Începe Al Treilea Război Mondial la o săptămână după Pastele Ortodox?
Postat la: 16.04.2021 | Scris de: ZIUA NEWS

Ordinea mondiala impusă de SUA, după Al Doilea Război Mondial, înscrisă pe traiectoria marilor valori liberale, este astăzi contestata de China și sfidata de Federația Rusa.
Beijingul provoacă prin încercarea de a ocupa Taiwanul, iar Moscova se apropie periculos de frontierele Ucrainei, obligând NATO fie sa se opună, fie sa accepte voalat ca a pierdut supremația militară in lume. Atât Xi Jimping cât și tarul Putin așteaptă ca SUA sa-și recunoască limitele de a proteja și impune valorile democratice. Avand o situație interna extrem de tensionata, administrația americană nu va putea lupta eficient pe doua fronturi simultan, in eventualitatea sincronizării unor atacuri asupra Taipeiului și a Kievului. Atât rusii cât și chinezii mizează pe faptul ca între UE și SUA exista mai multe puncte nevralgice decât cele de convergenta.
Tot mai mulți lideri occidentali forțează relații economice favorabile cu state dictatoriale, in ciuda avertismentelor repetate ale SUA privind vulnerabilitățile de securitate și asupra pericolului ruinării alianței nord atlantice. Ei bine, dacă China și Rusia vor reuși sa demonstreze ca America nu mai prezintă suficientă credibilitate in jocurile globale de putere, înseamnă ca ordinea bazată pe sistemul de valori occidental și a filosofiei liberale, se afla deja in declin, și aici intervine teribila intrebare, dacă nu cumva ne aflam in antecamera unui mare război, poate chiar unul mondial pentru Supremație ideologica. Mai multi analisti militari estimeaza ca e posibil sa inceapa un Al Treilea Razboi Mondial imediat dupa Pastele Ortodox, după Saptamana Luminata.
Istoria ne demonstreaza ca odată ajunși in acest punct de tensiune maxima, beligeranții se vor confrunta epic, iar învingătorul își va impune setul de principii, pentru următoarea generatie. Așa s-a întâmplat cu împărțirea lumii, după 1945 între capitaliști și comuniști. Cu alte cuvinte, asistam deja la o încleștare periculoasa între "forța dreptului" care definește paradigma liberală a occidentului și "dreptul forței", concept specific dictaturilor răsăritene. Foarte mulți analisti militari cred ca este deja inevitabila o încleștare violenta de forte între paradigme și ca Statele Unite ar trebui să înfrunte decisiv China și Rusia, dacă vor să își mai păstreze supremația mondială. Fără să lupte cu toată energia, resursele și inteligența de care dispun, fără să își mobilizeze toate puterile -interne și aliate- pentru a respinge agresiunea simbolică sau, chiar militară a Orientului autoritarist, americanii nu vor mai putea emite pretenția de a conduce lumea.
Deja China afirma triumfalist ca pana in 2030 va dobandi supremația economică și tehnologică mondială. Tot istoria ne învață ca odată parcursa aceasta etapa, va urma transformarea puterii economică în putere politică, ceea ce a făcut orice putere a lumii în ultimii sase mii de ani. O alta intrebare care îngrijorează lumea liberă este legată de deciziile Uniunii Europene in eventualitatea unor războaie de uzura ale partenerilor strategici americani cu China și Rusia. Ce concluzii vor trage liderii de ls Bruxelles dacă NATO se va implica in ciocnirea faliilor occidentalo-orientale? Unde se vor afla marile cancelarii occidentale in încleștarea blocurilor reprezentate de SUA-Marea Britanie-Canada-Australia-Japonia, de o parte, și China-Rusia-Iran pe de cealalta parte?
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
SUA primesc cea mai puternică lovitură de la instalarea lui Donald Trump: Noua ordine generează o pierdere de miliarde
În luna martie au fost cu aproape 12% mai putini vizitatori din strainatate in Statele Unite, comparativ cu aceeas ...
-
Pentru prima oară, Ursula von der Leyen spune adevărul: Occidentul așa cum îl știm noi nu mai există!
"Occidentul, așa cum il știam noi, nu mai exista", a spus Ursula von der Leyen in contextul deteriorarii rapide a relați ...
-
Cum a ajuns una dintre cele mai pașnice țări europene să se confrunte cu „copii soldați" și asasinate la comandă
Cand jurnalistul suedez Diamant Salihu vrea sa arate cat de grava a devenit problema bandelor de crima organizata din Su ...
-
Adevăratul motiv pentru care Donald Trump a suspendat tarifele comerciale e cu mult mai grav decât se crede
Piețele bursiere din SUA se aflau intr-un declin profund, afectand 62% dintre americani, cei cu expunere directa sau ind ...
-
Super-analiză geopolitică și strategică: Putin, Trump, și Xi pregătesc reconfigurarea tăcută a puterii globale
Reluarea discuțiilor dintre președintele american Donald Trump și liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, se produce intr ...
-
De ce susține Rusia că vrea cele patru regiuni ucrainene: "Nu suntem preocupați de pământ". Noi precizări despre relația Moscova-Washington
Discursul ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, la Forumul Diplomatic de la Antalya a starnit agitație, dupa ce a ...
-
Trump protejeaza Chinei Big Tech in SUA: Smartphone-urile, calculatoarele şi alte produse electronice vor beneficia de o scutire de la tarifele vamale pe China
Guvernul SUA a acordat scutiri de la tarifele vamale pentru smartphone-uri, calculatoare si alte produse electronice imp ...
-
Acuzații grave la adresa lui Donald Trump: suspectat că a manipulat bursa pentru a-și îmbogăți apropiații. Se cere o anchetă serioasă
Sase senatori democrati au cerut vineri Securities and Exchange Commission (SEC), jandarmul bursier american, sa stabile ...
-
Rusia refuză să mai revină vreodată la granițele din 1991. „Niciodată și pentru nimic în lume"
Ministrul de Externe rus Serghei Lavrov a declarat vineri ca "pentru nimic in lume" Rusia nu se va intoarce la granițele ...
-
Deciziile la 180 de grade ale lui Trump, explicate de economiști precum Nouriel Roubini: Problema nu e deficitul comercial. Xi Jinping nu va clipi primul în fața SUA
În doar cateva zile, Donald Trump a intors lumea economica pe dos, aplicand o lovitura de grație complet lipsita d ...
-
Administratia Trump preia Canalul Panama. Americanii vor avea bază militară în apropierea canalului
Panama va permite desfasurarea de trupe americane in zonele de acces si adiacente canalului, potrivit unui acord bilater ...
-
Trump a luat-o razna si prăbuseste economia mondială: Taxe de 145% pe importurile chinezești
TTaxele vamale impuse Chinei de SUA au ajuns la 145%, a confirmat joi Casa Alba, dupa ce presedintele american Donald Tr ...
-
Rusia construiește în Crimeea ocupată primul portavion post-sovietic destinat Mării Negre si Mediteranei
Lucrarile la construcția primului portavion post-sovietic, "Ivan Rogov", sunt in plina desfașurare la șantierul naval Za ...
-
"Musk must die!": 77 de congresmeni democrați i-au cerut lui Trump să-l concedieze pe multimiliardarul de la DOGE
Un grup de democrați din Camera Reprezentanților a lansat o campanie concertata menita sa se asigure ca omul de afaceri ...
-
Business Insider: Lista câștigătorilor și a perdanților în urma războiului comercial al lui Donald Trump
Pauza de 90 de zile impusa de președintele Donald Trump in ceea ce privește tarifele drastice a fost resimțita in intrea ...
-
Cu Cristoiu ce-ați avut?
Scriu la cald, dupa ce am aflat de inchiderea contului de tik-tok al marelui gazetar Ion Cristoiu. L-am cunoscut in urma ...
-
Donald Trump suspendă suprataxele vamale "reciproce" pentru 90 de zile. Cu excepția Chinei!
Presedintele american Donald Trump anunta miercuri ca suspenda - pe o perioada de 90 de zile - suprataxele vamale "recip ...
-
Riposta Chinei pentru administrația Trump: opreşte importurile de gaze naturale lichefiate din SUA
China nu a mai importat gaze naturale lichefiate (GNL) din SUA de 60 de zile, cel mai indelungat interval din ultimii ci ...
-
Elon Musk îl face "imbecil" pe consilierul pe Comerţ al lui Trump - Peter Navarro, arhitectul politicii taxelor vamale
Patronul Tesla Elon Musk il catalogheaza marti in doua mesaje postate pe reteaua sa de socializare X pe consilierul insa ...
-
Comisia Europeană colaborează cu China pentru a contracara tarifele impuse de Donald Trump. Urmează un summit între cele două părți
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, i-a cerut premierului chinez Li Qiang sa colaboreze pentru o &bdqu ...
-
Scandal cât Casa Albă: Elon Musk i-a cerut președintelui SUA să anuleze taxele vamale. Ce răspuns a primit miliardarul
Miliardarul Elon Musk i-a cerut direct președintelui american Donald Trump sa renunțe la noile tarife vamale, au dezvalu ...
-
Cum arde Casa în urma tărăboiului tarifar al lui Trump
Autor: Pepe Escobar Aceasta manevra de demolare economica necontrolata de facto incepe cu fantezia deformata ca lansarea ...
-
Germania își va retrage rezerva de aur de 280 miliarde de euro din seiful de la Federal Reserve. Vor urma și alte țări europene
Ca raspuns la politica economica imprevizibila a președintelui american Donald Trump, guvernul german iși va retrage 1.2 ...
-
Elon Musk avertizează: Vom vedea crime în masă în Europa. Migrația uriașă va duce la distrugerea tărilor din UE
Europa s-ar putea confrunta cu un val de terorism, a declarat omul de afaceri american Elon Musk in timpul discursului s ...
-
China adoptă o tactică diferită: Care e adevărata reacție a Beijingului la tarifele impuse de Donald Trump
În timp ce tarile din intreaga lume se straduiesc sa negocieze concesii in urma escaladarii de catre presedintele ...
-
Bursele asiatice se prăbușesc după anunțul lui Trump. Tarifele ar putea duce lumea într-o "iarnă nucleară economică"
Piețele bursiere s-au prabușit in Asia, in timp ce tarifele președintelui Donald Trump continua sa produca unde de șoc i ...
-
Taxele impuse de Donald Trump slăbesc dolarul, contrar aşteptărilor pieţei: temerile de recesiune pun presiune pe moneda americană
Desi planurile presedintelui Donald Trump privind tarifele vamale erau asteptate sa intareasca dolarul american, realita ...
-
Escaladarea războiului comercial a şters peste 5.000 miliarde dolari din valoarea acţiunilor bursei americane
Indicele S&P 500 al Bursei de la New York a ajuns la cel mai scazut nivel din ultimele 11 luni, reducand valoarea to ...
-
Armata israeliană face dezastru în Gaza: ce speră să obțină Benjamin Netanyahu cu noile incursiuni sângeroase
Armata israeliana a lansat, vineri, o noua ofensiva terestra in orasul Gaza, intensificandu-si operatiunile in teritoriu ...
-
Nu e prima dată când SUA impun taxe vamale uriașe. Cum funcționa societatea americană în urmă cu mai bine de 100 de ani
Sub umbrela „Liberation Day", Donald Trump a anunțat pe 2 aprilie o accelerare a politicii sale economice protecți ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu