ZC
Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x
ZC




ZC




Scandal în Germania după fuga în Turcia a unui celebru master-chef conspiraţionist Covid!

Postat la: 03.11.2021 | Scris de: ZIUA NEWS

0

O angajată a parchetului din Berlin, în vârstă de 32 de ani, este suspectată că a transmis informaţii unui adept al teoriilor conspiraţiei care se opune măsurilor sanitare anti-Covid şi care ar fi fugit în Turcia de câteva luni. Suspecta, concediată în luna mai de la procuratura din Berlin, ar aparţine mişcării anti-mască cunoscută sub numele de „gândire transversală”.

Suspecta l-ar fi avertizat pe Attila Hildmann, un bucătar germano-turc, care a devenit celebru pentru cărţile şi videoclipurile sale despre bucătăria vegană, dar totodată un oponent înverşunat al măsurilor sanitare anti-Covid şi adept al teoriilor conspiraţiei, că există un mandat de arestare pe numele său. Pentru a scăpa de arestarea iminentă, Hildmann (născut în Berlinul Occidental, în vârstă de 40 de ani) a fugit din Germania şi se ascunde, în prezent, în Turcia. „Din cunoştinţele mele, nu a existat niciodată un caz comparabil în sistemul judiciar de la Berlin", a declarat parlamentarul Dirk Berendt. Informaţia că autorităţile intenţionează să-l aresteze pe Attila Hildman a fost răspândită şi pe internet de publicaţii radicale de dreapta.

Concediată de procuratura din Berlin, „cârtiţa" ar aparţine mişcării anti-mască cunoscută sub numele de „Querdenken" („gândire transversală" sau „gândire laterală), care conduce ofensiva anti-Covid în Germania. Serviciul de Informaţii Interne din Germania (Verfassungsschutz) supraveghează organizaţia, considerând că acţionează pentru „delegitimarea statului". Tânăra l-ar fi avertizat pe Hildmann că există un mndat de arestare pe numele lui şi ar fi consultat, de asemenea, documente referitoare la mişcarea conspiraţionistă şi ale activiştilor de extremă dreapta. Suspectat de antisemitism, Hildmann, ţinta mai multor anchete în Germania, a părăsit ţara de câteva luni şi se crede că se află în Turcia.

Suspecta, care a luat parte la demonstraţii împotriva politicii de sănătate a guvernului Merkel, este cercetată în libertate pentru „încălcarea secretului profesional" şi „obstrucţionarea unei anchete judiciare", a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al procuraturii din Berlin. Attila Hildmann, vizat de mai multe investigaţii în Germania, a părăsit ţara de câteva luni şi se crede că se află în Turcia. Bucătarul a răspândit teze radical-antisemite pe un cont al reţelei de socializare Telegram, urmărit de peste 100.000 de persoane. Această descoperire a determinat procuratura din Berlin să restrângă accesul la documentele sale confidenţiale.

Potrivit televiziunii berlineze, Hildmann, care este etnic turc şi proprietar al unui restaurant vegan din capitala Germaniei, a fost dat în urmărire pentru propagandă extremist-naţionalistă şi antisemită. În cursul demonstraţiilor anti-restricţii Hildmann a ţinut numeroase discursuri incitatoare. Nu a ezitat să-l elogieze pe Hitler şi s-o atace pe Angela Merkel. La demonstraţia coronascepticilor din august 2020, când unii demonstranţi au încercat să forţeze uşa de intrare în clădirea Parlamentului, Hildmann a spus:

„Hitler a fost o binecuvântare în comparaţie cu comunista Merkel - pentru că ea împreună cu Gates planifică un genocid global cu 7 miliarde de victime." (A se vedea: „Attila Hildmann. Portretul unui coronanegaţionist extremist", RFE, 2.9. 2020.) În alte cuvântări şi mesaje digitale, el a pledat pentru acţiuni violente contra celor care vor să impună, ceea ce el numeşte „o dictatură sanitară". Într-un interviu acordat unor jurnalişti care au pregătit un documentar despre acest caz (care va fi difuzat pe data 4 noiembrie a.c. de canalul 1 al televiziunii publice, ARD), Attila Hildmann a declarat că nu se va mai întoarce în Germania.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE