Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x












Kim Jong-un a lăcrimat la parada militară în care a prezentat noua rachetă balistică intercontinentală

Postat la: 11.10.2020 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Coreea de Nord a arătat în premieră noua rachetă balistică intercontinentală, cea mai mare dezvoltată până acum de regimul de la Phenian, a relatat agenția Reuters. Noua armă a fost prezentată în cadrul unei parade militare, prezidată de Kim Jong-un, care le-a mulţumit militarilor pentru munca lor, dar și pentru că au oprit coronavirusul.

La 75 de ani de la înfiinţarea Partidului Muncitoresc, sub privirile dictatorului Kim Jong-un, Coreea de Nord a organizat o paradă militară de amploare, în care a prezentat noua rachetă balistică dezvoltată de Phenian. Aceasta este mult mai mare decât rachetele Hwasong-15, arma cu raza cea mai mare de acţiune testată până în prezent de Coreea de Nord. „Este o rachetă monstru", a explicat Melissa Hanham, director adjunct al Open Nuclear Network.

Este pentru prima oară când Coreea de Nord își expune din nou rachetele, după ce Kim Jong-un a început să se întâlnească cu alți lideri de stat, inclusiv cu Donald Trump în 2018. Imaginile difuzate de presa de stat nord coreeană l-au arătat pe Kim Jong-un fără mască, îmbrăcat într-un costum și cravată gri. Dictatorul a făcut cu mâna mulțimii și a primit flori de la copii, în timp ce era înconjurat de oficiali militari în Piața Kim Il Sung din Phenian, recent renovată.

Kim Jong-un a vorbit aproape o jumătate de oră și a transpirat vizibil. I-au curs lacrimi atunci când a mulțumit trupelor militare și a râs în timp ce privea rachetele care defilau prin fața sa, a remarcat Reuters. „Vom continua să ne întărim puterea de apărare", a spus Kim Jong-un, care a promis că armele țării sale nu vor fi folosite preventiv.

„Mi-e rușine că nu am reușit niciodată să vă răsplătesc în mod corespunzător pentru încrederea voastră. Eforturile și devotamentul meu nu au fost suficiente pentru a scoate poporul nostru din situația dificilă în care trăiește", a mai transmis Kim Jong-un mulțimii adunate în piață. Dictatorul nord coreean a precizat apoi că este „recunoscător că niciun nord-coreean nu a fost confirmat pozitiv cu coronavirus", afirmație pe care Coreea de Sud și Statele Unite au pus-o în trecut sub semnul întrebării.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE