Elizabeth Holmes, cândva considerată "noul Steve Jobs", a încercat să fugă din ţară după ce a fost condamnată pentru fraudă
Postat la: 21.01.2023 | Scris de: ZIUA NEWS

Elizabeth Holmes, cândva o tânără miliardară considerată „noul Steve Jobs" al startup-urilor din Silicon Valley, a avut o „tentativă de a fugi din ţară", rezervându-şi un bilet doar dus către Mexic, cu plecare în ianuarie 2022, la scurt timp după ce fondatoarea Theranos a fost condamnată în justiţie pentru fraudă, susţin procurorii într-un nou dosar depus vineri în justiţie, relatează CNN.
Elizabeth Holmes a fost găsită vinovată în luna ianuarie a anului trecut pentru că i-a înşelat pe investitori atunci când s-a aflat conducea Theranos, startup-ul ce promitea o tehnologie revoluţionară prin care ar fi fost posibilă efectuarea a mii de analize medicale din prelevarea a doar câtorva picături de sânge, potrivit News.ro.
În noiembrie anul trecut, ea a primit sentinţa: peste 11 ani de închisoare. A făcut însă apel şi nu îşi va începe ispăşirea pedepsei decât în această primăvară, o perioadă de aşteptare pe care procurorii au descris-o ca fiind "generoasă", datorată faptului că fosta femeie de afaceri de succes este însărcinată.
Acuzaţia că ar fi încercat să părăsească ţara anul trecut a apărut ca parte a unui nou dosar al procurorilor care susţin că Holmes ar trebui să înceapă să-şi ispăşească pedeapsa, în loc să trăiască pe o proprietate a cărei întreţinere costă 13.000 de dolari pe lună. În dosar, procurorii susţin că Holmes nu a prezentat dovezi convingătoare că nu prezintă risc să fugă din ţară, aşa cum au declarat avocaţii ei, şi au invocat presupusul incident din 2022 pentru a-şi susţine teoria.
"Guvernul a luat cunoştinţă la 23 ianuarie 2022 că inculpata Holmes a rezervat un zbor internaţional către Mexic cu plecare la 26 ianuarie 2022, fără a avea o călătorie de întoarcere programată", se arată în dosar. "Abia după ce guvernul a adus în discuţie acest zbor neautorizat cu avocatul apărării, călătoria a fost anulată", precizează procurorii.
Acum, în urma condamnării sale la închisoare, procurorii spun că "imboldul de a fugi nu a fost niciodată mai mare", iar Holmes "are mijloacele necesare pentru a acţiona pe baza acestui imbold".
Avocaţii săi susţin că rezervarea de călătorie a fost făcută de clienta lor înainte ca ea să fie declarată vinovată, iar fostul director executiv al Theranos a sperat că verdictul va fi diferit şi că va putea face această călătorie pentru a participa la nunta unor prieteni din Mexic.
Într-un dosar anterior depus în instanţă, avocaţii lui Holmes au cerut eliberarea ei din arest până la judecarea apelului, afirmând că Elizabeth Holmes nu prezintă risc de fugă sau o ameninţare pentru comunitate.
Holmes a primit ordin să se predea poliţiei la 27 aprilie 2023, moment în care va începe să execute pedeapsa cu închisoarea.
"Nu există două sisteme de justiţie - unul pentru cei bogaţi şi unul pentru cei săraci - există un singur sistem de justiţie penală în această ţară", au declarat procurorii în dosar. Ei susţin că "în cadrul acestui sistem, a venit timpul" ca Holmes să răspundă pentru crimele sale.
Evaluată la un moment dat la 9 miliarde de dolari, compania Theranos a atras investitori şi parteneri de top susţinând că a dezvoltat o tehnologie pentru a testa o gamă largă de afecţiuni folosind doar câteva picături de sânge. Compania a început să se destrame după ce o investigaţie a Wall Street Journal din 2015 a arătat că Theranos efectua folosind tehnologia proprie doar câteva din sutele de teste pe care le oferea, iar acurateţea acestor analize era îndoielnică.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Secretarul Trezoreriei SUA e șocat de amploarea fraudei descoperite de DOGE - 300 de miliarde de dolari
Secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a declarat că Departamentul pentru Eficiență Guvernamentală (DOGE) face progrese ...
-
După scandalul cu președintele Trump, premierul Starmer din Marea Britanie îi promite lui Zelensky 2,26 miliarde de lire sterline pentru armament
Un acord a fost semnat în timpul vizitei lui Zelesnky la Londra, la 1 martie, după scandalul de la Casa Albă, cu e ...
-
Ce spune trimisul special al lui Donald Trump pentru Ucraina: Pacea prin putere. Dacă vă e frică de popoarele voastre nu vă putem ajuta!
Generalul Keith Kellogg este trimisul special al lui Donald Trump pentru Ucraina. Merită urmărit. La Munchen a spus c&ac ...
-
După ce SUA a hotărât să nu-i mai ajute în lupta pentru independența energetică față de Rusia, Chișinăul caută finanțare pentru investițiile din energie în UE
Suspendarea asistenței financiare oferite de USAID afectează sectorul energetic al Republicii Moldova. Autoritățile de l ...
-
Diplomat britanic în Ucraina explică ce s-a întâmplat la Casa Albă: "Lui Volodimir Zelenski i s-a întins o cursă!"
Simon Smith, fostul ambasador britanic în Ucraina, a declarat că lui Volodimir Zelenski i s-a „întins ...
-
Trump intenționează să lovească crunt după disputa cu Zelenski - Care ar fi prima măsură împotriva Ucrainei
Administraţia preşedintelui american Donald Trump ia în considerare suspendarea transporturilor de echipamente mil ...
-
Șeful diplomației americane explică de la ce a deraiat discuția Zelenski-Trump: „Să îşi ceară scuze pentru că ne-a irosit timpul"
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a declarat că Zelenski ar trebui să își ceară scuze pentru că a transforma ...
-
Viitorul cancelar german Friedrich Merz cere „să nu se confunde niciodată agresorul şi victima" în acest conflict
Viitorul cancelar german Friedrich Merz l-a asigurat vineri pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski de „sprij ...
-
#AltGov, rețeaua secretă a angajaților federali care se opun DOGE din interior
Angajații guvernamentali luptă împotriva haosului administrației Trump prin organizare și publicarea de informații ...
-
Canale Telegram legate de Rusia se oferă să plătească pentru atacuri asupra moscheilor din Marea Britanie
O reţea de canale Telegram cu legături ruseşti încurajează rezidenţii din Marea Britanie să comită atacuri violent ...
-
Ajuns acasă, Macron și-a dat seama că nu l-a convins pe Donald Trump: "Amenință cu impunerea de taxe de către Europa"
Preşedintele francez Emmanuel Macron a estimat vineri, în timpul unei vizite în Portugalia, că Uniunea Europ ...
-
Un reporter la Casa Albă relatează cum s-a văzut pe viu ciocnirea dintre Trump, Vance și Zelenski
Ziua a început cu aceeași rutină cordială pe care o rezervă Casa Albă pentru vizitarea demnitarilor străini, relat ...
-
Se pregătește nivelarea Fâșiei Gaza - SUA vând Israelului muniţii şi buldozere în valoare de 3 miliarde de dolari
Statele Unite, principalul susţinător diplomatic şi militar al Israelului, au anunţat vineri că au aprobat vânzare ...
-
Celebra jurnalistă Christiane Amanpour, şocată de scandalul din Biroul Oval: "Niciodată, dar niciodată în istoria diplomaţiei moderne nu am văzut aşa ceva"
Celebra jurnalistă Christiane Amanpour de la CNN a fost şocată de disputa din Biroul Oval dintre preşedintele Donaldi Tr ...
-
Lindsey Graham, senatorul pro-ucrainean, i-a cerut demisia lui Volodimir Zelenski după întâlnirea cu Trump: "Un dezastru!"
Senatorul Lindsey Graham, i-a cerut vineri președintelui Ucrainei Volodimir Zelenski să demisioneze după întâ ...
-
Volodimir Zelenski zboară la Londra să ceară ajutor după ce a încercat în zadar să reia dialogul cu Donald Trump
Avionul în care se afla președintele ucrainean Volodimir Zelenski a plecat din SUA și se îndreaptă spre Lond ...
-
Donald Trump l-a dat afară pe Zelenski de la Casa Albă: Să revină când este pregătit pentru Pace!
Președintele american Donald Trump a răbufnit pe rețeaua de socializare Truth după întâlnirea sa cu președin ...
-
Ucraina semnează acordul propus de Donald Trump, dar Zelenski ridică o întrebare cheie: Întâlnire decisivă la Washington
Ucraina declară, miercuri, că Washingtonul promite să sprijine eforturile Kievului de a obține garanții de securitate &i ...
-
Statele Unite anunță cum vede noua ordine globală: "China a devenit principalul nostru rival geopolitic!"
Alesul preşedintelui Donald Trump pentru conducerea Biroului de politici privind ştiinţa şi tehnologia de la Casa Albă, ...
-
ONU adoptă o rezoluţie a SUA pentru o pace rapidă în Ucraina dar fără să evoce integritatea ei teritorială
Consiliul de Securitate al ONU a adoptat luni - cu susţinerea Rusiei - o rezoluţie americană prin care cere o pace rapid ...
-
Alegeri Germania: Ziua care nu se mai întoarce
Duminică, 23 februarie 2025 s-au desfășurat alegeri parlamentare anticipate in Republica Federală Germania. Alegerile au ...
-
Americanii își retrag trupele din Grecia la presiunile lui Putin și Erdogan
Președintele american Donald Trump ar fi ordonat închiderea bazei militare americane din Alexandroupoli, Grecia. C ...
-
A pierdut Ucraina războiul cu Rusia? Date și cifre la trei ani de război
După trei ani de război, liderul ucrainean Volodimir Zelenski este sub presiune, prins ca într-o menghină în ...
-
Putin ordonă miniștrilor să se pregătească pentru întoarcerea companiilor occidentale în Rusia
Președintele rus Vladimir Putin și-a instruit Cabinetul de Miniștri pe 21 februarie să se pregătească pentru întoa ...
-
Ultimatum sever: SUA amenință Ucraina cu o lovitură devastatoare dacă refuză semnarea acordului pentru minerale
Negociatorii americani care fac presiuni asupra Kievului pentru accesul la mineralele esenţiale ale Ucrainei au evocat p ...
-
UE merge pe contrasens cu SUA pe tema Ucraina și pregătește un pachet de ajutor de 20 de miliarde de euro pentru Kiev
Liderii europeni lucrează la un pachet de ajutor militar în valoare de cel puțin 20 de miliarde de euro pentru Ucr ...
-
Dezmăț pe bani publici: Donald Trump a cheltuit 10,7 milioane de dolari pe golf, în prima lună de mandat
Președintele SUA, Donald Trump, ar fi cheltuit deja zece milioane de dolari, pe golf, în numai o lună de mandat. D ...
-
Germania descoperă o uriașă campanie rusească de fake news, înainte de alegeri. Cine s-ar afla în spatele ei
Ministerul de Interne al Germaniei a avertizat cu privire la o operaţiune rusă de dezinformare care încearcă să in ...
-
Planuri diferite: Trump vrea să facă pace, iar UE să aloce miliarde de euro pentru muniție în Ucraina
Uniunea Europeană pregăteşte un pachet de 20 de miliarde de euro ca sprijin militar suplimentar pentru Ucraina, în ...
-
Zelenski, la un pas de a ceda resursele Ucrainei - Anunțul făcut de Casa Albă
Consilierul pentru securitate națională al Casei Albe, Mike Waltz, declară, vineri, că se așteaptă ca Volodimir Zelenski ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu