ZC
Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x
ZC




ZC




Război sau Resetare? Ce spunea Vladimir Putin cu un an în urmă la Forumul de la Davos. Ce spune anul asta Xi Jinping!

Postat la: 18.01.2022 | Scris de: ZIUA NEWS

0

In acest an, din pricina pandemiei, Forumul de la Davos s-a derulat in conditii de restrictii. Ciudat insa ca nici acum nu s-a vorbit despre o redresare economica planetara, ci doar de potentialul unui "conflict global" care ar duce la consecinte catastrofale. De asemenea, s-a vorbit despre pandemie si despre cum va evolua aceasta. Interesant de remarcat ce discursuri inaugurale au fost in paralel in 2021 si 2022, cele ale lui Vladimir Putin si Xi Jinping.

Pe 27 ianuarie 2021, președintele rus Vladimir Putin, in discursul său inaugural al Forumul de la Davos, își exprima speranța că un "conflict global" este imposibil, altfel, a subliniat el, ar însemna "sfârșitul civilizației". Pe 17 ianuarie 2022, discursul inaugural al Forumului de la Davos i-a revenit presedintelui chinez Xi Jinping, care a spus ca "o confruntare globală nu duce decât la consecinţe catastrofale". Practic, la diferenta de un an, presedintii Rusiei si Chinei spun acelasi lucru, timp in care Rusia se afla la granitele Ucrainei, amenintatnd cu interventia militara, a intrat in Kazakstan pentru "a asigura pacea" si n-a mai plecat. China a facut mai multe teste cu racheta hipersonica, la fel ca Rusia si se concentreaza sa devina o forta militara in Asia, opozanta regimului dictatorului nord-coreean Kim Jong-un.

Ce spunea Putin: "După cum știți, incapacitatea, dar și lipsa de voință de a rezolva astfel de probleme în secolul XX au dus la catastrofa celui de-al Doilea Război Mondial. Bineînțeles, în zilele noastre un astfel de conflict mondial, care, sper eu, în principiu este imposibil, ar însemna sfârșitul civilizației". În același timp, el a precizat că situația poate evolua „imprevizibil și incontrolabil", dacă nu se iau măsuri pentru a preveni acest lucru. Putin a mai avertizat că există pericolul unei rupturi în dezvoltarea lumii, ceea ce va însemna o luptă de genul "toți împotriva tuturor". Acest lucru va duce la încercări de a rezolva lucrurile prin căutarea dușmanilor atât în interior, cât și în exterior, și prin distrugerea libertăților și valorilor fiundamentale, crede Putin.

Președintele a mai declarat că pandemia de coronavirus a accelerat ritmul schimbărilor structurale în lume, conform unor premise care erau deja create. Potrivit acestuia, nu există motive să credem că există riscuri de o mai gravă escaladare a contradicțiilor actuale. De asemenea, preşedintele rus a salutat prelungirea tratatului New START de limitare a arsenalelor nucleare rus şi american. Această prelungire „este fără îndoială un pas în direcţia cea bună", a declarat Vladimir Putin, în timpul discursului video în cadrul forumului de la Davos.

Ce a spus Xi Jinping după ce s-a prezentat din nou ca apărător al multilateralismului: "Istoria a dovedit de nenumărate ori că o confruntare nu rezolvă problemele. Ea nu duce decât la consecinţe catastrofale". Xi Jinping nu a menţionat însă marele rival al Chinei, SUA. "Lumea noastră de astăzi este departe de a fi liniştită. Abundă discursurile care îndeamnă la ură şi prejudecăţi". În 2017, liderul chinez a fost în centrul atenţiei la Davos atunci când, în mod neaşteptat, a lăudat liberul-schimb şi globalizarea, în momentul în care instalarea la putere a lui Donald Trump în SUA stârnea temeri privind o revenire a protecţionismului.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE