Se schimbă radical situația în Asia: se naște o nouă forță, care se poate opune Chinei
Postat la: 08.05.2023 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Premierul nipon Fumio Kishida le-a transmis duminică sud-coreenilor că "îl doare inima" gândindu-se la suferinţa şi durerea provocate acestora sub regimul colonial japonez, într-o aluzie la disputele istorice care au înrăutăţit relaţiile dintre cei doi aliaţi ai SUA, relatează Reuters.
Kishida se află duminică la Seul în prima vizită în capitala sud-coreeană a unui oficial nipon în ultimii 12 ani, ca răspuns la vizita preşedintelui sud-coreean, Yoon Suk Yeol, efectuată în luna martie la Tokyo, în cursul căreia cele două ţări au încercat să închidă un capitol al disputelor istorice care au dominat relaţiile dintre Japonia şi Coreea de Sud mai multe decenii.
Adresându-se jurnaliştilor într-o conferinţă de presă după întâlnirea cu Yoon, Kishida s-a abţinut să prezinte noi scuze oficiale pentru abuzurile comise în timpul ocupaţiei din perioada 1910-1945, dar a declarat că guvernul său moşteneşte poziţia administraţiilor anterioare, dintre care unele şi-au cerut scuze.
"Pe mine, personal, mă doare inima când mă gândesc la numeroasele persoane care au îndurat suferinţe teribile şi abuzuri în circumstanţele dificile ale acelor vremuri", a afirmat el, fără să intre în detalii.
La rândul său, preşedintele sud-coreean a declarat că problemele istorice nerezolvate nu ar trebui să însemne că nu se pot lua măsuri pentru a aprofunda legăturile în faţa crizelor internaţionale din ce în ce mai mari şi că doreşte ca relaţiile dintre cele două ţări să fie mai bune ca niciodată.
Un înalt responsabil al preşedinţiei de la Seul a declarat că remarcile lui Kishida nu au fost convenite în prealabil, iar Yoon i-a mulţumit acestuia pentru că "şi-a arătat poziţia sinceră, chiar dacă nu a existat o astfel de solicitare", adăugând că aceasta va fi "foarte util pentru cooperarea viitoare".
Angajamentele Seulului şi Tokyo de a-şi consolida cooperarea au fost salutate de SUA ca o modalitate de a face faţă mai bine ameninţărilor din partea Coreei de Nord şi concurenţei din partea Chinei.
"Cooperarea şi coordonarea între Coreea de Sud şi Japonia sunt esenţiale nu numai pentru interesele comune ale celor două ţări, ci şi pentru pacea şi prosperitatea mondiale în contextul situaţiei internaţionale grave actuale", a declarat Yoon în deschiderea întâlnirii lor.
Unul dintre subiectele de pe agenda vizitei premierului nipon în Coreea de Sud ar trebui să fie cooperarea în domeniul securităţii, mai ales având în vedere ameninţarea nucleară reprezentată de Coreea de Nord, apreciase înaintea vizitei Shin-wha Lee, profesor de relaţii internaţionale la Universitatea din Coreea.
"Avem multe oportunităţi de a coopera pentru a aborda ameninţarea (nord-coreeană)" şi pentru a asigura o regiune Indo-Pacifică deschisă, a declarat un oficial al Ministerului de Externe japonez.
Cu toate acestea, disputele istorice între Seul şi Tokyo aruncă încă o umbră asupra dezvoltării legăturilor între cele două capitale, notează Reuters.
Litigii istorice legate de ocupaţia japoneză a Peninsulei Coreea opun în continuare cele două ţări, în special privind un grup de insuliţe stâncoase pe care Coreea de Sud şi Japonia şi-l dispută în continuare, precum şi problema "femeilor de reconfortare", femei coreene forţate să lucreze în bordelurile înfiinţate pentru soldaţii armatei şi marinei imperiale japoneze în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Potrivit lui Shin-wha Lee, majoritatea sud-coreenilor consideră că Japonia nu a prezentat suficiente scuze pentru atrocităţile comise în timpul ocupaţiei, notează Reuters.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Răsturnare de situație privind DOGE, departamentul creat cu dedicație pentru Elon Musk. Ce arată ordinul semnat de Trump
Ordinul executiv semnat de președintele Donald Trump privind înființarea DOGE, departamentul pentru eficientizarea guvernului ce urmează să fie condus de Elon Musk, arată două modificări majore față de ceea ce a fost anunțat în public.
-
Planul foarte ambițios al lui Donald Trump e legat de inteligența artificială. Investiții uriașe la orizont în SUA
Președintele SUA, Donald Trump, se implică în susținerea unor investiții de sute de miliarde de dolari realizate de sectorul privat pentru a construi infrastructură de inteligență artificială în Statele Unite.
-
O scrisoare găsită: Donald Trump se reinstalează la Casa Albă și descoperă epistola lăsată de Joe Biden
Proaspăt reinstalat în Biroul Oval redecorat, Donald Trump și-a început oficial noul mandat de președinte al Statelor Unite, semnând ordine executive și interacționând cu presa într-o conferință improvizată de aproape 50 de minute.
-
Prețul aurului a atins un nou maxim istoric! Cât a ajuns să coste un gram de aur
Gramul de aur s-a scumpit miercuri cu 2,0595 lei (0,49%), până la o cotaţie de 422,4014 lei, de la 420,3419 lei, cât anunţase marţi Banca Naţională a României (BNR), înregistrând din nou o valoare record.
-
Studiu revoluționar pentru bolile oftalmologice: Vederea ar putea fi redată cu ajutorul unei molecule sintetice
SO moleculă sintetică ce a fost creată în Italia s-a dovedit capabilă să "redeştepte" neuronii retinei pentru a ţine la distanţă bolile degenerative ale ochiului, conform unui studiu recent, care oferă o speranţă împotriva orbirii progresive.
-
Trump amenință forumul de la Davos: "Cu el, trebuie să te aștepți la orice!"
La Davos, toată lumea vorbește numai despre Donald Trump. Noul președinte american a depus jurământul în funcție pe Biblie și sub cupola Capitoliului din Washington chiar în momentul în care începea cel de-al 55-lea Forum Economic Mondial desfășurat în stațiunea din Alpii elvețieni.
-
„Soarele artificial" al Chinei tocmai a doborât recordurile de fuziune, generând plasmă timp de peste 17 minute
Tocmai ne-am apropiat cu un pas de energia curată, aproape nelimitată. Reactorul EAST (Experimental Advanced Superconducting Tokamak) a menținut plasmă supraîncălzită timp de 1.066 de secunde - mai mult decât dublu față de recordul său anterior de 403 secunde.
-
Semne cerești: Cum să vedeți alinierea celor sapte planete pe firmamentul nopții
Toate planetele din sistemul nostru solar se aliniază pentru a defila simultan pe cerul nopții. Acest eveniment ceresc extraordinar va vedea cerul presărat cu șapte planete vizibile în ceea ce se numește o mare aliniere planetară.
-
Dreptul SUA asupra Canalului Panama. Cum se poate declanșa un război cu China
Conform Tratatelor Torrijos-Carter din 1977, Canalul Panama constituie un patrimoniu inalienabil al națiunii centro-americane, fapt stipulat în Constituția Republicii Panama. Canalul nu poate fi vândut, transferat, ipotecat sau înstrăinat.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Efectul BRICS: Mai mult de jumătate din țările lumii boicotează dolarul american
- 2.Politico fac e o analiză decisivă: Al treilea război mondial este deja în desfășurare!
- 3.Au ajuns-o blestemele oamenilor amărâți de care si-a batut joc: Ursula von der Leyen e grav bolnavă. Și-a anulat toate vizitele
- 4.Aici ar putea fi declanșat Al Treilea Război Mondial: au început pregătiri majore de apărare
- 5.Adevăratele planuri ale lui Donald Trump pentru România. Expert în securitate: „Acest lucru mă sperie"
- 6.De ce stârnește Elon Musk panică printre liderii europeni
- 7.Miracolul argentinian se poate transforma în film de groază - Aprecierea uriașă a monedei pune presiune pe Javier Milei
- 8.Donald Trump ia în calcul posibilitatea de a declara o urgenţă economică naţională
- 9.România ajunge la sapă de lemn, în timp ce economia Ungariei bubuie: salariile vor crește cu 8%, inflația fiind menținută la 3%
- 10.Afacere de 300 de miliarde de euro, propusă de Zelenski lui Trump, pentru economia SUA. "Luaţi banii şi vom cumpăra toate armele din Statele Unite"
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu