ZC
Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x
ZC




ZC




Turcia vrea să preia controlul în Marea Neagră: au cerut negocieri cu Rusia și Ucraina

Postat la: 16.06.2022 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Turcia este pregătită să găzduiască o reuniune cvadripartită cu Naţiunile Unite, Rusia şi Ucraina pentru a organiza exportul de cereale prin Marea Neagră, a declarat ministrul turc de externe, Mevlut Cavusoglu, potrivit AFP.

Milioane de tone de grâu sunt în prezent în porturile ucrainene, fie blocate, fie ocupate de forţele ruseşti, iar navele se confruntă cu pericolul minelor.

Potrivit ministrului turc de externe, ONU a prezentat un plan pentru a facilita exporturile.

Potrivit planului, ar putea fi stabilite coridoare sigure fără deminare în Marea Neagră pentru exporturile de cereale din Ucraina, a spus el.

"Dacă Rusia răspunde pozitiv, va avea loc o reuniune cvadripartită la Istanbul", a declarat Cavusoglu.

Purtătorul de cuvânt al secretarului general al ONU, Stephane Dujarric, a declarat că Ankara are un rol important în rezolvarea situaţiei care a ridicat perspectiva unei penurii de alimente la nivel mondial.

"Am fost în contact foarte strâns şi lucrăm în strânsă cooperare cu autorităţile turce în această problemă", a spus el.

Cavusoglu l-a primit săptămâna trecută pe omologul său rus Serghei Lavrov la Ankara pentru a discuta această problemă, dar fără rezultate concludente.

Înainte de război, Ucraina era un exportator important de grâu, porumb şi ulei de floarea-soarelui, dar transporturile au fost blocate de când Rusia şi-a invadat vecinul la sfârşitul lunii februarie, ceea ce a dus la creşterea preţurilor la alimente la nivel mondial.

Ţările din Orientul Mijlociu şi Africa depind de exporturile Ucrainei.

La cererea ONU, Turcia şi-a oferit serviciile de escortare a convoaielor maritime din porturile ucrainene, în ciuda prezenţei minelor - unele dintre acestea au fost detectate în apropierea coastei turceşti.

După ce a găzduit în martie discuţii între miniştrii de externe rus şi ucrainean în scopul de a pune capăt războiului, ţara s-a poziţionat ca un mediator neutru în timp ce menţine un echilibru delicat între cei doi vecini de la Marea Neagră.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE