Fiicele lui Putin apar in prim-planul speculațiilor despre urmașul președintelui Rusiei
Postat la: 14.06.2021 | Scris de: ZIUA NEWS

La un forum economic internațional din Sankt Petersburg de la începutul acestei luni au participat mai mulți experți în economie și cercetare. Printre aceștia se numără Katerina Tikhonova și Maria Vorontsova.
Katerina Tikhonova este șefa Centrului pentru Rezerva Intelectuală Națională al Universității de Stat din Moscova și a prezentat la forum noi strategii pentru stimularea investițiilor. Maria Vorontsova este expertă în cercetare genetică. Aceasta a fost intervievată pe tema bolilor rare. Totuși, motivul pentru care evenimentul a intrat în atenția presei nu este nici economi, nici cercetarea genetică, ci zvonurile care spun că cele două participante la forum ar fi fiicele președintelui Vladimir Putin.
Atât Putin cât și Kremlinul au refuzat în trecut să se refere la identitatea celor două femei, iar descendența lor este un secret de notorietate în Rusia. Cele două nu au fost întrebate direct de către nimeni despre acest lucru, însă un indiciu privind identitate lor a fost dat de către moderatorul evenimentului care a prezentat-o pe Tikhonova drept „Katerina Vladimirovna", după numele tatălui. Spre sfârșitul discuției, moderatorul a făcut de asemenea o glumă la adresa lui Tikhonova. Ca urmare, Ministrul Justiției Konstantin Chuichenko (prezent în calitate de participant la discuție), l-a avertizat pe moderator să nu o întrerupă.
„Ele sunt deja majore", a declarat analistul politic al Kremlinului, Sergei Markov pentru RFE/RL. „Ele dețin funcții profesionale destul de serioase. Au propriile lor ambiții.... Vor să se prezinte în fața societății de elită ca personalități independente". Markov a mai adăugat că forumul de la Sankt Petersburg a fost locul ideal pentru acest lucru deoarece acesta e, practic, un „eveniment de familie" pentru Putin și cercul său.
„Nu este un secret că Rusia este condusă de oamenii din Sankt Petersburg iar acesta este un forum major în Rusia care a fost creat de către oameni din Sankt Petersburg", a spus el. „ Este un forum pentru elita guvernantă a Rusiei, un forum al oamenilor din Sankt Petersburg care se desfășoară la Sankt Petersburg ... Deci, era logic ca membrii familiei să apară la un astfel de forum familial". Specialiștii speculează că am putea vedea tot mai multe apariții din partea celor două, în viitor.
„De ce le-ar aduce pe aceste pretinse fiice ale lui Putin la un astfel de eveniment și care e rostul lor de a vorbi în public?" a întrebat analistul Andrei Kolesnikov de la Carnegie Moscow Center. „Fie sunt folosite de lobbyiști în scopuri proprii, așa cum ar sugera apariția Katerinei Tihonova, fie s-au gândit că ar fi interesant să arate presei străine cine sunt, cum gândesc și cum arată fiicele lui Putin."
În plus, apariția publică a fiicelor lui Putin ar putea îmbunătăți imaginea președintelui. Mulți membrii ai elitelor Rusiei au fost criticați deoarece copiii lor și alte rude au studiat sau au trăit în străinătate. Spre deosebire de aceștia, fiicele lui Putin au rămas în Rusia. Kolesnikov a spus că acesta este un lucru bun pentru Putin. Sunt profesioniste, implicate în cariere diferite iar una dintre ele este „practic medic". Nu este foarte clar care este profesia celeilalte fiice, dar „face ceva complicat și vorbește public despre ceva de-a face cu investițiile."
Prezența Katerinei Tikhonova la eveniment ar putea fi o strategie pentru a îmbunătăți imagine lui Kirill Dmitriev care este șeful Fondului Rus de Investiții Directe (RFDI) și este uneori menționat ca un posibil succesor al lui Putin. El și soția sa, o cunoscută figură din televiziune, Natalia Popova, sunt apropriați de Tikhonova și fostul soț al acesteia, miliardarul Kirill Shamalov. Conform mai multor surse Tikhonova și Popova au studiat împreună la facultate.
Dmitriev a fost educat la Stanford și la Harvard și a devenit cunoscut în martie 2017 după ce s-a relatat că se întâlnise în secret în Seychelles cu fondatorul firmei americane de securitate privată Blackwater, Erik Prince. Prince însă neagă acuzațiile presei cum că ar fi fost implicat în echipa lui Donal Trump și că ar fi discutat cu Dmitriev despre un posibil „canal negru" între cele două țări.
„Kirill Dmitriev este des numit ca un posibil succesor al lui Vladimir Putin", a spus Sergei Yezhov, un jurnalist pentru The Insider. „Nu este un secret că este prieten de familie. Știm că a fost la nunta Katernei Tikhonova și Kirill Shamalov." Analistul Kolesnikov a spus că prezența lui Dmitriev la eveniment a jucat un rol important pentru sistemul politic al lui Putin.
„El este folositor într-un sens practic pentru că încheie toate acordurile la care participă guvernul rus", spune Kolesnikov. Acesta a mai adăugat că rolul lui Dmitriev este esențial pentru funcționarea sistemului capitalist dominat de stat. „Guvernul încheie tranzacțiile sau permite tranzacțiilor să se întâmple." „Acest om care nu este ministru și nu are o poziție înaltă în administrație devine o persoană extrem de puternică din punctul de vedere al circuitului financiar." Kolesnikov a concluzionat că acest lucru „se potrivește perfect cu concepția lui Putin despre cum ar trebui să funcționeze o economie".
Oficial, Putin are doi copii, fiicele din căsătoria sa cu Lyudmila Putina. Maria Putina (presupusă Maria Vorontsova) s-a născut în Leningrad în aprilie 1985, iar e Ecaterina Putina (presupusă Katerina Tikhonova) s-a născut în august 1986 la Dresda, în Germania de Est. Putin a refuzat să discute despre ele. Tot ce a spus este că trăiesc și lucrează în Rusia.
„Nu discut despre familia mea cu nimeni", a spus Putin la o conferință din 2015. „Fiecare om are dreptul la propriul său destin. Fiecare își trăiește propria viață și face acest lucru cu demnitate." Putin și fosta soție au divorțat în 2014. La același forum de la Sankt Petersburg în 2017, Putin a anunțat că are doi nepoți dar nu a oferit mai multe detalii în afară de faptul că unul dintre cei doi era deja la grădiniță iar celălalt se născuse recent.
În 2020, pagina Proyekt a publicat un raport care specula că Putin ar avea o altă fică, Elizaveta, născută în 2003 ca urmare a unei relații cu o femeie numită Svetlana Krivonogikh. Potrivit presei din Rusia, Putin mai are o fiică născută în 2015 și doi gemeni născuți în 2019, copii ai fostei gimnaste Alina Kabayeva. Putin nu a discutat niciodată relația cu Kabayeva.
(Articol original realizat de Robert Coalson și Yelena Rykovtseva, corespondenți RFE / RL)
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
SUA primesc cea mai puternică lovitură de la instalarea lui Donald Trump: Noua ordine generează o pierdere de miliarde
În luna martie au fost cu aproape 12% mai putini vizitatori din strainatate in Statele Unite, comparativ cu aceeas ...
-
Pentru prima oară, Ursula von der Leyen spune adevărul: Occidentul așa cum îl știm noi nu mai există!
"Occidentul, așa cum il știam noi, nu mai exista", a spus Ursula von der Leyen in contextul deteriorarii rapide a relați ...
-
Cum a ajuns una dintre cele mai pașnice țări europene să se confrunte cu „copii soldați" și asasinate la comandă
Cand jurnalistul suedez Diamant Salihu vrea sa arate cat de grava a devenit problema bandelor de crima organizata din Su ...
-
Adevăratul motiv pentru care Donald Trump a suspendat tarifele comerciale e cu mult mai grav decât se crede
Piețele bursiere din SUA se aflau intr-un declin profund, afectand 62% dintre americani, cei cu expunere directa sau ind ...
-
Super-analiză geopolitică și strategică: Putin, Trump, și Xi pregătesc reconfigurarea tăcută a puterii globale
Reluarea discuțiilor dintre președintele american Donald Trump și liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, se produce intr ...
-
De ce susține Rusia că vrea cele patru regiuni ucrainene: "Nu suntem preocupați de pământ". Noi precizări despre relația Moscova-Washington
Discursul ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, la Forumul Diplomatic de la Antalya a starnit agitație, dupa ce a ...
-
Trump protejeaza Chinei Big Tech in SUA: Smartphone-urile, calculatoarele şi alte produse electronice vor beneficia de o scutire de la tarifele vamale pe China
Guvernul SUA a acordat scutiri de la tarifele vamale pentru smartphone-uri, calculatoare si alte produse electronice imp ...
-
Acuzații grave la adresa lui Donald Trump: suspectat că a manipulat bursa pentru a-și îmbogăți apropiații. Se cere o anchetă serioasă
Sase senatori democrati au cerut vineri Securities and Exchange Commission (SEC), jandarmul bursier american, sa stabile ...
-
Rusia refuză să mai revină vreodată la granițele din 1991. „Niciodată și pentru nimic în lume"
Ministrul de Externe rus Serghei Lavrov a declarat vineri ca "pentru nimic in lume" Rusia nu se va intoarce la granițele ...
-
Deciziile la 180 de grade ale lui Trump, explicate de economiști precum Nouriel Roubini: Problema nu e deficitul comercial. Xi Jinping nu va clipi primul în fața SUA
În doar cateva zile, Donald Trump a intors lumea economica pe dos, aplicand o lovitura de grație complet lipsita d ...
-
Administratia Trump preia Canalul Panama. Americanii vor avea bază militară în apropierea canalului
Panama va permite desfasurarea de trupe americane in zonele de acces si adiacente canalului, potrivit unui acord bilater ...
-
Trump a luat-o razna si prăbuseste economia mondială: Taxe de 145% pe importurile chinezești
TTaxele vamale impuse Chinei de SUA au ajuns la 145%, a confirmat joi Casa Alba, dupa ce presedintele american Donald Tr ...
-
Rusia construiește în Crimeea ocupată primul portavion post-sovietic destinat Mării Negre si Mediteranei
Lucrarile la construcția primului portavion post-sovietic, "Ivan Rogov", sunt in plina desfașurare la șantierul naval Za ...
-
"Musk must die!": 77 de congresmeni democrați i-au cerut lui Trump să-l concedieze pe multimiliardarul de la DOGE
Un grup de democrați din Camera Reprezentanților a lansat o campanie concertata menita sa se asigure ca omul de afaceri ...
-
Business Insider: Lista câștigătorilor și a perdanților în urma războiului comercial al lui Donald Trump
Pauza de 90 de zile impusa de președintele Donald Trump in ceea ce privește tarifele drastice a fost resimțita in intrea ...
-
Cu Cristoiu ce-ați avut?
Scriu la cald, dupa ce am aflat de inchiderea contului de tik-tok al marelui gazetar Ion Cristoiu. L-am cunoscut in urma ...
-
Donald Trump suspendă suprataxele vamale "reciproce" pentru 90 de zile. Cu excepția Chinei!
Presedintele american Donald Trump anunta miercuri ca suspenda - pe o perioada de 90 de zile - suprataxele vamale "recip ...
-
Riposta Chinei pentru administrația Trump: opreşte importurile de gaze naturale lichefiate din SUA
China nu a mai importat gaze naturale lichefiate (GNL) din SUA de 60 de zile, cel mai indelungat interval din ultimii ci ...
-
Elon Musk îl face "imbecil" pe consilierul pe Comerţ al lui Trump - Peter Navarro, arhitectul politicii taxelor vamale
Patronul Tesla Elon Musk il catalogheaza marti in doua mesaje postate pe reteaua sa de socializare X pe consilierul insa ...
-
Comisia Europeană colaborează cu China pentru a contracara tarifele impuse de Donald Trump. Urmează un summit între cele două părți
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, i-a cerut premierului chinez Li Qiang sa colaboreze pentru o &bdqu ...
-
Scandal cât Casa Albă: Elon Musk i-a cerut președintelui SUA să anuleze taxele vamale. Ce răspuns a primit miliardarul
Miliardarul Elon Musk i-a cerut direct președintelui american Donald Trump sa renunțe la noile tarife vamale, au dezvalu ...
-
Cum arde Casa în urma tărăboiului tarifar al lui Trump
Autor: Pepe Escobar Aceasta manevra de demolare economica necontrolata de facto incepe cu fantezia deformata ca lansarea ...
-
Germania își va retrage rezerva de aur de 280 miliarde de euro din seiful de la Federal Reserve. Vor urma și alte țări europene
Ca raspuns la politica economica imprevizibila a președintelui american Donald Trump, guvernul german iși va retrage 1.2 ...
-
Elon Musk avertizează: Vom vedea crime în masă în Europa. Migrația uriașă va duce la distrugerea tărilor din UE
Europa s-ar putea confrunta cu un val de terorism, a declarat omul de afaceri american Elon Musk in timpul discursului s ...
-
China adoptă o tactică diferită: Care e adevărata reacție a Beijingului la tarifele impuse de Donald Trump
În timp ce tarile din intreaga lume se straduiesc sa negocieze concesii in urma escaladarii de catre presedintele ...
-
Bursele asiatice se prăbușesc după anunțul lui Trump. Tarifele ar putea duce lumea într-o "iarnă nucleară economică"
Piețele bursiere s-au prabușit in Asia, in timp ce tarifele președintelui Donald Trump continua sa produca unde de șoc i ...
-
Taxele impuse de Donald Trump slăbesc dolarul, contrar aşteptărilor pieţei: temerile de recesiune pun presiune pe moneda americană
Desi planurile presedintelui Donald Trump privind tarifele vamale erau asteptate sa intareasca dolarul american, realita ...
-
Escaladarea războiului comercial a şters peste 5.000 miliarde dolari din valoarea acţiunilor bursei americane
Indicele S&P 500 al Bursei de la New York a ajuns la cel mai scazut nivel din ultimele 11 luni, reducand valoarea to ...
-
Armata israeliană face dezastru în Gaza: ce speră să obțină Benjamin Netanyahu cu noile incursiuni sângeroase
Armata israeliana a lansat, vineri, o noua ofensiva terestra in orasul Gaza, intensificandu-si operatiunile in teritoriu ...
-
Nu e prima dată când SUA impun taxe vamale uriașe. Cum funcționa societatea americană în urmă cu mai bine de 100 de ani
Sub umbrela „Liberation Day", Donald Trump a anunțat pe 2 aprilie o accelerare a politicii sale economice protecți ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu