Germania și Polonia au naționalizat activele Gazprom de pe teritoriile lor!
Postat la: 15.11.2022 | Scris de: ZIUA NEWS
Berlinul a anunțat naționalizarea filialei germane a gigantului rus, iar Varșovia a pus sub tutelă participațiile Gazprom la gazoductul Yamal.
Berlinul a anunțat luni, 14 noiembrie, naționalizarea filialei germane a gigantului energetic rus Gazprom. Obiectivul anunțat: să salveze de la faliment acest furnizor de gaze, supraîndatorat și deja administrat de statul german. Această acțiune va garanta securitatea aprovizionării cu gaze în Germania, explică Ministerul Economiei într-un comunicat de presă. Astfel, Berlinul naționalizează pentru a doua oară în câteva luni un grup energetic lider, după ce a salvat deja Uniperul german, asfixiat de tăierile de gaze rusești, relatează Le Monde preluat de Rador.
Sefe, care a funcționat anterior sub numele de Gazprom Germania, are printre clienți utilități municipale și deține o cotă de piață în Germania de aproximativ 20%. Grupul deține și numeroase infrastructuri de transport și stocare a gazelor, inclusiv cel mai mare rezervor din Europa, situat în Rehden (Nord-Vest). Statul german preluase deja controlul companiei la începutul lunii aprilie, pe fondul exacerbării tensiunilor energetice dintre Rusia și țările occidentale de la invazia Ucrainei.
Acționar unic al Gazprom Germania, Gazprom a anunțat la 1 aprilie că și-a retras activele din filiala sa. Berlinul dorise să împiedice compania să cadă în mâini ostile, sau chiar să fie lichidată, și a încredințat compania Agenției Federale de Rețea (Bundesnetzagentur) timp de șase luni, redenumind-o Sefe. O declarație contabilă care datează de la sfârșitul lunii august precizează că Sefe are 1 miliard de euro capitaluri proprii și 3 miliarde de datorii, adică se află într-o situație de supraîndatorare. „Partenerii de afaceri și băncile au suspendat relațiile de afaceri cu compania sau sunt reticente în a intra în altele noi", a spus Ministerul Economiei.
Pentru a ușura situația financiară și a clarifica legătura de proprietate, Berlinul va efectua o manevră contabilă: capitalul, inclusiv rezervele, va fi redus inițial la zero, cu consecința că fostul acționar rus va pierde controlul, sub rezerva unor compensații care urmează să fie stabilite. Germania va injecta apoi 225 de milioane de euro în companie, devenind astfel „noul acționar unic".
Berlinul intenționează, de asemenea, să majoreze la 13,8 miliarde de euro un împrumut de la banca publică KfW către companie, pentru a crește capitalul propriu prin schimbul datoriilor cu acțiuni. Aceste măsuri vor fi finanțate prin planul de sprijin de 200 de miliarde de euro decis la începutul lunii octombrie de Berlin pentru a-și proteja economia de criza energetică și care a fost criticat de mai multe țări europene.
Polonia, la rândul ei, a pus luni sub tutelă participația Gazprom la compania EuRoPol Gaz care administrează tronsonul polonez al gazoductului Yamal, a anunțat Ministerul Dezvoltării polonez. Gazprom controla 48% din această companie, față de 52% pentru statul polonez.
Această măsură, luată la solicitarea Agenției Naționale de Securitate (ABW, contrainformații), este „necesară (...) în special pentru a evita paralizia decizională a acestei companii și pentru a asigura securitatea infrastructurilor critice destinate transportului de gaze", precizează într-un comunicat ministrul Dezvoltării, Waldemar Buda.
Gazoductul Yamal-Europa, deschis în 1994, leagă orașul Torzhok, din centrul Rusiei, prin Polonia, de Germania, pe o lungime de peste 2.000 de kilometri. Înainte de agresiunea rusă împotriva Ucrainei din februarie, a fost unul dintre principalii vectori ai furnizării de gaz rusesc către Europa. La sfârșitul lunii aprilie, Gazprom a suspendat complet livrările de gaze către Polonia în baza contractului Yamal.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Cine se află în spatele politicii externe anti-europene a lui Trump?
Noua strategie de securitate naționala a Statelor Unite, publicata saptamana trecuta, susține ca imigrația in Europa ar ...
-
„Tot Donbasul aparține Rusiei". Kremlinul aruncă în aer negocierile de pace și anunță deja că nu va fi de acord cu compromisul discutat de SUA și Ucraina
În vreme ce Washingtonul și Kievul cauta o soluție pentru deblocarea negocierilor de pace, Moscova semnaleaza ca n ...
-
Trump vrea să scoată patru țări din UE. Versiunea nepublicată a Strategiei de Securitate a SUA zdruncină relațiile cu Europa
O versiune mai lunga a strategiei SUA, consultata de site-ul american specializat pe știri din domeniul apararii Defense ...
-
China ar distruge armata SUA într-un conflict pentru Taiwan avertizează un document secret
China ar invinge armata SUA intr-un razboi pentru Taiwan, potrivit unei evaluari strict secrete a guvernului SUA, scrie ...
-
Haos politic în Bulgaria. Premierul Rosen Jeliazkov și-a dat demisia cu câteva săptămâni înainte de adoptarea euro, după proteste ample în stradă ale cetățenilor
Haos politic in Bulgaria. Premierul Rosen Jeliazkov și-a dat demisia cu cateva saptamani inainte de adoptarea euro, dupa ...
-
Rusia anunță că a bătut palma cu SUA privind tratatul de pace din Ucraina. "Neînțelegerile au fost rezolvate"
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat joi ca toate „neințelegerile" cu Statele Unite privind Ucrain ...
-
Cine ar câștiga dacă Ucraina ar organiza alegeri prezidențiale acum
Președintele SUA, Donald Trump, considera ca Ucraina ar trebui sa organizeze alegeri, afirmand ca Kievul „foloseșt ...
-
A început demersul de retragere a SUA din NATO. Ce motive se invocă și ce șanse sunt pentru reușită
Un congresman american, republicanul Thomas Massie, a propus in mod oficial retragerea Statelor Unite din Organizația Tr ...
-
American Conservative: De ce Trump dorește încheierea rapidă a războiului din Ucraina
Publicarea Strategiei de securitate naționala (NSS) a administrației Trump a declanșat, așa cum era de așteptat, o furtu ...
-
Noua Ordine Mondială a lui Trump: Putin ca partener, Europa ca țap ispășitor. Cea mai profundă abdicare a conducerii americane văzută vreodată!
Zi de zi, tradarea Ucrainei de catre Donald Trump și ostilitatea sa crescanda fața de NATO și Uniunea Europeana devin di ...
-
The Atlantic dezleagă enigma: Putin are un cod de la Leningrad pe care Trump nu îl înțelege
Donald Trump a incercat tot felul de trucuri contradictorii in cautarea pacii in Ucraina: l-a primit pe Vladimir Putin i ...
-
Negocierile americano-ucrainene au luat sfârșit - Care sunt chestiunile rămase nesoluționate
Discutiile dintre negociatorii americani si ucraineni privind un posibil acord de pace cu Rusia s-au incheiat in acest w ...
-
WSJ: "Strategia prin care Trump vrea să distrugă Europa"
Un document strategic anual, care descria amenințarile de la China la Rusia, iși indreapta acum o parte din limbajul cel ...
-
Vladimir Putin este pregătit să se facă stăpân pe Marea Neagră. Patrulările în zonă s-au intensificat
Vladimir Putin a avertizat ca Rusia poate recurge la atacuri asupra porturilor și navelor care aprovizioneaza Ucraina, d ...
-
După SUA, și Italia anunță încetarea acordării ajutorului militar Ucrainei
Dupa SUA, inca un stat membru NATO important face un pas inapoi: Italia anunța ca nu va mai sprijini militar Ucraina. &I ...
-
Ceartă Madame Lagarde - Frau Ursula: Șefa Băncii Europene spune că UE încalcă statul de drept prin acordarea unui împrumut Ucrainei din activele rusești înghețate
Planul propus de Comisia Europeana (CE) de a acorda un imprumut „reparatoriu" Ucrainei este „limitat justifi ...
-
Care sunt jocurile de putere de la Washington în urma cărora ar putea să pice șeful Pentagonului Pete Hegsett
Principalul organism independent de supraveghere a Pentagonului a constatat ca secretarul Apararii, Pete Hegsett, a inca ...
-
Toate dedesubturile vizitei lui Putin la New Delhi: Petrol, apărare şi geopolitică
Presedintele rus Vladimir Putin incepe joi o vizita de doua zile in India, unde se va intalni cu prim-ministrul Narendra ...
-
Eșec major în negocierile dintre Vladimir Putin și omul lui Trump: La Moscova nu s-a ajuns la niciun compromis
Nu s-a ajuns la niciun "compromis" in problema spinoasa a teritoriilor ocupate de Rusia in Ucraina dupa o intalnire la M ...
-
Presiunea lui Donald Trump este uriașă: Liderii din Europa se pregătesc pentru un acord neplăcut în cazul Ucrainei
Presiunea exercitata de Donald Trump pentru a pune capat razboiului din Ucraina starnește temeri in Europa privind un ac ...
-
Investitori apropiați lui Trump negociază în secret privind achiziția unor active rusești, susține Wall Street Journal
Investitori americani, apropiați ai fostului președinte Donald Trump, și mari companii energetice au inceput negocieri s ...
-
Europa demarează un plan de mare amploare: La nivel mondial este o bătălie uriașă pentru cea mai râvnită resursă a planetei
Comisia Europeana va prezenta in aceasta saptamana un set de masuri menit sa diminueze dependenta regiunii de materiile ...
-
Războiul de la vârful Armatei americane nu mai poate fi ascuns
Secretarul armatei americane, Dan Driscoll, și șeful Pentagonului, Pete Hegseth, au o relație tensionata, aceasta fiind ...
-
„Satan 2" ar fi explodat în Rusia. Testul super-rachetei lui Putin, un eșec catastrofal (The Moscow Times)
O racheta balistica „invincibila", pe care Vladimir Putin o prezenta drept varful arsenalului nuclear al Rusiei, a ...
-
Orban sfidează UE la Kremlin: „Vom continua să cumpărăm energie rusească"
Prim-ministrul ungar Viktor Orban s-a angajat vineri, in timpul unei intalniri cu presedintele Vladimir Putin la Kremlin ...
-
Putin a dezvăluit marea miză în negocierile cu SUA și UE: „Unul dintre punctele cheie fără de care nu va exista pace!"
Președintele rus Vladimir Putin a abordat cele mai fierbinți subiecte cu privire la razboiul din Ucraina și evoluția neg ...
-
"Ești proastă?" - Donald Trump a răbufnit după întrebarea unei jurnaliste
Președintele SUA, Donald Trump, a numit-o pe o jurnalista drept „proasta", dupa ce a fost intrebat de ce considera ...
-
"Răbdarea Europei s-a terminat": Alianța pregătește cel mai ferm răspuns la provocările hibride ale Moscovei
Țarile iau in considerare operațiuni cibernetice ofensive comune și exerciții militare surpriza, pe masura ce Moscova iș ...
-
Președinta Tanzaniei și-a pus întreaga familie în Guvern
Președinta Tanzaniei, Samia Suluhu Hassan, face valuri pe rețelele sociale dupa ce a numit membri ai familiei și apropia ...
-
Vladimir Putin a anunțat soarta Ucrainei: ordin crucial dat de liderul de la Kremlin
Autoritatile ruse trebuie sa sporeasca numarul de oameni care se identifica drept rusi si care vorbesc limba rusa in par ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu