Ruptură în blocul țărilor post-sovietice! Rusia amenință Armenia: 'Trebuie să facă o alegere!'
Postat la: 11.01.2025 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Rusia interpretează aspiraţiile europene făcute publice recent de Armenia ca pe o dorinţă a ţării caucaziene de a rupe legăturile cu blocul postsovietic al Uniunii Economice Eurasiatice (EEU), a declarat vicepremierul rus Aleksei Overciuk.
"Considerăm discuţiile proiectului de lege cu privire la începerea negocierilor pentru intrarea în Uniunea Europeană drept începutul ieşirii Armeniei din EEU", a spus Overciuk, citat de agenţia TASS. El a adăugat că Moscova îşi va proiecta politica economică faţă de Armenia "ţinând cont de această circumstanţă".
Aleksei Overciuk a insistat că Armenia nu poate fi în două blocuri în acelaşi timp deoarece EEU şi UE "sunt incompatibile". "Ambele uniuni prevăd absenţa frontierelor vamale şi libera circulaţie a mărfurilor, serviciilor, capitalului şi muncii. Este imposibil de imaginat că vor converge la un moment dat", a explicat oficialul rus. Din acest motiv, a adăugat el, Armenia trebuie să facă o alegere şi a avertizat că, în cazul ieşirii din EEU, exporturile ţării caucaziene vor fi reduse cu aproximativ 70-80%.
"Astfel, oamenii obişnuiţi îşi vor pierde veniturile şi locurile de muncă şi vor plăti mai mult pentru nevoile de bază", a avertizat el.
Joi, Kremlinul avertizase deja Armenia că nu va putea fi membră a două blocuri în acelaşi timp, după ce ţara caucaziană şi-a făcut publice aspiraţiile europene.
Autorităţile ruse reacţionează astfel la decizia de joi a guvernului Armeniei de a da undă verde unui proiect de lege referitor la începerea negocierilor pentru aderarea la UE, proiect care se aşteaptă să fie studiat de parlament la sfârşitul acestei luni.
Iniţiativa aparţine Platformei Forţelor Democratice din Armenia şi a strâns 60.000 de semnături de susţinere, în loc 50.000, cât era necesar, ceea ce obligă autorităţile să se pronunţe asupra ei, conform legilor în vigoare. Totodată, premierul armean Nikol Paşinian a subliniat că decizia de aderare la UE poate fi luată doar printr-un referendum.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
România scade producția de energie electrică pentru 2025: Facturile vor sări și mai rău în aer
Facturile românilor ar urma să sară și mai rău în aer. Asta pentru că în 2025 România va scădea și mai mult producția de energie electrică, astfel că cererea va crește, iar prețurile se vor ajusta și ele.
-
Un celebru actor povestește cum a rămas fără casă în urma incendiilor dezastruoase din Los Angeles: Nu am văzut niciodată un loc atât de perfect ars
Actorul Mel Gibson a rămas fără casă în urma incendiilor devastatoare din zona Los Angeles. Gibson a povestit că din casa sa nu a mai rămas nimic. Ai putea să o pui într-o urnă, a spus celebrul actor.
-
China a descoperit o metodă de producție în masă a gândacilor cyborg. Ce sunt și la ce folosesc
O echipă de cercetători din China a descoperit o metodă de producție în masă a gândacilor cyborg. Deși scopul exact al acestei tehnologii rămâne incert, rezistența remarcabilă a acestor insecte deschide multiple posibilități de utilizare. Printre acestea, se numără monitorizarea zonelor periculoase inaccesibile pentru oameni, reducând astfel riscurile asociate.
-
Caz bizar: calvarul prin care a trecut o femeie, după ce o nunta falsă de pe Instagram s-a dovedit a fi reală
O femeie din Australia şi-a anulat căsătoria după ce şi-a dat seama că o ceremonie de nuntă falsă la care a luat parte pentru o farsă pe reţelele de socializare era de fapt reală. Mireasa neştiutoare a declarat că partenerul ei a fost un influencer de social media care a convins-o să ia parte la ceremonie ca o „farsă" pentru contul său de Instagram.
-
Practică cu adevărat șocantă: soldații nord-coreeni, aliați ai Rusiei în Ucraina, recurg la metode îngrozitoare de identificare a minelor
Soldații nord-coreeni ai lui Kim Jong Un, trimiși să lupte în Ucraina de partea rușilor, folosesc o practică șocantă de a detecta minele inamicului. Situația este cu atât mai ciudată cu cât aceștia nu sunt obligați, ci o fac de bunăvoie.
-
Oamenii de știință au identificat structuri gigantice necunoscute în adâncurile Pământului
Oamenii de știință au identificat structuri masive neașteptate în mantaua Pământului, la câțiva kilometri sub Oceanul Pacific, utilizând tehnologii avansate de analiză a undelor seismice. Această descoperire pune sub semnul întrebării teoriile existente despre formarea și evoluția planetei noastre.
-
Oceanele ating noi recorduri de temperatură. Descoperiri alarmante ale studiilor
Oceanele lumii au fost în 2024 mai calde comparativ cu oricare alt an de la începerea măsurătorilor, a constatat un studiu. Recordul se aplică atât temperaturilor de suprafaţă, cât şi căldurii stocate la o adâncime de 2.000 de metri, potrivit cercetătorilor conduşi de Lijing Cheng de la Institutul de Fizică Atmosferică al Academiei Chineze de Ştiinţe.
-
Descoperire de senzație: Comori ascunse în al Doilea Război Mondial, au ieșit la lumină dintr-o catedrală
Un set de obiecte regale din secolul al XVI-lea, ascuns sub o scară timp de aproape un secol, a fost recuperat din Catedrala Vilnius din Lituania. Coroanele de aur, inelele și celelalte accesorii găsite au dispărut din 1939, când au fost ascunse, la începutul celui de-al Doilea Război Mondial.
-
Anul 2025 se preconizează sumbru pentru afaceri: Antreprenorii români îngheață investițiile
Mare parte dintre firmele din România vor îngheţa investiţiile în acest an, pe fondul provocărilor fiscale şi incertitudinilor tot mai mari privind evoluţia economiei, în timp ce doi din trei antreprenori nu vor deschide noi linii de business şi investiţii în 2025, relevă un barometru de opinie în rândul investitorilor.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Efectul BRICS: Mai mult de jumătate din țările lumii boicotează dolarul american
- 2.Politico fac e o analiză decisivă: Al treilea război mondial este deja în desfășurare!
- 3.Elon Musk începe Operațiunea "Resetarea": Prima mare instituție care va intra în malaxor
- 4.Au ajuns-o blestemele oamenilor amărâți de care si-a batut joc: Ursula von der Leyen e grav bolnavă. Și-a anulat toate vizitele
- 5.Modelul lui Călin Georgescu: Reformele radicale ale excentricului președinte Milei au scos Argentina din recesiune!
- 6.Aici ar putea fi declanșat Al Treilea Război Mondial: au început pregătiri majore de apărare
- 7.De ce a capturat Israelul cel mai înalt munte al Siriei la doar câteva ore după căderea lui Assad
- 8.De ce stârnește Elon Musk panică printre liderii europeni
- 9.Miracolul argentinian se poate transforma în film de groază - Aprecierea uriașă a monedei pune presiune pe Javier Milei
- 10.Soldații au devenit cel mai valoros export al Coreei de Nord. Suma gigantică pe care o primește Kim Jong-un de la Vladimir Putin pentru tunuri și carne de tun
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu