ZC
Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x
ZC




ZC




Papa Francisc e îngrijorat că mulţi tineri nu au curajul să se căsătorească. Ce sfaturi le dă mamelor

Postat la: 26.06.2022 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Papa Francisc a deplâns faptul că „atât de mulţi tineri nu au curajul să se căsătorească" şi i-a îndemnat să se grăbească să facă acest pas. Suveranul pontif a declarat că multe mame îi cer să vorbească cu fiii lor care, de exemplu, la vârsta de 37 de ani nu sunt căsătoriţi, relatează duminică dpa.

El a spus că a sfătuit-o în glumă pe una din ele să "nu îi mai calce cămăşile pentru a-l determina să părăsească cuibul". Tinerii nu ar trebui să alerge la "mama" atunci când au probleme, ci să privească spre viitor, a declarat papa Francisc la slujba oficiată la încheierea celei de-a zecea Întâlniri Mondiale a Familiilor, în Piaţa Sf. Petru din Roma, la care au participat credincioşi şi reprezentanţi ai Bisericii Catolice.

Papa Ioan Paul al II-lea a iniţiat evenimentul de amploare cu prelegeri şi sărbători bisericeşti, în 1994. În acest an, au fost aşteptaţi circa 2.000 de delegaţi din 120 de ţări. Cea de-a zecea întâlnire a fost, de fapt, planificată pentru 2021, dar a fost amânată din cauza pandemiei de coronavirus.

Subiectele discutate au inclus sexualitatea, căsătoria şi migraţia. Înainte de eveniment, au existat critici în legătură cu noile linii directoare trasate de Biserică privind căsătoria care continuă să pună accentul pe castitate, şi anume fără relaţii sexuale înainte de căsătorie. Criticile s-au referit la faptul că acest lucru nu mai este în concordanţă cu vremurile actuale, mai ales în ceea ce priveşte tinerii, notează dpa.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE