La un pas de un conflict catastrofal. 10 riscuri pentru omenire în anul 2018
Postat la: 20.01.2018 | Scris de: ZIUA NEWS

Ian Bremmer, fondatorul organizației Eurasia Group, specializată pe consultanță în materie de politică internațională, descrie, într-un articol publicat în Times, 10 riscuri majore cu care se va confrunta lumea în anul 2018. În opinia acestuia, "democrația liberală este astăzi mai puțin legitimă decât oricând după cel De-Al Doilea Război Mondial, iar ordinea mondială se destramă".
"În ultimii 20 de ani în politica internațională au existat mai multe șocuri și situații de criză, se pare însă că în anul 2018 va apărea o situație deosebită, care va presupune o criză neașteptată în plan geopolitic, asemănătoare cu criza financiară din 2008", scrie autorul, citat de Sputnik.
1. Sporirea influenței Chinei
În timp ce la Washington lipsește o politică coordonată și consecventă, guvernul Chinei a revăzut condițiile externe ale existenței țării, a stabilit noi reguli, a elaborat o strategie globală de comerț și investiții mult mai eficientă și utilizează companiile tehnologice chineze pentru promovarea propriilor interese de stat.
Beijingul investește și își extinde influența, asigurând că nu se va amesteca în viața politică și economică a țărilor care tind să se apropie de China, se orientează spre ea și o imită.
Mediul global de afaceri trebuie să se adapteze la noile reguli, standarde și metode. În anul 2018 va deveni tot mai probabil un conflict americano-chinez, în special în domeniul comercial.
2. Posibilitatea apariției unor conflicte catastrofale
Din perioada atentatelor teroriste din 11 septembrie nu a existat vreo criză geopolitică serioasă, însă astăzi există multe domenii în care acțiunile necalculate sau o judecată greșită ar putea să provoace un conflict internațional.
Cel mai probabil risc al unui incident este legat de concurență și conflicte în spațiul cibernetic, luptele în jurul Coreei de Nord, calculele greșite pe câmpul de luptă din Siria, sporirea tensiunilor între SUA și Rusia, răspândirea luptătorilor ISIS în Siria și Irak.
3. Războiul rece tehnologic
Cea mai dură luptă are loc pentru centrele de influență economică în domeniul elaborării noilor tehnologii informaționale. SUA și China vor concura în supremația în domeniul inteligenței artificiale și tehnicii performante, precum și vor lupta pentru dominarea pe piață.
Autoritățile țărilor din Africa, India, Brazilia și chiar statele europene vor trebuie să decidă în cine ar trebui să aibă încredere și ce producție sau standarde trebuie să accepte. Fragmentarea pieței comune a tehnologiilor creează atât riscuri pentru piață, cât și riscuri legate de afectarea securității informaționale, în special în contextul luptei companiilor naționale cu virusurile globale.
4. Factorul mexican
2018 va deveni unul crucial pentru Mexic, pentru că negocierile cu privire la revizuirea acordului nord-american de comerț liber (NAFTA) a ajuns la o etapă critică, iar alegătorii urmează să aleagă un nou președinte.
Eșuarea negocierilor cu privire la NAFTA nu vor presupune anularea acordului, însă incertitudinea legată de viitorul acestuia va avea un impact negativ asupra economiei mexicane, luând în considerație dependența acestei țări de comerțul cu SUA. În ceea ce privește alegerile prezidențiale, care urmează să aibă loc în iulie, din cauza scandalurilor de corupție, activității traficanților de droguri și ritmuri scăzute a creșterii economice sporesc sentimentele de nemulțumire ale populației față de puterea politică.
Necesitatea unor schimbări devine un argument în favoarea lui Andres Manuel Lopez Obrador, care întruchipează o politică economică ostilă față de investitori.
5. Relațiile tensionate între SUA și Iran
Donald Trump are o aversiune față de Iran. Acordul nuclear din 2018 ar putea rămâne în vigoare, însă există pericolul denunțării acestuia. Trump va continua să susține Arabia Saudită și să promoveze o politică de descurajare a Iranului și Siriei, Irak, Liban și Yemen.
SUA va utiliza mai des sancțiuni împotriva Iranului pentru testarea rachetelor balistice, presupusa susținere a terorismului și încălcarea drepturilor omului. Iran va opune rezistență. Dacă acordul nuclear va fi denunțat, Iran își va relansa programul nuclear, iar în regiune va apărea din nou pericolul atacurilor din partea SUA sau/și Israel.
6. Slăbirea instituțiilor
Guvernele, partidele politice, instanțele de judecată, instituțiile de presă și financiare, care asigură și susțin pacea și prosperitatea continuă să piardă din încrederea opiniei publice, de care depinde legitimitatea lor. În anul 2018 populismul care s-a născut în timpul votării pentru Brexit și alegerii lui Donald Trump, va oferi un impuls pentru un populism anti-nomenclaturist periculos și în țările în curs de dezvoltare.
7. Neoprotecționismul
În rezultatul activizării mișcărilor împotriva establishment-ului în statele cu o economie de piață dezvoltară, politicienii sunt nevoiți să-și schimba abordarea față de concurența economică globală - aceștia ocupă o poziție intransigentă, utilizând tactica epuizării oponentului. În rezultat, sporește starea de izolare și înstrăinare.
Neo-protecționismul creează bariere nu doar pentru industria de prelucrare și agricultură, dar și în economia digitală și domenii inovative. Noile bariere sunt mai puțin vizibile: în loc de taxe de import și cote, astăzi sunt aplicate restricțiile interne: programe de susținere financiară, dotații, subsidii și îndemnurile de "a cumpăra mai multă producție autohtonă".
8. Contradicții în Marea Britanie
Marea Britanie se confundă cu probleme serioase legate de negocierile dure pentru ieșirea din UE, dar și cu riscul declanșării unei crize politice interne. În ceea ce privește Brexit, principiul potrivit căruia "atât timp cât nu se va discuta despre toate punctele, nu se va conveni nimic", va fi cauza unor confruntări la infinit din cauza unor chestii minore invocate de reprezentanții ambelor părți.
În ceea ce privește politica internă, gestionarea procedurii de ieșire din UE ar putea să coste mult premierul, care va fi nevoită să-și dea demisia. Dacă se va întâmpla acest lucru, locul May ar putea fi ocupa de un conservator cu o poziție mult mai dură, ceea ce va îngreuna negocierile pe marginea articolului 50. Fie, după noi alegeri parlamentare, acesta va fi înlocuită de liderul partidului laburist Jeremy Corbyn.
9. Politica identității în Asia de Sud
Islamismul în unele părți ale Asiei de Sud-Est servește drept sursă pentru formele locale ale populismului, cum ar fi în Indonezia și Malaezia. Recent s-au întețit nemulțumirile față de etnicii chinezi, care în câteva țări dispun de averi colosale, în special în Indonezia.
Persecuțiile minorității musulmane rohingya în Myanmar a provocat o nouă criză umanitară. În India, în ajunul alegerilor din 2019, prim-ministrul Modi ar putea să facă uz de mesaje naționaliste pentru a atrage mai mulți susținători, susținând elementele radicale ale societate care își îndreaptă atacurile asupra musulmanilor și hinduiștii din castele inferioare.
10. Securitatea Africii
În anul 2018 urmările negative ale destabilizărilor de la periferiile Africii (Mali, Sudanul de Sud, Somalia) se vor extinde și în țările mai importante (Coasta de Fildeș, Nigeria, Kenia, Etiopia). Principalele amenințări sunt legate de terorism. Partenerii străini care ajutau la stabilizarea statelor slabe în trecut, azi sunt dezorientați. Kenia, Nigeria, Uganda și Etiopia sunt lovite de problema necesității alocării mai multor resurse pentru asigurarea securității, fiind nevoite să reducă alte cheltuieli, în timp ce atentatele afectează investițiile străine.
Eurasia Group a fost înființată în anul 1998 de Ian Bremmer și dispune de sedii în New York, Washington, London, Tokyo, São Paulo, San Francisco, și Singapore. Compania dispune de 500 de experți din 90 de state din Asia, American Latină, Europa, Asia Mijlocie și Africa.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Măsura anunțată de Donald Trump care provoacă o nouă prăbușire a dolarului și generează tensiuni majore în economia SUA
Dolarul american a inregistrat un nou declin luni dimineața, 21 aprilie, in tranzacțiile din Asia, dupa ce președintele ...
-
SUA primesc cea mai puternică lovitură de la instalarea lui Donald Trump: Noua ordine generează o pierdere de miliarde
În luna martie au fost cu aproape 12% mai putini vizitatori din strainatate in Statele Unite, comparativ cu aceeas ...
-
Pentru prima oară, Ursula von der Leyen spune adevărul: Occidentul așa cum îl știm noi nu mai există!
"Occidentul, așa cum il știam noi, nu mai exista", a spus Ursula von der Leyen in contextul deteriorarii rapide a relați ...
-
Cum a ajuns una dintre cele mai pașnice țări europene să se confrunte cu „copii soldați" și asasinate la comandă
Cand jurnalistul suedez Diamant Salihu vrea sa arate cat de grava a devenit problema bandelor de crima organizata din Su ...
-
Adevăratul motiv pentru care Donald Trump a suspendat tarifele comerciale e cu mult mai grav decât se crede
Piețele bursiere din SUA se aflau intr-un declin profund, afectand 62% dintre americani, cei cu expunere directa sau ind ...
-
Super-analiză geopolitică și strategică: Putin, Trump, și Xi pregătesc reconfigurarea tăcută a puterii globale
Reluarea discuțiilor dintre președintele american Donald Trump și liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, se produce intr ...
-
De ce susține Rusia că vrea cele patru regiuni ucrainene: "Nu suntem preocupați de pământ". Noi precizări despre relația Moscova-Washington
Discursul ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, la Forumul Diplomatic de la Antalya a starnit agitație, dupa ce a ...
-
Trump protejeaza Chinei Big Tech in SUA: Smartphone-urile, calculatoarele şi alte produse electronice vor beneficia de o scutire de la tarifele vamale pe China
Guvernul SUA a acordat scutiri de la tarifele vamale pentru smartphone-uri, calculatoare si alte produse electronice imp ...
-
Acuzații grave la adresa lui Donald Trump: suspectat că a manipulat bursa pentru a-și îmbogăți apropiații. Se cere o anchetă serioasă
Sase senatori democrati au cerut vineri Securities and Exchange Commission (SEC), jandarmul bursier american, sa stabile ...
-
Rusia refuză să mai revină vreodată la granițele din 1991. „Niciodată și pentru nimic în lume"
Ministrul de Externe rus Serghei Lavrov a declarat vineri ca "pentru nimic in lume" Rusia nu se va intoarce la granițele ...
-
Deciziile la 180 de grade ale lui Trump, explicate de economiști precum Nouriel Roubini: Problema nu e deficitul comercial. Xi Jinping nu va clipi primul în fața SUA
În doar cateva zile, Donald Trump a intors lumea economica pe dos, aplicand o lovitura de grație complet lipsita d ...
-
Administratia Trump preia Canalul Panama. Americanii vor avea bază militară în apropierea canalului
Panama va permite desfasurarea de trupe americane in zonele de acces si adiacente canalului, potrivit unui acord bilater ...
-
Trump a luat-o razna si prăbuseste economia mondială: Taxe de 145% pe importurile chinezești
TTaxele vamale impuse Chinei de SUA au ajuns la 145%, a confirmat joi Casa Alba, dupa ce presedintele american Donald Tr ...
-
Rusia construiește în Crimeea ocupată primul portavion post-sovietic destinat Mării Negre si Mediteranei
Lucrarile la construcția primului portavion post-sovietic, "Ivan Rogov", sunt in plina desfașurare la șantierul naval Za ...
-
"Musk must die!": 77 de congresmeni democrați i-au cerut lui Trump să-l concedieze pe multimiliardarul de la DOGE
Un grup de democrați din Camera Reprezentanților a lansat o campanie concertata menita sa se asigure ca omul de afaceri ...
-
Business Insider: Lista câștigătorilor și a perdanților în urma războiului comercial al lui Donald Trump
Pauza de 90 de zile impusa de președintele Donald Trump in ceea ce privește tarifele drastice a fost resimțita in intrea ...
-
Cu Cristoiu ce-ați avut?
Scriu la cald, dupa ce am aflat de inchiderea contului de tik-tok al marelui gazetar Ion Cristoiu. L-am cunoscut in urma ...
-
Donald Trump suspendă suprataxele vamale "reciproce" pentru 90 de zile. Cu excepția Chinei!
Presedintele american Donald Trump anunta miercuri ca suspenda - pe o perioada de 90 de zile - suprataxele vamale "recip ...
-
Riposta Chinei pentru administrația Trump: opreşte importurile de gaze naturale lichefiate din SUA
China nu a mai importat gaze naturale lichefiate (GNL) din SUA de 60 de zile, cel mai indelungat interval din ultimii ci ...
-
Elon Musk îl face "imbecil" pe consilierul pe Comerţ al lui Trump - Peter Navarro, arhitectul politicii taxelor vamale
Patronul Tesla Elon Musk il catalogheaza marti in doua mesaje postate pe reteaua sa de socializare X pe consilierul insa ...
-
Comisia Europeană colaborează cu China pentru a contracara tarifele impuse de Donald Trump. Urmează un summit între cele două părți
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, i-a cerut premierului chinez Li Qiang sa colaboreze pentru o &bdqu ...
-
Scandal cât Casa Albă: Elon Musk i-a cerut președintelui SUA să anuleze taxele vamale. Ce răspuns a primit miliardarul
Miliardarul Elon Musk i-a cerut direct președintelui american Donald Trump sa renunțe la noile tarife vamale, au dezvalu ...
-
Cum arde Casa în urma tărăboiului tarifar al lui Trump
Autor: Pepe Escobar Aceasta manevra de demolare economica necontrolata de facto incepe cu fantezia deformata ca lansarea ...
-
Germania își va retrage rezerva de aur de 280 miliarde de euro din seiful de la Federal Reserve. Vor urma și alte țări europene
Ca raspuns la politica economica imprevizibila a președintelui american Donald Trump, guvernul german iși va retrage 1.2 ...
-
Elon Musk avertizează: Vom vedea crime în masă în Europa. Migrația uriașă va duce la distrugerea tărilor din UE
Europa s-ar putea confrunta cu un val de terorism, a declarat omul de afaceri american Elon Musk in timpul discursului s ...
-
China adoptă o tactică diferită: Care e adevărata reacție a Beijingului la tarifele impuse de Donald Trump
În timp ce tarile din intreaga lume se straduiesc sa negocieze concesii in urma escaladarii de catre presedintele ...
-
Bursele asiatice se prăbușesc după anunțul lui Trump. Tarifele ar putea duce lumea într-o "iarnă nucleară economică"
Piețele bursiere s-au prabușit in Asia, in timp ce tarifele președintelui Donald Trump continua sa produca unde de șoc i ...
-
Taxele impuse de Donald Trump slăbesc dolarul, contrar aşteptărilor pieţei: temerile de recesiune pun presiune pe moneda americană
Desi planurile presedintelui Donald Trump privind tarifele vamale erau asteptate sa intareasca dolarul american, realita ...
-
Escaladarea războiului comercial a şters peste 5.000 miliarde dolari din valoarea acţiunilor bursei americane
Indicele S&P 500 al Bursei de la New York a ajuns la cel mai scazut nivel din ultimele 11 luni, reducand valoarea to ...
-
Armata israeliană face dezastru în Gaza: ce speră să obțină Benjamin Netanyahu cu noile incursiuni sângeroase
Armata israeliana a lansat, vineri, o noua ofensiva terestra in orasul Gaza, intensificandu-si operatiunile in teritoriu ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu