Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Scandal in paradisul NATO: Turcia va bloca intrarea dragoarelor de mine oferite Ucrainei de armata britanică în Marea Neagră

Postat la: 03.01.2024 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Turcia a anunţat marţi că nu va permite tranzitarea Bosforului către Marea Neagră a celor două dragoare de mine pe care armata britanică le-a oferit Ucrainei, întrucât trecerea acestor nave contravine Convenţiei de la Montreux.

După ce Rusia a lansat invazia asupra Ucrainei, Turcia a decis ca, în virtutea Convenţiei de la Montreux, semnată în anul 1936, să nu permită trecerea prin Bosfor a navelor militare care nu-şi au baza la Marea Neagră. Regatul Unit a anunţat luna trecută că va transfera către Ucraina două nave specializate în identificarea şi neutralizarea minelor maritime, pentru a ajuta armata ucraineană în desfăşurarea operaţiunilor militare navale în războiul cu Rusia.

Dar Turcia şi-a informat aliaţii din NATO că, atât timp cât continuă războiul în Ucraina, nu va autoriza cele două dragoare de mine să tranziteze strâmtorile Bosfor şi Dardanele, precizează un comunicat emis de preşedinţia de la Ankara. Turcia a implementat imparţial şi riguros Convenţia de la Montreux pentru a preveni escaladarea în Marea Neagră, se arată în acelaşi comunicat.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan încearcă să menţină relaţii echilibrate cu Kievul şi Moscova în timp ce continuă războiul în Ucraina. Totuşi, Turcia a provocat iritarea Rusiei după ce, în urma unei vizite efectuate la Istanbul de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, a predat în luna iulie Kievului comandanţi ai batalionului ucrainean Azov luaţi prizonieri de armata rusă. Aceşti prizonieri ar fi trebuit să rămână în Turcia până la sfârşitul războiului, în virtutea unui acord tripartit încheiat între Ankara, Kiev şi Moscova, prin care aceasta din urmă a acceptat eliberarea lor din detenţie. Rusia şi-a exprimat nemulţumirea şi faţă de livrarea unor drone turceşti Bayraktar către Ucraina.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE