Raport-bombă: Criza pandemiei poate genera ostilitate contra Chinei, cu riscul unui conflict cu SUA
Postat la: 05.05.2020 | Scris de: ZIUA NEWS

Raportul, prezentat recent de Ministerul Securităţii Statului liderilor de la Beijing, inclusiv preşedintelui Xi Jinping, avertizează că sentimentele internaţionale anti-China sunt la cel mai înalt nivel de la reprimarea protestelor din Piaţa Tiananmen, în 1989.
Ca reacţie la pandemia de coronavirus, China riscă să se confrunte cu un val de ostilitate dirijat de Statele Unite şi trebuie să fie pregătită pentru cel mai grav scenariu - o confruntare militară între cele două puteri mondiale, afirmă oficiali care au avut acces la raport, citaţi de agenţia de presă Reuters. Oficialii au preferat să păstreze anonimatul, dată fiind sensibilitatea situaţiei.
Raportul a fost elaborat de Institutul chinez pentru Relaţii Internaţionale Contemporane (CICIR), o structură de analiză afiliată Ministerului chinez pentru Securitatea Statului.
Agenţia Reuters nu a accesat documentul, acesta fiind descris de persoane care cunosc concluziile. Nu este clar în ce măsură evaluarea de securitate reprezintă poziţiile liderilor politici din China. Institutul CICIR, care oferă consultanţă Administraţiei de la Beijing în materie de securitate şi politică externă, nu a făcut niciun comentariu pe tema raportului.
Relaţiile dintre China şi Statele Unite sunt în cel mai tensionat moment din ultimele decenii, în contextul accentuării lipsei de încredere şi a disensiunilor pe teme comerciale, tehnologice, al crizelor din Hong Kong şi Taiwan şi revendicărilor teritoriale din Marea Chinei de Sud, notează agenţia de presă Reuters.
Conform raportului, Statele Unite percep ascensiunea Chinei ca fiind o ameninţare economică şi de securitate, precum şi o provocare pentru democraţiile occidentale. De asemenea, raportul avertizează că Washingtonul ar încerca să afecteze poziţia Partidului Comunist, aflat la putere în China, prin subminarea încrederii publice.
Ca reacţie la prezentarea datelor din raport, un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat american, Morgan Ortagus, a declarat: Oficialii chinezi aveau o "responabilitate specială" să îşi informeze cetăţenii şi lumea despre ameninţarea reprezentată de coronavirus, "dat fiind că ei au fost primii care au aflat despre ea". "Eforturile Beijingului de a reduce la tăcere oameni de ştiinţă, jurnalişti şi cetăţeni, precum şi difuzarea dezinformărilor au exacerbat pericolele acestei crize medicale".
Consiliul pentru Securitate Naţională din SUA a refuzat să facă vreun comentariu.
Ministerul chinez de Externe a pledat pentru cooperare, afirmând că "dezvoltarea sănătoasă şi constantă a relaţiilor China-SUA" este în interesul ambelor ţări şi al comunităţii internaţionale. "Orice declaraţii ori acţiuni care generează manipulare politică ori stigmatizare sub pretextul pandemiei, inclusiv a profita de această ocazie pentru a genera disensiuni între ţări, nu sunt productive cooperării internaţionale contra pandemiei", precizează Ministerul de Externe de la Beijing.
Una dintre persoanele care au accesat raportul a declarat că este considerat de agenţiile de informaţii chineze ca fiind o evaluare despre riscurile unui nou Război Rece.
Oficiali din SUA cred că Administraţia din China a ascuns amploarea epidemiei de coronavirus şi gradul de contagiere în scopul acumulării stocurilor medicale necesare pentru a reacţiona la această criză, arată documente ale serviciilor de informaţii citate de agenţia Associated Press. Liderii chinezi "au ascuns intenţionat severitatea" epidemiei la începutul lunii ianuarie, conform unui raport de informaţii de patru pagini elaborat de oficiali din cadrul Departamentului pentru Securitatea Internă din SUA. Dezvăluirea intervine în contextul în care Administraţia Donald Trump a intensificat criticile la adresa Chinei. Secretarul de Stat american, Mike Pompeo, a acuzat Administraţia din China că este responsabilă de răspândirea bolii, subliniind că trebuie trasă la răspundere.
Intensificarea retoricii Washingtonului coincide cu apariţia unor critici în SUA referitoare la reacţia Administraţiei la criza medicală, care ar fi fost lentă şi inadecvată. Rivalii politici ai preşedintelui Donald Trump l-au acuzat că a început să acuze China, un adversar geopolitic al SUA dar un partener comercial esenţial, în încercarea de a dispersa criticile interne. Raportul Departamentului pentru Securitate Internă, neclasificat dar marcat "strict pentru uz oficial", arată că, deşi minimiza severitatea coronavirusului, China a intensificat importurile şi a redus exporturile de produse medicale. Beijingul a încercat să acopere aceste decizii "negând că sunt impuse restricţii privind exporturile, generând confuzie şi tergiversând furnizarea de date despre activităţile comerciale", arată raportul. În plus, potrivit documentului, cea mai mare parte a lunii ianuarie, China nu a informat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) că noul coronavirus genera "contagiere", pentru a putea procura provizii medicale din străinătate. În aceeaşi perioadă, importurile Chinei de măşti medicale, halate şi mănuşi chirurgicale s-au intensificat. Concluziile raportului se bazează pe o probabilitate de 95% că exporturile şi importurile Chinei nu erau în limite normale.
Duminică, preşedintele Donald Trump a părut să învinovăţească oficiali din cadrul serviciilor de informaţii din SUA că nu i-au transmis cu claritate mai devreme cât de periculoasă ar putea fi epidemia de coronavirus. Donald Trump încearcă să se apere de criticile referitoare la lipsa de reacţie imediată după ce primise avertismente preliminare din partea oficialilor din serviciile de informaţii şi a altora privind potenţialul impact al coronavirusului. "Serviciile tocmai mi-au raportat că am fost corect, că nu mi-au semnalat subiectul coronavirusului până spre sfârşitul lunii ianuarie, cu doar puţin timp înainte ca eu să impun interdicţii privind China în SUA. De asemenea, mi-au vorbit despre virus într-un mod care arăta că nu era foarte ameninţător", a declarat Donald Trump.
Anterior, Donald Trump a speculat că Beijingul ar fi răspândit virusul din cauza unei "erori" oribile. Agenţiile de informaţii din SUA analizează ipoteza lansată de preşedinte şi de consilierii acestuia că epidemia ar fi izbucnit în urma unui accident într-un laborator din China. Mike Pompeo, secretarul de Stat american, a declarat că nu există motive care să indice faptul că virusul ar fi fost răspândit deliberat. Dar "să ne amintim, China a mai infectat lumea în trecut, se ştie că au mai avut laboratoare sub standarde. Nu este prima dată când lumea este expusă unui virus din cauza deficienţelor dintr-un laborator din China. Astfel, în timp ce comunitatea serviciilor de informaţii continuă să îşi facă treaba, trebuie să continue acest lucru, să verifice pentru a fi siguri, vă pot spune că există dovezi semnificative că actuala criză provine din acel laborator din Wuhan", a precizat Mike Pompeo. Secretarul de Stat american pare să se refere la epidemii anterioare cu virusuri respiratorii, precum SARS, apărut în China. Afirmaţiile sale ar putea fi considerate ofensatoare de către Beijing.
China a obstrucţionat deliberat difuzarea de informaţii sau a distrus dovezi despre epidemia de coronavirus, în ceea ce este un "asalt deliberat asupra transparenţei internaţionale", cu efectul pierderii a zeci de mii de vieţi omeneşti, arată un raport elaborat de serviciile de informaţii ale alianţei "Cinci Ochi" ("Five Eyes"), din care fac parte SUA, Australia, Noua Zeelandă, Canada şi Marea Britanie.
Consensul oamenilor de ştiinţă este că virusul provine din piaţa de animale sălbatice. Dar Comunitatea Naţională de Informaţii din SUA a confirmat că verifică dacă boala Covid-19 este rezultatul unui accident în laboratorul din Wuhan. Biroul directorului Comunităţii Naţionale de Informaţii din SUA a transmis că virusul nu a fost creat în laborator. "Întreagă comunitate de informaţii a furnizat în mod consecvent susţinere esenţială decidenţilor politici din SUA şi persoanelor care au responsabilităţi în gestionarea virusului Covid-19, care provine din China. Comunitatea de informaţii este de acord cu largul consens ştiinţific că virusul Covid-19 nu a fost creat de oameni şi nu este modificat genetic. Aşa cum procedăm în toate cazurile, experţii comunităţii de informaţii reacţionează prin suplimentarea resurselor şi prin oferirea de informaţii critice pe teme vitale pentru securitatea naţională a SUA. "Comunitatea de informaţii va continua să examineze riguros informaţiile care apar şi datele colectate de servicii pentru a stabili dacă epidemia a izbucnit prin contactul cu animale infectate sau a fost rezultatul unui accident într-un laborator din Wuhan", a precizat Biroul directorului Comunităţii Naţionale de Informaţii din SUA.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Măsura anunțată de Donald Trump care provoacă o nouă prăbușire a dolarului și generează tensiuni majore în economia SUA
Dolarul american a inregistrat un nou declin luni dimineața, 21 aprilie, in tranzacțiile din Asia, dupa ce președintele ...
-
SUA primesc cea mai puternică lovitură de la instalarea lui Donald Trump: Noua ordine generează o pierdere de miliarde
În luna martie au fost cu aproape 12% mai putini vizitatori din strainatate in Statele Unite, comparativ cu aceeas ...
-
Pentru prima oară, Ursula von der Leyen spune adevărul: Occidentul așa cum îl știm noi nu mai există!
"Occidentul, așa cum il știam noi, nu mai exista", a spus Ursula von der Leyen in contextul deteriorarii rapide a relați ...
-
Cum a ajuns una dintre cele mai pașnice țări europene să se confrunte cu „copii soldați" și asasinate la comandă
Cand jurnalistul suedez Diamant Salihu vrea sa arate cat de grava a devenit problema bandelor de crima organizata din Su ...
-
Adevăratul motiv pentru care Donald Trump a suspendat tarifele comerciale e cu mult mai grav decât se crede
Piețele bursiere din SUA se aflau intr-un declin profund, afectand 62% dintre americani, cei cu expunere directa sau ind ...
-
Super-analiză geopolitică și strategică: Putin, Trump, și Xi pregătesc reconfigurarea tăcută a puterii globale
Reluarea discuțiilor dintre președintele american Donald Trump și liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, se produce intr ...
-
De ce susține Rusia că vrea cele patru regiuni ucrainene: "Nu suntem preocupați de pământ". Noi precizări despre relația Moscova-Washington
Discursul ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, la Forumul Diplomatic de la Antalya a starnit agitație, dupa ce a ...
-
Trump protejeaza Chinei Big Tech in SUA: Smartphone-urile, calculatoarele şi alte produse electronice vor beneficia de o scutire de la tarifele vamale pe China
Guvernul SUA a acordat scutiri de la tarifele vamale pentru smartphone-uri, calculatoare si alte produse electronice imp ...
-
Acuzații grave la adresa lui Donald Trump: suspectat că a manipulat bursa pentru a-și îmbogăți apropiații. Se cere o anchetă serioasă
Sase senatori democrati au cerut vineri Securities and Exchange Commission (SEC), jandarmul bursier american, sa stabile ...
-
Rusia refuză să mai revină vreodată la granițele din 1991. „Niciodată și pentru nimic în lume"
Ministrul de Externe rus Serghei Lavrov a declarat vineri ca "pentru nimic in lume" Rusia nu se va intoarce la granițele ...
-
Deciziile la 180 de grade ale lui Trump, explicate de economiști precum Nouriel Roubini: Problema nu e deficitul comercial. Xi Jinping nu va clipi primul în fața SUA
În doar cateva zile, Donald Trump a intors lumea economica pe dos, aplicand o lovitura de grație complet lipsita d ...
-
Administratia Trump preia Canalul Panama. Americanii vor avea bază militară în apropierea canalului
Panama va permite desfasurarea de trupe americane in zonele de acces si adiacente canalului, potrivit unui acord bilater ...
-
Trump a luat-o razna si prăbuseste economia mondială: Taxe de 145% pe importurile chinezești
TTaxele vamale impuse Chinei de SUA au ajuns la 145%, a confirmat joi Casa Alba, dupa ce presedintele american Donald Tr ...
-
Rusia construiește în Crimeea ocupată primul portavion post-sovietic destinat Mării Negre si Mediteranei
Lucrarile la construcția primului portavion post-sovietic, "Ivan Rogov", sunt in plina desfașurare la șantierul naval Za ...
-
"Musk must die!": 77 de congresmeni democrați i-au cerut lui Trump să-l concedieze pe multimiliardarul de la DOGE
Un grup de democrați din Camera Reprezentanților a lansat o campanie concertata menita sa se asigure ca omul de afaceri ...
-
Business Insider: Lista câștigătorilor și a perdanților în urma războiului comercial al lui Donald Trump
Pauza de 90 de zile impusa de președintele Donald Trump in ceea ce privește tarifele drastice a fost resimțita in intrea ...
-
Cu Cristoiu ce-ați avut?
Scriu la cald, dupa ce am aflat de inchiderea contului de tik-tok al marelui gazetar Ion Cristoiu. L-am cunoscut in urma ...
-
Donald Trump suspendă suprataxele vamale "reciproce" pentru 90 de zile. Cu excepția Chinei!
Presedintele american Donald Trump anunta miercuri ca suspenda - pe o perioada de 90 de zile - suprataxele vamale "recip ...
-
Riposta Chinei pentru administrația Trump: opreşte importurile de gaze naturale lichefiate din SUA
China nu a mai importat gaze naturale lichefiate (GNL) din SUA de 60 de zile, cel mai indelungat interval din ultimii ci ...
-
Elon Musk îl face "imbecil" pe consilierul pe Comerţ al lui Trump - Peter Navarro, arhitectul politicii taxelor vamale
Patronul Tesla Elon Musk il catalogheaza marti in doua mesaje postate pe reteaua sa de socializare X pe consilierul insa ...
-
Comisia Europeană colaborează cu China pentru a contracara tarifele impuse de Donald Trump. Urmează un summit între cele două părți
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, i-a cerut premierului chinez Li Qiang sa colaboreze pentru o &bdqu ...
-
Scandal cât Casa Albă: Elon Musk i-a cerut președintelui SUA să anuleze taxele vamale. Ce răspuns a primit miliardarul
Miliardarul Elon Musk i-a cerut direct președintelui american Donald Trump sa renunțe la noile tarife vamale, au dezvalu ...
-
Cum arde Casa în urma tărăboiului tarifar al lui Trump
Autor: Pepe Escobar Aceasta manevra de demolare economica necontrolata de facto incepe cu fantezia deformata ca lansarea ...
-
Germania își va retrage rezerva de aur de 280 miliarde de euro din seiful de la Federal Reserve. Vor urma și alte țări europene
Ca raspuns la politica economica imprevizibila a președintelui american Donald Trump, guvernul german iși va retrage 1.2 ...
-
Elon Musk avertizează: Vom vedea crime în masă în Europa. Migrația uriașă va duce la distrugerea tărilor din UE
Europa s-ar putea confrunta cu un val de terorism, a declarat omul de afaceri american Elon Musk in timpul discursului s ...
-
China adoptă o tactică diferită: Care e adevărata reacție a Beijingului la tarifele impuse de Donald Trump
În timp ce tarile din intreaga lume se straduiesc sa negocieze concesii in urma escaladarii de catre presedintele ...
-
Bursele asiatice se prăbușesc după anunțul lui Trump. Tarifele ar putea duce lumea într-o "iarnă nucleară economică"
Piețele bursiere s-au prabușit in Asia, in timp ce tarifele președintelui Donald Trump continua sa produca unde de șoc i ...
-
Taxele impuse de Donald Trump slăbesc dolarul, contrar aşteptărilor pieţei: temerile de recesiune pun presiune pe moneda americană
Desi planurile presedintelui Donald Trump privind tarifele vamale erau asteptate sa intareasca dolarul american, realita ...
-
Escaladarea războiului comercial a şters peste 5.000 miliarde dolari din valoarea acţiunilor bursei americane
Indicele S&P 500 al Bursei de la New York a ajuns la cel mai scazut nivel din ultimele 11 luni, reducand valoarea to ...
-
Armata israeliană face dezastru în Gaza: ce speră să obțină Benjamin Netanyahu cu noile incursiuni sângeroase
Armata israeliana a lansat, vineri, o noua ofensiva terestra in orasul Gaza, intensificandu-si operatiunile in teritoriu ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu