Noul lider ISIS este chiar unul dintre membrii fondatori, potrivit serviciilor de inteligență
Postat la: 21.01.2020 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Oficialii serviciilor de inteligenţă au confirmat identitatea noului lider al grupării teroriste Stat Islamic, numele acestuia este Amir Mohammed Abdul Rahman al-Mawli al-Salbi şi este unul dintre cei care au format gruparea, relatează The Guardian.
Două servicii de inteligenţă au confirmat că noul lider ISIS este Amir Mohammed Abdul Rahman al-Mawli al-Salbi, unul dintre fondatorii ISIS, cel care a condus sclavia în cadrul minoritaţii Yazidi din Irak şi a comandat operaţiuni în întreaga lume, potrivit The Guardian.
Noul lider a fost numit imediat după moartea fostului conducător, Abu Bakr al-Baghdadi, în octombrie. Numele dat la acea vreme, noului conducător, Abu Ibrahim al-Hashimi al-Quraishi este un pseudonim de război şi nu este recunoscut de alţi lideri sau de serviciile de inteligenţă.
Conform spionilor regionali şi occidentali, noul lider este un element cheie pentru ISIS în ceea ce priveşte luarea deciziilor, un veteran foarte dur şi extrem de loial grupării extremiste.
Noul conducător ISIS este considerat a fi unul dintre principali ideologi ai grupării teroriste şi este unul dintre puţini lideri care nu sunt de origine arabă. Ceea ce l-a ajutat pe Salbi să evolueze în ierarhia liderilor grupării teroriste a fost faptul că era perceput ca un învăţat în filozofia islamului. Acesta deţine o diplomă în sharia de la Universitatea din Mosul.
Liderul ISIS dădea ordine pe motive religioase, ceea ce stat la baza tentativei de genocid asupra populaţiei Yazidi şi distrugerea regiunii Nineveh Plains din nordul Irakului.
Salbi a fost reţinut în 2004 de forţele armate ale SUA în tabăra Bucca, unde se crede că l-a întâlnit pe fostul lider ISIS, Baghdadi. Căutarea noului lider ISIS s-a extins în Turcia, unde fratele său Adel Salbi este reprezentantul unui partid politic.
Oficialii serviciilor de inteligenţă nu cunosc locaţia actuală a lui Salbi, însă e puţin probabil să fi fugit în Idlib, asemenea lui Baghdadi. Cel mai probabil, noul lider ISIS s-a refugiat în vestul oraşului Mosul.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Clotilde Armand a fost trimisă în judecată după ce s-a numit singură manager al unui proiect și a încasat fonsuri substanțiale
Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a fost trimisă în judecată, fiind cercetată cu privire la proiectul pentru care s-a desemnat singură manager. Primarul este acuzat că astfel a obținut și venituri brute lunare în valoare de peste 18 mii de lei, ca urmare a unor dispoziții pe care le-a emis.
-
"Noul Bivolaru" acuzat de trafic de persoane și viol. A păcălit tinere să facă videochat
Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul de Investigații Criminale Sector 5, împreună cu procurori din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism
-
Invocari șamanice în Parlamentul Mexicului. Au tăiat o găină pentru a aduce ploaia!
O găină a fost sacrificată miercuri în Senatul mexican pentru a oferi sângele ei zeului precolumbian al ploii Tlaloc, o ceremonie care a provocat un val de indignare.
-
Cum se păstrează un secret timp de 2000 de ani
În 1974, în timp ce săpau pentru a construi o fântână, sătenii de lângă Xi'an, oraș din estul Chinei, aveau să facă cea mai importantă descoperire arheologică din secolul XX - armata de teracotă a primului împărat Qin, unificatorul Chinei de mai târziu.
-
Se întâmplă o dată la 1 miliard de ani: suntem martorii unui eveniment extraordinar observat doar de câteva ori în istoria vieții pe Pământ
Ocazionalul eveniment evolutiv, denumit endosimbioză primară, survine o dată la fiecare miliard de ani. În această proces rar, un organism înghite un altul și îl integrează ca pe un organ, furnizându-i în schimb nutrienți și alte beneficii.
-
Un bogătan a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an pornind de la nimic
Un milionar a devenit falit în mod voit, totul pentru un experiment social bizar. A renunțat însă brusc după ce a început să aibă probleme serioase de sănătate. Câţi bani a reuşit să strângă în primele 10 luni ale provocării.
-
O nou studiu spulberă veganismul: Consumul de carne ajută la funcționarea corectă a creierului
O dietă sănătoasă şi echilibrată este asociată cu o mai bună sănătate a creierului şi cu bunăstarea mintală, sugerează un nou studiu citat miercuri de DPA/PA Media.
-
Poate România să aibă propriul program pentru viitor? Și pentru propria dezvoltare?
În jurul globului se află peste 4500 de sateliți. Mai precis, la finalul anului 2021 erau 4550. Peste 70 de țări dețin sateliți de telecomunicații, iar România nu se află printre ele. Lista lor poate fi parcursă aici.
-
Promovarea produselor online: 7 metode eficiente
Indiferent dacă abia ai început o afacere online sau vrei să dai un boost prezenței pe internet pe care o ai deja, e important să te gândești la strategii care să te ajute să atragi mai mulți clienți și să-ți faci produsele cunoscute. Îți vom împărtăși, în continuare, șapte metode prin care să-ți promovezi produsele online și să-ți mărești șansele de vânzare.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.La Repubblica: NATO ia in calcul ruperea Ucrainei în două - zonele de est să fie cedate Rusiei iar vestul sa fie administrat de Occident
- 2.Scenariul înfricoșător despre războiul din Ucraina: „E timpul să vorbim despre căderea Kievului"
- 3.Ursula von der Leyen se clatină. Marii lideri ai Europei isi iau mâna de pe ea...
- 4.Profesorul care a "ghicit" până acum toți pașii lui Putin în război: Rusia va mai anexa încă patru regiuni din Ucraina!
- 5.Consultant de top: Marea Britanie, Franța și țările nordice se pregătesc deja în secret să trimită trupe în Ucraina
- 6.Reacții furibunde după ce ministrul lui Netanyahu a dat de gol Israelul dintr-un cuvânt imediat după atacul din Iran
- 7.Se deschide un nou front al războiului global: Navele de război rusești intră în Marea Roșie în timp ce acolo patrulează deja coaliția condusă de SUA
- 8.Important cotidian elvețian: România, printre primele țări care s-ar implica, dacă războiul din Ucraina s-ar extinde
- 9.La Casa Albă se fac planuri de război: Tensiuni la un nivel fără precedent între SUA și China
- 10.Se împlinește profeția: Putin a lansat Racheta Morții simulând un atac nuclear pe teritoriul Ucrainei!
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu