Spionajul american încă nu ştie, la cinci ani de la primul caz, care este cauza "sindromului Havana"
Postat la: 10.08.2021 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Statele Unite nu sunt în continuare sigure ce provoacă aşa-numitul "sindrom Havana", nişte afecţiuni misterioase ale mai mutor diplomaţi americani, în mai multe ţări, anunţă directoarea serviciilor naţionale de informaţii (DNI) Avril Haines, relatează AFP.
Avril Haines a organizat vineri o reuniune cu oficiali de rang înalt din Guvern şi experţi, în care au discutat această problemă, a anunţat ea luni. Acest fenomen a condus la acuzaţii - nesusţinute cu probe - la adresa Rusiei şi altor ţări cu privire la faptul că au folosit dispozitive electronice de înaltă intensitate cu scopul de a dăuna fizic diplomaţilor americani în Cuba, China şi în alte părţi. La cinci ani de la primul caz, la Havana, experţi medicali, serviciile de informaţii şi oficiali americani nu ştiu în continuare care anume este cauza exactă a acestor "probleme de sănătate anormale" care au afectat diplomaţi şi familiile lor, anunţă într-un comunicat Haines.
"Identificarea cauzei problemelor de sănătate anormale, furnizarea celor mai bune îngrijiri celor care au fost afectaţi şi împiedicarea ca astfel de incidente să continue este o prioritate absolută", s-a convenit în reuniunea de vineri, potrivit DNI. Departamentele Apărării, de Stat, Trezoreriei, Energiei, Securităţii Interne şi Justiţiei au participat vineri la această reuniune. Diplomaţii afectaţi au acuzat în ultimii ani Guvernul de faptul că nu face suficient în vederea identificării cauzei sau sursei simpromelor lor.
Scandalul a izbucnit în 2016, când diplomaţi americani şi familiile lor din Cuba au raportat migrene, stări de rău şi sângerări din nas după ce au auzit sunete ascuţite noaptea. Plângeri asemănătoare ale unor oficiali americani au fost raportate, de atunci, în China, Rusia şi inclusiv în Statele Unite. De la instalarea la Casa Albă a lui Joe Biden, aproximativ 20 de agenţi de informaţii, diplomaţi şi alţi funcţionari americani de la Viena au semnalat probleme similare "sindromului Havana". Partcipanţii la reuniunea de vineri "au spus în mod clar că vor susţine persoanele afectate de aceste probleme de sănătate anormale, pentru a se asigura că ele sunt crezute, auzite şi respectate", a subliniat Avril Haines.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Fost deputat PSD și șef al PUSL Vrancea i-a zburat creierii cu cinism unui tânăr aflat pe domeniul său de vânătoare
Omul de afaceri Victor Roman, fost deputat PSD și actualmente președintele PUSL Vrancea, este bărbatul care a împușcat mortal la o partidă de vânătoare un "braconier" găsit pe terenul său, astăzi 27 dec. în com Răcoasa din jud. Vrancea.
-
Se termină cu boieria bugetarilor: De la 1 ianuarie, salariile scad! Guvernul aplică tăieri pentru anumite categorii de salariați
Proiectul noii legi a salarizării în sectorul public este parte a unui set de măsuri de austeritate pe care noul Guvern le implementează.
-
O cercetare absolut surprinzătoare schimba total datele care se stiau pana acum despre cum poți trăi mai mult
Un studiu sugerează că o plimbare zilnică de o oră poate adăuga aproximativ șase ore la speranța de viață, în special pentru cei mai puțin activi, scrie Science Alert, care citează British Journal of Sports Medicine.
-
Noul Nostradamus a facut șapte previziuni înfricoșătoare pentru 2025
Brazilianul Athos Salomé, despre care New York Post a dezvăluit anul acesta că a prezis corect patru profeții, și-a dezvăluit acum previziunile pentru ceea ce ar putea urma în anul următor.
-
Urmează să intrăm în Anul Șarpelui: 2025 va fi un an al transformărilor profunde
În conformitate cu calendarul chinezesc, 2025 va fi Anul Șarpelui de Lemn, o perioadă promițătoare de transformări semnificative și oportunități importante în diverse aspecte ale vieții.
-
New York Times: Anulînd fără dovezi alegerile, CCR a oferit un cadou Rusiei
Puternicul ziar The New York Times dedică azi spații ample unei analize a situației de criză din România, afirmînd că CCR a anulat alegerile fără a exista dovezi, ci doar exprimări vagi din rapoartele serviciilor secrete.
-
Putin: "În 2021, actualul preşedinte Biden mi-a propus exact asta: amânarea aderării Ucrainei la NATO cu 10-15 ani"
Preşedintele rus Vladimir Putin susţine că omologul său american Joe Biden i-a propus - în 2021 - o "amânare" a aderării Ucrainei la NATO cu 10-15 ani", în contextul în care Kievul cere de mult timp să adere la Alianţa Nord-Atlantică.
-
Boarding Pass verifică facturile despre zborurile private ale lui Marcel Ciolacu: Ce spune site-ul despre dovezile prezentate de liderul PSD
Boarding Pass, site specializat în ştiri din aviaţie, continuă verificările vizând facturile prezentate de prim-ministrul Marcel Ciolacu ca dovadă a faptului că ţi-a achitat personal călătoriile cu avioane private în 2022, precizând că e posibil ca acestea să fi fost emise în perioada noiembrie 2023 - mai 2024, conform Știripesurse.
-
Șoșoacă îl face terci pe Simion: Noi negociem cu Târziu. Iata dovada! Exista un singur lider al suveranistilor si ala sunt eu!
Diana Șoșoacă, președinta partidului SOS România, reacționează dur după ce George Simion, liderul AUR, a acuzat-o de faptul că negocierile pentru formare unei coaliții suveraniste în România s-au împotmolit din cauza ei. Aceasta spune că negocierile continuă, însă cu 'cealaltă parte' a partidului și că nu s-au purtat niciodată discuții în ceea ce îl privește pe Călin Georgescu.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.De ce Franța și Marea Britanie vorbesc despre trimiterea de trupe în Ucraina
- 2.Europa se pregătește pe tăcute pentru un al treilea război mondial
- 3.Europa neo-marxistilor lui Lasconi se pregătește de un mare război și investește o sumă colosală
- 4."NU facem concesii". Rusia refuză pacea propusă de Donald Trump pentru Ucraina
- 5.Trump dezvăluie lumii planul care ar putea aduce sfârşitul războiului din Ucraina. Motivul pentru care Putin s-ar putea bucura
- 6.Politico fac e o analiză decisivă: Al treilea război mondial este deja în desfășurare!
- 7.Ce-a ratat România prin anularea alegerilor: Viktor Orban s-a întâlnit cu Donald Trump și Elon Musk - "Viitorul a început!"
- 8.Serghei Lavrov, șeful diplomației ruse, despre alegerile din România: "Chiar nu ne pasă deloc ce fac ei acolo ca să-şi justifice maşinaţiile!"
- 9.Elon Musk începe Operațiunea "Resetarea": Prima mare instituție care va intra în malaxor
- 10.Asta e America dictatorilor globalisti, fără nicio jenă: Preşedintele Joe Biden și-a grațiat propriul fiu, pe Hunter Biden
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu