Tranziția ecologică: vine iarna populistă!

• Tweet

Evenimentele recente nu au fost prea blânde cu idealurile blânde ale unei lumi mai confortabile pe care unii oameni încearcă să le impună prin politici din ce în ce mai îndrăznețe: chiar și (și mai ales) cu cele mai bune intenții din lume (cel puțin pe hârtie), realitatea nu le va lăsa să fie.

Astfel, deoarece inputurile (în special îngrășămintele) sunt costisitoare și, în plus, sunt criticate pe scară largă (și aspru) pentru impactul lor asupra mediului, multe țări au decis să limiteze utilizarea lor. Așa este: încetul cu încetul, ceea ce a salvat omenirea de foamete și penurie de alimente este combătut cu curaj de ecologiști care, de altfel, au găsit o modalitate inteligentă de a reduce populația Pământului pe termen mediu și lung. Este complet surprinzător faptul că, în ciuda acestui obiectiv plăcut, unii oameni protestează și refuză să vadă cum situația se deteriorează sau, alternativ, să moară de foame în tăcere.

În Sri Lanka, interzicerea îngrășămintelor i-a enervat puțin pe fermierii locali care au considerat necesar să se debaraseze violent de guvernul lor: decizia de a retrage complet toate îngrășămintele sintetice, inspirată și pregătită de Programul Națiunilor Unite pentru Mediu, a provocat direct o prăbușire a producției agricole și foamete care au determinat populația să-și demită liderii puțin prea voluntaristi în ecologismul lor total.

Va fi dificil să nu se facă o paralelă cu ceea ce se întâmplă în prezent în Uniunea Europeană, unde programul "De la fermă la furculiță" prevede o reducere cu 20% a acelorași inputuri până în 2030: acest lucru începe deja să se reflecte în politicile naționale ale țărilor membre, iar micile tensiuni sunt deja palpabile între cei care decid, într-o manieră din ce în ce mai unilaterală, și cei care aplică, într-o manieră din ce în ce mai puțin voluntară.

De exemplu, fermierii olandezi - abia menționați în presa de masă - își exprimă în prezent dezacordul fundamental cu deciziile luate de guvernul lor, într-un amestec de iresponsabilitate economică și o demonstrație ușor periculoasă de virtute ecologică pe cât de clară pe atât de fermă; Pentru a promova o agricultură presupus mai ecologică, guvernul social-democrat al lui Mark Rutte, favorabil agendei Forumului Economic Mondial, intenționează să reducă emisiile de azot și de carbon într-o asemenea măsură încât mai mult de jumătate din fermele țării ar putea fi obligate să își înceteze activitatea.

Situația nu este foarte diferită în Polonia și Germania, unde fermierii s-au alăturat rapid mișcării olandeze din motive similare. La aceste considerații ecologice se adaugă elemente și mai banale, cum ar fi prețurile inputurilor în sine, direct legate de prețul energiei, care crește în prezent ca urmare, încă o dată, a unor decizii politice și economice internaționale fine: între distribuirea banilor gratuiți ai altora (care alimentează inflația) și deciziile geopolitice mai degrabă lipsite de claritate (care alimentează penuria care alimentează inflația), totul pare să se adune pentru a crea o furtună perfectă.

De fiecare dată, modelul este același: urmărind o agendă deja decisă în mod unilateral, cu termene extrem de scurte și obiective perfect absurde, factorii de decizie încearcă să facă tot posibilul pentru a-și impune deciziile într-un mod din ce în ce mai autoritar. În fața dezastrului (previzibil sau observabil), reacția este, la rândul ei, din ce în ce mai violentă. Pentru a o contracara, opoziția este etichetată drept fascistă și/sau populistă, într-o mișcare care câștigă rapid amploare în întreaga lume, înainte de opțiunea, acum evidentă, de a recurge din ce în ce mai mult la forță.

Este vorba, într-adevăr, de o mișcare globală: partidele sistemului, care se prezintă de bunăvoie ca social-democrați, se deplasează încet de la centru spre centrul extrem, această nouă situație politică ale cărei poziții vor fi prezentate ca fiind moderate, dar care sunt impuse rapid tuturor prin propagandă, apoi prin indiferență față de opoziție sau chiar prin negare democratică pură, iar apoi prin cea mai fermă constrângere. În alte vremuri, am vorbi de dictatură, dar să facem asta ar fi... populist, să vedem.

Din punct de vedere politic, lucrurile merg din ce în ce mai rău: Bulgaria, Olanda, Polonia, Germania, Franța, Italia, Marea Britanie, și lista poate continua, unde dificultățile politice ale guvernelor în funcție se fac simțite în mod clar, deoarece acestea nu mai au niciun spațiu de manevră și trebuie să se confrunte cu o populație și cu parlamente din ce în ce mai ostile.

Atmosfera este otrăvită, iar politicienii cei mai înțelepți (și fără îndoială cei mai capabili să calmeze situația) nu se mai înghesuie să se lupte pentru putere, deoarece atmosfera politică pare atât de volatilă: de exemplu, Macron în Franța a trebuit să se mulțumească cu al treilea cuțit care nu este foarte ascuțit, Draghi în Italia și-a oferit demisia președintelui, dar cum perspectivele electorale erau slabe, acesta din urmă a refuzat. În Germania, partidul actualului cancelar a suferit mari eșecuri la ultimele alegeri. Nu vom menționa nici măcar alegerile americane de la jumătatea mandatului, care promit un mare moment de singurătate pentru democrați...

Acest decalaj între populație și lideri poate fi observat peste tot și continuă să se adâncească pe măsură ce se adună decizii politice care sunt din ce în ce mai deconectate de realitățile practice ale cetățenilor. Acest decalaj nu este nou, dar devine din ce în ce mai evident între o elită, urmată de o mică parte a populației, care este hotărâtă să aplice obiectivele nesustenabile ale ecologismului final, cu un fundal marxist abia ascuns ("Nu veți deține nimic, dar veți fi fericiți" - sau altfel...) și restul populației, care se opune acum în mod clar acestor imperative și acestei agende.

Iar această rezistență este cu atât mai vizibilă cu cât este etichetată în mod deschis drept "populistă" de către marea presă și propaganda politică actuală: așa cum cei care au avut îndrăzneala de a propune informații alternative presei oficiale au trebuit să fie etichetați drept "adepții teoriei conspirației", "populist" este distribuit din nou și din nou acelor lideri care au curajul de a pune interesele concetățenilor lor înaintea celor ale ecologiștilor, ale războinicilor sau ale întregii clici globaliste. În treacăt fie spus, nu putem să nu observăm că tocmai acești "populiști" sunt cei care se descurcă cel mai bine în prezent: Orban, în Ungaria, a fost astfel reales cu o majoritate confortabilă.

Actualul curs al lui Trump și al echipelor sale în Statele Unite face parte din aceeași mișcare. Nici Putin și nici Xi nu par să aibă probleme acasă. Cât timp mai pot continua aceste tensiuni fără să ducă la răsturnări politice, eventual violente? Câte luni vor mai putea actualii lideri să continue să-și impună politicile energetice și de mediu, "agenda 2030", fără ca oamenii să protesteze? Cum să ne imaginăm că iarna viitoare, care va fi tensionată din punct de vedere energetic, va trece fără un strat bun de "populism"? În orice caz, fiecare săptămână care trece arată că, dacă ecologismul politic va conduce omenirea, nu este sigur că nu va fi în detrimentul ei.