Proteste soldate cu răniți la mitingul împotriva restricţiilor anti-COVID de la Sofia
Postat la: 12.01.2022 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Ciocniri între poliţie şi manifestanţi care se opun restricţiilor împotriva covid-19 au avut loc miercuri, 12 ianuarie, la Sofia. Protestatarii au încercat să intre în Parlament, relatează The Associated Press.
Numeroşi poliţişti au împiedicat manifestanţii să intre în sediul Parlamentului bulgar şi au arestat protestatari. Mai multe persoane - inclusiv membri ai forelor de ordine - au fost rănite în aceste ciocniri. Forţele de ordine au reuşit să-i respingă pe manifestanţi şi au instalat un perimetru de securitate în jurul sediului Parlamentului. Aceste violenţe au izbucnit la o manifestaţie împotriva purtării obligatorii a măştii de protecţie şi împotriva vacinării, organizată de către Partdul Vîzrajdane (Renaşterea, naţionalist), care se opune aprig măsurilor împotriva covid-19 adoptate de către Guvernul bulgar.
"Scopul manifestaţiei este ridicarea restricţiilor şi, în primul rând, a certificatului verde, neconstituţional", a declarat înaintea manifestaţiei liderul Vîzrajdane, Kostadin Kostadinov. Formaţiunea, care a obţinut 13 dintre cele 240 de mandate în Parlament, este susţinută de către opozanţii restricţiilor anticovid. Aproximativ 1.000 de persoane, care agitau steaguri bulgare şi cântau cântece patriotice, au rămas în piaţa din faţa sediului Adunării Naţionale. Ei ameninţă să rămână în piaţă până la soluţionarea revendicărilor lor - eliminarea purtării obligatorii a măşti de protecţie şi a certificatelor de vaccinare.
Bulgaria, care înregstrează un nou val al epidemiei, este cel mai puţin vaccinat stat dintre cele 27 de state membre ale Uniunii Europene (UE). Numai o treime din populaţia bulgară a fost vaccinată complet împotriva covid-19. Premierul bulgar Kiril Petkov, care se află în carantină acasă, în urma unuicontact cu o persoană infectată cu noul coronavirus, a îndemnat la calm şi a invitat reprezentanţi ai protestatarilor, vineri, la Guvern, pentru a discuta despre revendicările acestora.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
ANAF îi ia în vizor pe românii care nu își declară veniturile
Toate veniturile trebuie declarate la ANAF. Cât vine vorba despre venituri, vorbim despre banii proveniți din dividende, criptomonede, acțiuni și depozite bancare. Inclusiv cei care au deschis un depozit la bancă trebuie să raporteze acest lucru în cazul în care există o dobândă. Totodată, se mai modifică și alte aspecte importante.
-
Povestea neștiută a celei mai vechi tăblițe cu cele Zece Porunci: A fost vândută pe o sumă colosală
Pea mai veche tăbliţă cunoscută, inscripţionată cu cele Zece Porunci din Vechiul Testament, a fost vândută cu 5,04 milioane de dolari, mai mult decât dublul estimării sale maxime.
-
Politico fac e o analiză decisivă: Al treilea război mondial este deja în desfășurare!
Dacă ați fi mers pe linia frontului în primele săptămâni ale războiului din Ucraina, ați fi putut auzi strigăte în ucraineană și rusă, poate amestecate cu voci care vorbeau limbi regionale precum buryat și cecenă, scrie POLITICO.
-
Ce au decis judecătorii CAB în dosarul Călin Georgescu-anularea alegerilor prezidențiale - Fostul candidat independent a fost prezent în instanță
Instanţa Curţii de Apel Bucureşti a acordat un nou termen în procesul Călin Georgescu-anularea alegrilor prezidențiale, pentru 13 ianuarie 2025, pentru când se citează părţile, prin poştă şi prin mail sau fax
-
Candidatul comun zice că nu există nicio legătură între el și partidele de la guvernare. Crin Antonescu și-a anunțat demisia din PNL
Noiua coaliție guvernamentală, formată din PSD, PNL, UDMR și minoritățile naționale, a anunțat astăzi asumarea unui candidat comun la alegerile prezidențiale de anul viitor, în persoana lui Crin Antonescu. Fostul lider al liberalilor a spus că a acceptat propunerea partidelor de a fi candidatul comun la alegerile prezidențiale viitoare.
-
Răsturnare de situație: Care a fost, de fapt, cauza decesului actorului Mircea Diaconu - Fiica acestuia, mărturii emoționante
Marele actor Mircea Diaconu s-a stins din viață cu doar 10 zile înainte de a împlini 75 de ani. Se știa că acesta se confrunta de ceva vreme cu o boală incurabilă, iar ultimele sale momente le-a petrecut pe un pat în Spitalul Fundeni.
-
Elon Musk începe Operațiunea "Resetarea": Prima mare instituție care va intra în malaxor
Omul de afaceri Elon Musk, cea mai bogată persoană din lume şi persoana desemnată de viitorul preşedinte al SUA, Donald Trump, cu reformarea administraţiei publice, a luat la ţintă Rezerva Federală americană.
-
Trădare, dar să știm și noi: 21 de parlamentari suveraniști au votat pentru noua coaliție pro europeană
Blocul suveranist suferă o lovitură extrem de grea, la primul mare test din Parlament. La votul pentru președinții Senatului și Camerei Deputaților, 21 de parlamentari care nu pot fi decât din AUR, POT sau SOS România au votat alături de coaliția pro europeană formată din PSD, PNL, UDMR și Minoritățile Naționale.
-
Controlul statului asupra vietii private: ANAF monitorizează retragerile din bancomate. Atenție la suma pe care o scoateți
Românii care retrag sume mari de bani din bancomate intră în atenția Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Instituția a anunțat că va monitoriza atent aceste tranzacții pentru a preveni fraudele fiscale.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.De ce Franța și Marea Britanie vorbesc despre trimiterea de trupe în Ucraina
- 2.Europa se pregătește pe tăcute pentru un al treilea război mondial
- 3.Europa neo-marxistilor lui Lasconi se pregătește de un mare război și investește o sumă colosală
- 4."NU facem concesii". Rusia refuză pacea propusă de Donald Trump pentru Ucraina
- 5.Trump dezvăluie lumii planul care ar putea aduce sfârşitul războiului din Ucraina. Motivul pentru care Putin s-ar putea bucura
- 6.Ce-a ratat România prin anularea alegerilor: Viktor Orban s-a întâlnit cu Donald Trump și Elon Musk - "Viitorul a început!"
- 7.Serghei Lavrov, șeful diplomației ruse, despre alegerile din România: "Chiar nu ne pasă deloc ce fac ei acolo ca să-şi justifice maşinaţiile!"
- 8.Asta e America dictatorilor globalisti, fără nicio jenă: Preşedintele Joe Biden și-a grațiat propriul fiu, pe Hunter Biden
- 9.Donald Trump a blocat războiul din Ucraina: NATO a amânat deciziile
- 10.Politico fac e o analiză decisivă: Al treilea război mondial este deja în desfășurare!
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu