Prevederile legii anti-avort din Texas: Nicio excepție pentru cazurile de avort sau incest!
Postat la: 02.09.2021 | Scris de: ZIUA NEWS

Noua lege anti-avort din Texas le permite cetățenilor privați să dea în judecată orice persoană pe care o suspectează de „ajutarea și susținerea" unui avort și să îi ceară despăgubiri de minim 10.000 de dolari, indiferent dacă au vreo legătură sau nu cu aceasta.
Orice persoană care ar fi sfătuit, ajutat cu plata sau condus cu mașina o persoană la o clinică de avort poate fi dată astfel în judecată, sub incidența legii căzând profesori, părinți, șoferi Uber sau prieteni.
Dacă reclamantul câștigă cazul ar putea primi minim 10.000 de dolari la care se adaugă și onorariul avocatului. Pârâtul, în schimb, nu va putea beneficia de plata cheltuielilor de judecată, chiar dacă are câștig de cauză.
Noua lege încurajează practic procesele frivole și acordă un stimulent major pentru delațiune.
Președintele american Joe Biden a declarat într-un comunicat remis miercuri că noua lege adoptată în Texas „încalcă flagrant" decizia Roe v. Wade a Curții Supreme din 1973 care a acordat protecție la nivel național persoanelor care doresc să facă un avort.
„Iar în mod revoltător, ea împuternicește cetățeni privați să dea în judecată orice persoană despre care cred că a ajutat o alta să facă un avort, asta putând include membri ai familiei, angajați sanitari, angajații de la recepția unei clinici medicale sau străini care nu au nicio legătură cu individul în cauză", mai precizează comunicatul.
„Oricine - barista de la Starbucks sau un alt individ îngrijorat - ar putea da în judecată orice persoană care ajută o femeie gravidă să întrerupă sarcina", afirmă și Melissa Murray, juristă și profesoară de drept la Universitatea New York.
„Asta ar putea însemna medicul care realizează procedura medicală, angajații clinicii care îi acordă îngrijiri, șoferul Uber care ar putea să o ducă la unitatea medicală", explică aceasta.
Legea interzice avortul după primele 6 săptămâni de sarcină și nu include excepții pentru sarcinile rezultate în urma unui viol sau incest.
Curtea Supremă americană a refuzat însă să blocheze legea care a intrat în vigoare miercuri în Texas.
Curtea a votat 5 la 4, la primele ore ale zilei de joi, pentru a respinge un apel de urgenţă făcut de cei care încercau să blocheze impunerea legii în al doilea cel mai mare stat american.
„Subliniem că nu pretindem să soluţionăm definitiv orice cerere jurisdicţională sau de fond în procesul reclamanţilor", a decretat Curtea Supremă într-un ordin nesemnat.
„Mai exact, acest ordin nu este bazat pe vreo concluzie despre constituţionalitatea legii din Texas şi nu limitează în vreun fel alte contestaţii corespunzătoare din punct de vedere procedural aduse legii din Texas, inclusiv în curţi de justiţie din Texas", au adăugat judecătorii constituționali americani.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
SUA primesc cea mai puternică lovitură de la instalarea lui Donald Trump: Noua ordine generează o pierdere de miliarde
În luna martie au fost cu aproape 12% mai putini vizitatori din strainatate in Statele Unite, comparativ cu aceeas ...
-
Pentru prima oară, Ursula von der Leyen spune adevărul: Occidentul așa cum îl știm noi nu mai există!
"Occidentul, așa cum il știam noi, nu mai exista", a spus Ursula von der Leyen in contextul deteriorarii rapide a relați ...
-
Cum a ajuns una dintre cele mai pașnice țări europene să se confrunte cu „copii soldați" și asasinate la comandă
Cand jurnalistul suedez Diamant Salihu vrea sa arate cat de grava a devenit problema bandelor de crima organizata din Su ...
-
Adevăratul motiv pentru care Donald Trump a suspendat tarifele comerciale e cu mult mai grav decât se crede
Piețele bursiere din SUA se aflau intr-un declin profund, afectand 62% dintre americani, cei cu expunere directa sau ind ...
-
Super-analiză geopolitică și strategică: Putin, Trump, și Xi pregătesc reconfigurarea tăcută a puterii globale
Reluarea discuțiilor dintre președintele american Donald Trump și liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, se produce intr ...
-
De ce susține Rusia că vrea cele patru regiuni ucrainene: "Nu suntem preocupați de pământ". Noi precizări despre relația Moscova-Washington
Discursul ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, la Forumul Diplomatic de la Antalya a starnit agitație, dupa ce a ...
-
Trump protejeaza Chinei Big Tech in SUA: Smartphone-urile, calculatoarele şi alte produse electronice vor beneficia de o scutire de la tarifele vamale pe China
Guvernul SUA a acordat scutiri de la tarifele vamale pentru smartphone-uri, calculatoare si alte produse electronice imp ...
-
Acuzații grave la adresa lui Donald Trump: suspectat că a manipulat bursa pentru a-și îmbogăți apropiații. Se cere o anchetă serioasă
Sase senatori democrati au cerut vineri Securities and Exchange Commission (SEC), jandarmul bursier american, sa stabile ...
-
Rusia refuză să mai revină vreodată la granițele din 1991. „Niciodată și pentru nimic în lume"
Ministrul de Externe rus Serghei Lavrov a declarat vineri ca "pentru nimic in lume" Rusia nu se va intoarce la granițele ...
-
Deciziile la 180 de grade ale lui Trump, explicate de economiști precum Nouriel Roubini: Problema nu e deficitul comercial. Xi Jinping nu va clipi primul în fața SUA
În doar cateva zile, Donald Trump a intors lumea economica pe dos, aplicand o lovitura de grație complet lipsita d ...
-
Administratia Trump preia Canalul Panama. Americanii vor avea bază militară în apropierea canalului
Panama va permite desfasurarea de trupe americane in zonele de acces si adiacente canalului, potrivit unui acord bilater ...
-
Trump a luat-o razna si prăbuseste economia mondială: Taxe de 145% pe importurile chinezești
TTaxele vamale impuse Chinei de SUA au ajuns la 145%, a confirmat joi Casa Alba, dupa ce presedintele american Donald Tr ...
-
Rusia construiește în Crimeea ocupată primul portavion post-sovietic destinat Mării Negre si Mediteranei
Lucrarile la construcția primului portavion post-sovietic, "Ivan Rogov", sunt in plina desfașurare la șantierul naval Za ...
-
"Musk must die!": 77 de congresmeni democrați i-au cerut lui Trump să-l concedieze pe multimiliardarul de la DOGE
Un grup de democrați din Camera Reprezentanților a lansat o campanie concertata menita sa se asigure ca omul de afaceri ...
-
Business Insider: Lista câștigătorilor și a perdanților în urma războiului comercial al lui Donald Trump
Pauza de 90 de zile impusa de președintele Donald Trump in ceea ce privește tarifele drastice a fost resimțita in intrea ...
-
Cu Cristoiu ce-ați avut?
Scriu la cald, dupa ce am aflat de inchiderea contului de tik-tok al marelui gazetar Ion Cristoiu. L-am cunoscut in urma ...
-
Donald Trump suspendă suprataxele vamale "reciproce" pentru 90 de zile. Cu excepția Chinei!
Presedintele american Donald Trump anunta miercuri ca suspenda - pe o perioada de 90 de zile - suprataxele vamale "recip ...
-
Riposta Chinei pentru administrația Trump: opreşte importurile de gaze naturale lichefiate din SUA
China nu a mai importat gaze naturale lichefiate (GNL) din SUA de 60 de zile, cel mai indelungat interval din ultimii ci ...
-
Elon Musk îl face "imbecil" pe consilierul pe Comerţ al lui Trump - Peter Navarro, arhitectul politicii taxelor vamale
Patronul Tesla Elon Musk il catalogheaza marti in doua mesaje postate pe reteaua sa de socializare X pe consilierul insa ...
-
Comisia Europeană colaborează cu China pentru a contracara tarifele impuse de Donald Trump. Urmează un summit între cele două părți
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, i-a cerut premierului chinez Li Qiang sa colaboreze pentru o &bdqu ...
-
Scandal cât Casa Albă: Elon Musk i-a cerut președintelui SUA să anuleze taxele vamale. Ce răspuns a primit miliardarul
Miliardarul Elon Musk i-a cerut direct președintelui american Donald Trump sa renunțe la noile tarife vamale, au dezvalu ...
-
Cum arde Casa în urma tărăboiului tarifar al lui Trump
Autor: Pepe Escobar Aceasta manevra de demolare economica necontrolata de facto incepe cu fantezia deformata ca lansarea ...
-
Germania își va retrage rezerva de aur de 280 miliarde de euro din seiful de la Federal Reserve. Vor urma și alte țări europene
Ca raspuns la politica economica imprevizibila a președintelui american Donald Trump, guvernul german iși va retrage 1.2 ...
-
Elon Musk avertizează: Vom vedea crime în masă în Europa. Migrația uriașă va duce la distrugerea tărilor din UE
Europa s-ar putea confrunta cu un val de terorism, a declarat omul de afaceri american Elon Musk in timpul discursului s ...
-
China adoptă o tactică diferită: Care e adevărata reacție a Beijingului la tarifele impuse de Donald Trump
În timp ce tarile din intreaga lume se straduiesc sa negocieze concesii in urma escaladarii de catre presedintele ...
-
Bursele asiatice se prăbușesc după anunțul lui Trump. Tarifele ar putea duce lumea într-o "iarnă nucleară economică"
Piețele bursiere s-au prabușit in Asia, in timp ce tarifele președintelui Donald Trump continua sa produca unde de șoc i ...
-
Taxele impuse de Donald Trump slăbesc dolarul, contrar aşteptărilor pieţei: temerile de recesiune pun presiune pe moneda americană
Desi planurile presedintelui Donald Trump privind tarifele vamale erau asteptate sa intareasca dolarul american, realita ...
-
Escaladarea războiului comercial a şters peste 5.000 miliarde dolari din valoarea acţiunilor bursei americane
Indicele S&P 500 al Bursei de la New York a ajuns la cel mai scazut nivel din ultimele 11 luni, reducand valoarea to ...
-
Armata israeliană face dezastru în Gaza: ce speră să obțină Benjamin Netanyahu cu noile incursiuni sângeroase
Armata israeliana a lansat, vineri, o noua ofensiva terestra in orasul Gaza, intensificandu-si operatiunile in teritoriu ...
-
Nu e prima dată când SUA impun taxe vamale uriașe. Cum funcționa societatea americană în urmă cu mai bine de 100 de ani
Sub umbrela „Liberation Day", Donald Trump a anunțat pe 2 aprilie o accelerare a politicii sale economice protecți ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu