ZC
Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x
ZC




ZC




Semnal de alarmă tras de Bank of America: Inflația din 2022 va băga economia SUA în recesiune la anul

Postat la: 19.06.2022 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Economiştii BofA Securities văd o probabilitate de aproximativ 40% ca economia Statelor Unite să intre în recesiune anul viitor, inflaţia rămânând constant ridicată, transmite Reuters.

Ei se aşteaptă ca creşterea Produsului Intern Brut al SUA să încetinească până la aproape zero până în a doua jumătate a anului viitor, "pe măsură ce impactul întârziat al condiţiilor financiare mai stricte încetineşte economia".

Economiştii prognozează doar o redresare "modesta" a creşterii în 2024, potrivit unui raport de cercetare al Bank of America, scrie news.ro.

"Cele mai mari temeri ale noastre legate de Rezerva Federală (Fed) au fost confirmate: au căzut mult în urma curbei şi acum joacă un joc periculos de recuperare", a scris Ethan Harris, economist global la BofAS, adăugând că firma se aşteaptă ca Fed să majoreze ratele dobânzilor la "peste 4%".

Potrivit analiştilor băncii, riscul unei recesiuni pentru acest an este scăzut.

Fed a aprobat miercuri cea mai mare creştere a dobânzii de politică monetară din mai mult de un sfert de secol, pentru a stopa o accelerare a inflaţiei.

Măsura a crescut dobânda cheie pentru fondurile federale cu trei sferturi de punct procentual, la un interval cuprins între 1,5% şi 1,75%.

De asemenea, economiştii BofA Global şi-au redus previziunile de creştere globală, invocând inflaţia, războiul din Ucraina şi blocajele legate de Covid în China.

Ei se aşteaptă acum la o creştere economică globală de 3,2%, sub ritmul anticipat anterior, de 4,3%.

Creşterea economică mondială din 2022 va fi supusă unor riscuri mai mari dacă blocajele stricte vor continua în China, iar în 2023 de eventualitatea intrării în recesiune a economiei SUA.

 

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE