Joe Biden ar putea să fie pus sub acuzare. Presedintele SUA s-a imbogatit pe sine cat si familia prin operatiuni ilegale
Postat la: 19.08.2024 | Scris de: ZIUA NEWS

Republicanii din Camera Reprezentanţilor a SUA au publicat luni un raport care susţine că preşedintele democrat Joe Biden a comis infracţiuni pasibile de o punere sub acuzare, dar nu era clar dacă vor insista pentru un vot în favoarea unei proceduri de impeachment, în urma anchetei pe care Casa Albă a respins-o ca fiind motivată politic.
Un raport de 291 de pagini întocmit de trei comisii ale Camerei Reprezentanţilor susţine că Joe Biden a recurs la o schemă de trafic de influenţă pentru a se îmbogăţi pe sine şi pe membrii familiei sale prin afaceri în străinătate începând din 2014, când Biden era vicepreşedinte. „Comisiile prezintă aceste informaţii Camerei Reprezentanţilor pentru evaluare şi luarea în considerare a următoarelor etape adecvate", se arată în raport.
Nu este clar dacă preşedintele republican al Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson, va programa un vot pentru destituirea lui Biden în săptămânile premergătoare alegerilor din 5 noiembrie, în care republicanul Donald Trump are de dat o luptă strânsă cu vicepreşedintele Kamala Harris pentru câştigarea Casei Albe. Johnson, într-o declaraţie, a lăudat activitatea comisiilor şi a afirmat că republicanii din Camera Reprezentanţilor „încurajează toţi americanii să citească acest raport".
Chiar dacă Camera Reprezentanţilor, controlată de republicani, ar adopta o astfel de măsură, ar fi puţin probabil ca aceasta să îl înlăture pe Biden din funcţie, având în vedere că preşedintele ar trebui să fie condamnat de Senat cu două treimi din voturi, în condiţiile în care camera superioară a Congresului este controlată cu 51 la 49 de voturi de propriul său Partid Democrat. Biden, care a renunţat să mai candideze pentru realegere luna trecută, urmează să părăsească funcţia atunci când succesorul său va depune jurământul, la 20 ianuarie 2025.
Democraţii au denigrat efortul ca fiind o răzbunare pentru Trump, care a fost pus sub acuzare de două ori de o Cameră controlată de democraţi şi achitat de fiecare dată de Senat. Prima punere sub acuzare a susţinut că Trump a făcut presiuni asupra preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, pentru a ajuta la defăimarea lui Biden în schimbul ajutorului american. Acum, anchetatorii Camerei Reprezentanţilor spun că Biden şi-a folosit influenţa pentru a avantaja afacerile fiului său, Hunter Biden, cu parteneri din Ucraina, China, Rusia şi alte ţări.
Hunter Biden a fost condamnat pentru că a minţit în legătură cu consumul său de droguri pentru a-şi cumpăra ilegal o armă şi aşteaptă să fie judecat pentru evaziune fiscală, inclusiv pentru o acuzaţie că a acceptat plăţi de la un om de afaceri român (Gabriel Popoviciu - n.r.) care a încercat să influenţeze agenţiile guvernamentale americane în legătură cu o anchetă penală care îl viza în România.
Ancheta de punere sub acuzare a lui Biden, pe care congresmenii au autorizat-o oficial în decembrie anul trecut şi care a fost desfăşurată de Comisia de supraveghere, Comisia juridică şi Comisia de procedură ale Camerei Reprezentanţilor, a fost criticată de membri ai ambelor partide pentru că nu a reuşit să producă dovezi concrete privind comiterea de infracţiuni de către Joe Biden.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Donald Trump l-a dat afară pe Zelenski de la Casa Albă: Să revină când este pregătit pentru Pace!
Președintele american Donald Trump a răbufnit pe rețeaua de socializare Truth după întâlnirea sa cu președin ...
-
Ucraina semnează acordul propus de Donald Trump, dar Zelenski ridică o întrebare cheie: Întâlnire decisivă la Washington
Ucraina declară, miercuri, că Washingtonul promite să sprijine eforturile Kievului de a obține garanții de securitate &i ...
-
Statele Unite anunță cum vede noua ordine globală: "China a devenit principalul nostru rival geopolitic!"
Alesul preşedintelui Donald Trump pentru conducerea Biroului de politici privind ştiinţa şi tehnologia de la Casa Albă, ...
-
ONU adoptă o rezoluţie a SUA pentru o pace rapidă în Ucraina dar fără să evoce integritatea ei teritorială
Consiliul de Securitate al ONU a adoptat luni - cu susţinerea Rusiei - o rezoluţie americană prin care cere o pace rapid ...
-
Alegeri Germania: Ziua care nu se mai întoarce
Duminică, 23 februarie 2025 s-au desfășurat alegeri parlamentare anticipate in Republica Federală Germania. Alegerile au ...
-
Americanii își retrag trupele din Grecia la presiunile lui Putin și Erdogan
Președintele american Donald Trump ar fi ordonat închiderea bazei militare americane din Alexandroupoli, Grecia. C ...
-
A pierdut Ucraina războiul cu Rusia? Date și cifre la trei ani de război
După trei ani de război, liderul ucrainean Volodimir Zelenski este sub presiune, prins ca într-o menghină în ...
-
Putin ordonă miniștrilor să se pregătească pentru întoarcerea companiilor occidentale în Rusia
Președintele rus Vladimir Putin și-a instruit Cabinetul de Miniștri pe 21 februarie să se pregătească pentru întoa ...
-
Ultimatum sever: SUA amenință Ucraina cu o lovitură devastatoare dacă refuză semnarea acordului pentru minerale
Negociatorii americani care fac presiuni asupra Kievului pentru accesul la mineralele esenţiale ale Ucrainei au evocat p ...
-
UE merge pe contrasens cu SUA pe tema Ucraina și pregătește un pachet de ajutor de 20 de miliarde de euro pentru Kiev
Liderii europeni lucrează la un pachet de ajutor militar în valoare de cel puțin 20 de miliarde de euro pentru Ucr ...
-
Dezmăț pe bani publici: Donald Trump a cheltuit 10,7 milioane de dolari pe golf, în prima lună de mandat
Președintele SUA, Donald Trump, ar fi cheltuit deja zece milioane de dolari, pe golf, în numai o lună de mandat. D ...
-
Germania descoperă o uriașă campanie rusească de fake news, înainte de alegeri. Cine s-ar afla în spatele ei
Ministerul de Interne al Germaniei a avertizat cu privire la o operaţiune rusă de dezinformare care încearcă să in ...
-
Planuri diferite: Trump vrea să facă pace, iar UE să aloce miliarde de euro pentru muniție în Ucraina
Uniunea Europeană pregăteşte un pachet de 20 de miliarde de euro ca sprijin militar suplimentar pentru Ucraina, în ...
-
Zelenski, la un pas de a ceda resursele Ucrainei - Anunțul făcut de Casa Albă
Consilierul pentru securitate națională al Casei Albe, Mike Waltz, declară, vineri, că se așteaptă ca Volodimir Zelenski ...
-
Casa Albă îi cere lui Zelenski să revină urgent la negocieri pentru acordul strategic privind mineralele
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski trebuie să se întoarcă la masa negocierilor şi să încheie un acord ...
-
Donald Trump îi mai dă o lovitură lui Zelenski: nu susține integritatea teritorială a Kievului și nu condamnă agresiunea rusă
SUA refuză să co-sponsorizeze un proiect de rezoluție ONU, care marchează trei ani de la invazia Moscovei în Ucrai ...
-
Elon Musk a făcut marele anunț: Când va pleca din echipa lui Trump
Miliardarul american Elon Musk a dat joi asigurări că va lucra cu preşedintele Donald Trump atât timp cât se ...
-
Adevăratele pretenții ale lui Vladimir Putin: Rusia și-a ajustat obiectivele de negociere
Kremlinul își ajustează ușor pozițiile față de Ucraina... fără însă să schimbe nimic fundamental din cerințe ...
-
Ungaria "trumpista" se dezlănțuie împotriva liderilor Europei: Un club de războinici învinși!
Într-un interviu fără concesii, Balazs Orban, consilier politic șef al prim-ministrului ungar, Viktor Orban, &icir ...
-
Vladimir Putin și Donald Trump au deja pe masă un acord. Când va avea loc mare întâlnire
Președintele rus Vladimir Putin și cel american Donald Trump s-ar putea întâlni încă din această lună, ...
-
"Eminența cenușie" din spatele lui Trump profețește o revoluție majoră în Europa: "Sunt pregătiți pentru un viraj pe model SUA"
Europa este gata să facă un viraj conservator similar celui observat în SUA, a afirmat marţi Kevin Roberts, preşed ...
-
Viktor Orban cere interzicerea mass-mediei și ONG-urilor soroșiste
Premierul conservator ungar Viktor Orban a cerut adoptarea unor legi mai severe care să permită interzicerea acelor mass ...
-
Zelenski răspunde atacurilor lui Trump: Președintele SUA trăiește într-un "spațiu de dezinformare"
Tensiunile dintre Statele Unite și Ucraina au atins un nou prag critic, după ce președintele american Donald Trump l-a a ...
-
Ce se ascunde în spatele negocierilor dintre Rusia și SUA? De ce Arabia Saudită și de ce acum
Arabia Saudită găzduiește una dintre cele mai importante reuniuni diplomatice dintre Rusia și Statele Unite din ultimii ...
-
În presa din Germania se dezvăluie motivul pentru care România NU a fost invitată la masa liderilor europeni
În spațiul de divergență dintre Europa și Statele Unite, Bucureștiul nu știe în ce parte să meargă. Dacă ar ...
-
Presa italiană dezvăluie adevăratul motiv al demisiei lui Klaus Iohannis: Vizita omului lui Trump la București
După vizita trimisului special american Richard Grenell la București, președintele român Klaus Iohannis a demision ...
-
Trump a decis că va impune taxe vamale tuturor țărilor care au TVA. Valoarea acestora, egală cu valoarea TVA. România este vizată
Donald Trump a anunțat noi taxe vamale pe care Statele Unite le vor impune în curând. Sunt vizate toate țări ...
-
Președintele Chinei are o schimbare de discurs și dă un semnal care ar putea schimba radical situația
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, a transmis un mesaj de susţinere pentru sectorul privat în cadrul unui simpozion ...
-
Ungaria atacă liderii europeni: Reuniunea de la Paris nu vrea de fapt pacea în Ucraina
Ungaria îi acuză pe liderii europeni care se întâlnesc luni la Paris că nu doresc un acord de pace &ic ...
-
Marco Rubio dezvăluie planul SUA: Ucraina și Europa vor fi implicate în 'negocieri reale' cu Rusia pentru a pune capăt războiului
Ucraina şi Europa vor face parte din orice fel de "negocieri reale" pentru a pune capăt războiului purtat de Rusia &icir ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu