsească modelul de societate și de reglementare al Europei. Aceasta este întrebarea cheie și așteptăm un răspuns", a explicat oficialul european. Totodată, Barnier a subliniat că "acordul de retragere trebuie aplicat cu rigurozitate și disciplină de toate părțile".

Marea Britanie se va retrage din Uniunea Europeană pe 31 ianuarie, dar va continua să aplice reglementările Uniunii Europene în perioada de tranziţie post-Brexit, care se încheie pe 31 decembrie 2020. Irlanda de Nord va continua să aibă statut special şi după perioada de tranziţie, rămânând în uniunea vamală UE până când va fi stabilit un alt statut, prin negocierile referitoare la relaţiile post-Brexit. Premierul britanic, Boris Johnson, speră să obţină până la sfârşitul acestui an un acord comercial care să reglementeze relaţiile Marii Britanii cu Uniunea Europeană după Brexit. Un reprezentant al Comisiei Europene a semnalat că Uniunea Europeană probabil nu va avea timp să finalizeze până la sfârşitul anului negocierile cu Marea Britanie privind relaţiile post-Brexit. Eric Mamer, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, a declarat că negocierile vor putea începe abia în martie, astfel că nu se pot finaliza până la expirarea perioadei de tranziţie post-Brexit, valabilă până pe 31 decembrie 2020.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE