"Fetița" lui Musk în lacrimi după o convorbire cu Trump. Mesaje furioase și înjurături de la președintele SUA
Postat la: 08.03.2025 | Scris de: ZIUA NEWS

Justin Trudeau a avut o apariție neobișnuită la o conferință de presă, în cadrul căreia nu și-a putut stăpâni lacrimile în timp ce vorbea despre o convorbire telefonică tensionată cu președintele Donald Trump. În cadrul discuției, care a fost descrisă ca fiind plină de înjurături, premierul canadian, pe care Elom Musk l-a poreclit "fetiță" intr-o postare pe X, a rămas vizibil afectat.
Trudeau a îndemnat națiunea să se „ridice împotriva partenerului comercial care este mult mai mare decât noi", subliniind faptul că nu va ceda în fața presiunilor externe. „Îmi susțin oamenii și de aceea sunt aici să vă spun că suntem alături de voi, chiar și în ultimele zile ale acestui guvern, nu îi vom lăsa pe canadieni la greu, astăzi și mult timp în viitor", a transmis Justin Trudeau.
După o săptămână de război cu președintele american pe tema tarifelor, cei doi lideri au vorbit timp de 50 de minute joi, într-o convorbire pe care Trudeau a descris-o ca fiind „plină de culoare". Se pare că Trump a folosit un limbaj dur de mai multe ori în timp ce l-a mustrat pe Trudeau în ceea ce a fost descris de Wall Street Journal drept un schimb „aprins". În ultima perioadă, liderul SUA l-a batjocorit pe premierul canadian, numindu-l „guvernatorul Trudeau" și promițând că va face din țara sa „al 51-lea stat al Americii", amintește sursa citată.
"Vrem să continuăm să fim puternici și hotărâți în răspunsul nostru și vom continua să fim alături unii de alții, deoarece unitatea pe care o simt canadienii în acest moment este de fapt cel mai important lucru pentru a putea să ne opunem partenerului comercial care este mult mai mare decât noi. Ne aflăm într-un moment în care Canada are o poziție de negociere foarte, foarte puternică, deoarece canadienii sunt atât de uniți și fără echivoc în ceea ce privește apărarea țării noastre, a concetățenilor noștri, și sunt foarte, foarte fermi că acesta este un război comercial absolut nejustificat și nejustificabil lansat de americani, și asta vom continua", a mai spus Trudeau.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Comisia Europeană colaborează cu China pentru a contracara tarifele impuse de Donald Trump. Urmează un summit între cele două părți
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, i-a cerut premierului chinez Li Qiang sa colaboreze pentru o &bdqu ...
-
Scandal cât Casa Albă: Elon Musk i-a cerut președintelui SUA să anuleze taxele vamale. Ce răspuns a primit miliardarul
Miliardarul Elon Musk i-a cerut direct președintelui american Donald Trump sa renunțe la noile tarife vamale, au dezvalu ...
-
Cum arde Casa în urma tărăboiului tarifar al lui Trump
Autor: Pepe Escobar Aceasta manevra de demolare economica necontrolata de facto incepe cu fantezia deformata ca lansarea ...
-
Germania își va retrage rezerva de aur de 280 miliarde de euro din seiful de la Federal Reserve. Vor urma și alte țări europene
Ca raspuns la politica economica imprevizibila a președintelui american Donald Trump, guvernul german iși va retrage 1.2 ...
-
Elon Musk avertizează: Vom vedea crime în masă în Europa. Migrația uriașă va duce la distrugerea tărilor din UE
Europa s-ar putea confrunta cu un val de terorism, a declarat omul de afaceri american Elon Musk in timpul discursului s ...
-
China adoptă o tactică diferită: Care e adevărata reacție a Beijingului la tarifele impuse de Donald Trump
În timp ce tarile din intreaga lume se straduiesc sa negocieze concesii in urma escaladarii de catre presedintele ...
-
Bursele asiatice se prăbușesc după anunțul lui Trump. Tarifele ar putea duce lumea într-o "iarnă nucleară economică"
Piețele bursiere s-au prabușit in Asia, in timp ce tarifele președintelui Donald Trump continua sa produca unde de șoc i ...
-
Taxele impuse de Donald Trump slăbesc dolarul, contrar aşteptărilor pieţei: temerile de recesiune pun presiune pe moneda americană
Desi planurile presedintelui Donald Trump privind tarifele vamale erau asteptate sa intareasca dolarul american, realita ...
-
Escaladarea războiului comercial a şters peste 5.000 miliarde dolari din valoarea acţiunilor bursei americane
Indicele S&P 500 al Bursei de la New York a ajuns la cel mai scazut nivel din ultimele 11 luni, reducand valoarea to ...
-
Armata israeliană face dezastru în Gaza: ce speră să obțină Benjamin Netanyahu cu noile incursiuni sângeroase
Armata israeliana a lansat, vineri, o noua ofensiva terestra in orasul Gaza, intensificandu-si operatiunile in teritoriu ...
-
Nu e prima dată când SUA impun taxe vamale uriașe. Cum funcționa societatea americană în urmă cu mai bine de 100 de ani
Sub umbrela „Liberation Day", Donald Trump a anunțat pe 2 aprilie o accelerare a politicii sale economice protecți ...
-
Ungaria se retrage din Curtea Penală Internațională chiar înainte ca Netanyahu, vizat de un mandat de arestare, să aterizeze la Budapesta
Ungaria a anunțat ca se retrage de la Curtea Penala Internaționala. Anunțul a fost facut de șeful de cabinet al premieru ...
-
Aleksandr Dughin: "Cel care controlează aceea zonă controlează întreaga lume!"
Cel care controleaza zona arctica controleaza intreaga lume și are un avantaj neprețuit in orizontul strategic, de unde ...
-
O analiză a IISS de la Londra ar avea darul să liniștească Europa in privinta NATO
Analiștii Institutului Internațional de Studii Strategice (IISS), cu sediul la Londra, au prezentat date despre care con ...
-
Amatorism total: Consilierul lui Trump pe securitate națională o comite din nou la scurt timp după Signalgate!
Consilierul pentru securitate nationala de la Casa Alba, Mike Waltz, unul dintre cei mai inalti functionari din administ ...
-
Momentul istoric al Omenirii: "Ziua Eliberării" va genera o criză colosală pe care o va deconta întreaga Planetă
Civilizațiile nu sunt ucise, a spus istoricul Arnold Toynbee. Ele mor din cauza sinuciderii lor. Deși puterea militara ș ...
-
Se reconfigurează alianțele militare în Balcani - Tratat important semnat de Serbia si Ungaria
Serbia si Ungaria au convenit marti asupra intaririi cooperarii militare bilaterale si au semnat, la Belgrad, un acord p ...
-
A iesit prost cu negocierile pentru Ucraina - Rusia respinge propunerile SUA
Rusia nu poate accepta propunerile SUA pentru incheierea razboiului din Ucraina in forma lor actuala, deoarece acestea n ...
-
Președintele BCE vine cu o ipoteză neașteptată: Tarifele lui Trump sunt o oportunitate pentru Europa
Impunerea de taxe vamale de catre președintele Statelor Unite, Donald Trump, asupra produselor UE ar trebui sa fie incep ...
-
În jurul României se fac alianțe, se negociază, se mută trupe: Fierbere ca înaintea marilor conflagrații
Bucureștiul incearca sa gaseasca un echilibru intre complicațiile create de Statele Unite și determinarea europenilor de ...
-
Europa și China s-au așezat la masa negocierilor: Pregătesc o lovitură puternică pentru Donald Trump
Ministrul chinez al comerțului, Wang Wentao, s-a intalnit cu comisarul european pentru comerț și securitate economica, M ...
-
Volodimir Zelenski: "Ucraina nu va recunoaşte ajutorul militar american drept datorie în cadrul acordului privind mineralele şi nu îl va semna"
Presedintele Volodimir Zelenski a spus vineri ca Ucraina nu este dispusa sa recunoasca ajutorul militar american acordat ...
-
Jurnalistul care a dezvăluit scurgerea de informații de la Casa Albă rupe tăcerea: "M-au invitat și acum mă atacă!" Trump: "Vânătoare de vrajitoare"
Cand Jeffrey Goldberg a publicat o poveste-bomba care sublinia modul in care unii dintre cei mai inalți oficiali america ...
-
Donald Trump, atac fără precedent la adresa întregii Uniuni Europene: Au cerut pomană
Șeful de la Casa Alba s-a intalnit marți cu ambasadorii americani și cu presa. La un moment dat Trump a fost intrebat de ...
-
Administrația Trump amenință cu eliminarea instanțelor care blochează agenda președintelui: "Vremurile disperate cer măsuri disperate"
Una dintre cele mai importante voci ale administrației SUA, presedintele Camerei Reprezentantilor, Mike Johnson, a anunț ...
-
Planul Rusiei până în anul 2045. Scenariile de pe masa lui Putin privind posibile confruntări militare
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, ar avea pe masa 15 scenarii pentru posibile conflicte militare, pana in 2045, potri ...
-
Președintele Milei a cerut declasificarea documentelor despre naziștii care s-au refugiat în Argentina după Holocaust
Președintele argentinian Javier Milei a ordonat declasificarea documentelor legate de naziștii care s-au refugiat in țar ...
-
Dezvăluiri ca-n filme în Israel. Securitatea internă a făcut anchete secrete asupra Guvernului Natanyahu
Shin Bet a desfașurat o ancheta sub acoperire cu privire la posibila infiltrare a unor elemente de extrema-dreapta in po ...
-
Nu Dughin ci Surkov este adevăratul ideolog al lui Vladimir Putin: "Lumea rusă nu are granițe"
Vladislav Surkov este principalul ideolog al politicilor lui Vladimir Putin, ceea ce inseamna ca a vorbi cu el este ca ș ...
-
Scandal urias intre SUA si Danemarca: A doua doamnă Usha Vance va vizita Groenlanda în timp ce Trump militează pentru proprietatea asupra teritoriului unui stat european
A doua doamna Usha Vance va calatori in Groenlanda in aceasta saptamana, a anunțat duminica Casa Alba, devenind cel mai ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu