Șeful unui centru de cercetare în domeniul tehnologiilor hipersonice din Moscova, arestat pentru trădare
Postat la: 12.08.2021 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Directorul general al unui Centru de cercetări în domeniul tehnologiilor hipersonice din Moscova a fost arestat joi de Serviciul Federal de Securitate (FSB), sub suspiciunea de trădare, a declarat joi o sursă din cadrul instituţiilor de forţă.
FSB va cere tribunalului plasarea sa în arest preventiv pentru două luni, conform sursei citate, care l-a numit pe suspect Aleksandr Kuranov, a cărei biografie pe site-ul Centrului de cercetare a sistemelor hipersonice menţionează că este specialist în tehnologii hipersonice. Serviciul de presă al tribunalului de pe lângă penitenciarul Lefortovo, administrat neoficial de FSB, a confirmat pentru TASS primirea unei cereri din partea anchetatorilor, dar nu a oferit detalii referitoare la cazul de urmărire penală.
Rusia, ale cărei relaţii cu Occidentul s-au tensionat puternic după anexarea Crimeii de către Moscova în 2014, a dezvoltat o serie de arme hipersonice în ultimii ani pe care preşedintele Vladimir Putin le prezintă ca fiind fără egal. Reuters nu a putut contacta pentru moment un avocat al lui Kuranov pentru comentarii. Mai mulţi oameni de ştiinţă, militari şi oficiali au fost inculpaţi pentru trădare în ultimii ani, după ce au fost acuzaţi că ar fi transmis documente sensibile unor ţări străine.
Criticii Kremlinului susţin că acuzaţiile sunt adeseori nefondate şi nu pot fi verificate deoarece sunt clasificate. Potrivit media ruse, Aleksandr Kuranov este doctor în ştiinţe tehnice, profesor la Universitatea politehnică din Sankt-Petersburg, director general al Centrului de cercetări în domeniul tehnologiilor hipersonice în cadrul unui holding din domeniul apărării ruse.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Fost deputat PSD și șef al PUSL Vrancea i-a zburat creierii cu cinism unui tânăr aflat pe domeniul său de vânătoare
Omul de afaceri Victor Roman, fost deputat PSD și actualmente președintele PUSL Vrancea, este bărbatul care a împușcat mortal la o partidă de vânătoare un "braconier" găsit pe terenul său, astăzi 27 dec. în com Răcoasa din jud. Vrancea.
-
Se termină cu boieria bugetarilor: De la 1 ianuarie, salariile scad! Guvernul aplică tăieri pentru anumite categorii de salariați
Proiectul noii legi a salarizării în sectorul public este parte a unui set de măsuri de austeritate pe care noul Guvern le implementează.
-
O cercetare absolut surprinzătoare schimba total datele care se stiau pana acum despre cum poți trăi mai mult
Un studiu sugerează că o plimbare zilnică de o oră poate adăuga aproximativ șase ore la speranța de viață, în special pentru cei mai puțin activi, scrie Science Alert, care citează British Journal of Sports Medicine.
-
Noul Nostradamus a facut șapte previziuni înfricoșătoare pentru 2025
Brazilianul Athos Salomé, despre care New York Post a dezvăluit anul acesta că a prezis corect patru profeții, și-a dezvăluit acum previziunile pentru ceea ce ar putea urma în anul următor.
-
Urmează să intrăm în Anul Șarpelui: 2025 va fi un an al transformărilor profunde
În conformitate cu calendarul chinezesc, 2025 va fi Anul Șarpelui de Lemn, o perioadă promițătoare de transformări semnificative și oportunități importante în diverse aspecte ale vieții.
-
New York Times: Anulînd fără dovezi alegerile, CCR a oferit un cadou Rusiei
Puternicul ziar The New York Times dedică azi spații ample unei analize a situației de criză din România, afirmînd că CCR a anulat alegerile fără a exista dovezi, ci doar exprimări vagi din rapoartele serviciilor secrete.
-
Putin: "În 2021, actualul preşedinte Biden mi-a propus exact asta: amânarea aderării Ucrainei la NATO cu 10-15 ani"
Preşedintele rus Vladimir Putin susţine că omologul său american Joe Biden i-a propus - în 2021 - o "amânare" a aderării Ucrainei la NATO cu 10-15 ani", în contextul în care Kievul cere de mult timp să adere la Alianţa Nord-Atlantică.
-
Boarding Pass verifică facturile despre zborurile private ale lui Marcel Ciolacu: Ce spune site-ul despre dovezile prezentate de liderul PSD
Boarding Pass, site specializat în ştiri din aviaţie, continuă verificările vizând facturile prezentate de prim-ministrul Marcel Ciolacu ca dovadă a faptului că ţi-a achitat personal călătoriile cu avioane private în 2022, precizând că e posibil ca acestea să fi fost emise în perioada noiembrie 2023 - mai 2024, conform Știripesurse.
-
Șoșoacă îl face terci pe Simion: Noi negociem cu Târziu. Iata dovada! Exista un singur lider al suveranistilor si ala sunt eu!
Diana Șoșoacă, președinta partidului SOS România, reacționează dur după ce George Simion, liderul AUR, a acuzat-o de faptul că negocierile pentru formare unei coaliții suveraniste în România s-au împotmolit din cauza ei. Aceasta spune că negocierile continuă, însă cu 'cealaltă parte' a partidului și că nu s-au purtat niciodată discuții în ceea ce îl privește pe Călin Georgescu.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.De ce Franța și Marea Britanie vorbesc despre trimiterea de trupe în Ucraina
- 2.Europa se pregătește pe tăcute pentru un al treilea război mondial
- 3.Europa neo-marxistilor lui Lasconi se pregătește de un mare război și investește o sumă colosală
- 4."NU facem concesii". Rusia refuză pacea propusă de Donald Trump pentru Ucraina
- 5.Trump dezvăluie lumii planul care ar putea aduce sfârşitul războiului din Ucraina. Motivul pentru care Putin s-ar putea bucura
- 6.Politico fac e o analiză decisivă: Al treilea război mondial este deja în desfășurare!
- 7.Ce-a ratat România prin anularea alegerilor: Viktor Orban s-a întâlnit cu Donald Trump și Elon Musk - "Viitorul a început!"
- 8.Serghei Lavrov, șeful diplomației ruse, despre alegerile din România: "Chiar nu ne pasă deloc ce fac ei acolo ca să-şi justifice maşinaţiile!"
- 9.Elon Musk începe Operațiunea "Resetarea": Prima mare instituție care va intra în malaxor
- 10.Asta e America dictatorilor globalisti, fără nicio jenă: Preşedintele Joe Biden și-a grațiat propriul fiu, pe Hunter Biden
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu