De ce cred specialiștii că experimentul austriac al vaccinării obligatorii s-ar putea să fie un eșec
Postat la: 18.01.2022 | Scris de: ZIUA NEWS

În timp ce țările din UE așteaptă să vadă cum se derulează experimentul austriac al vaccinării obligatorii, pentru a-i urma sau nu exemplul, unii experți avertizează că acesta s-ar putea să nu funcționeze.
Un specialist în drept constituțional din Austria ridică problema „proporționalității" pericolului reprezentat de varianta Omicron, în timp ce un profesor de la Oxford vorbește despre justificarea din punct de vedere etic a măsurii de către guvern.
Austria vrea să devină prima țară din UE, de fapt prima țară occidentală, care introduce vaccinarea obligatorie anti-COVID a întregii populații cu vârsta de peste 18 ani. Guvernul a anunțat că măsura va intra în vigoare de la 1 februarie, iar zilele următoare proiectul de lege va fi discutat și în parlament, cu șanse reale de a fi aprobat.
Exemplul Austriei va fi urmat și de Germania. În ambele țări, procentele vaccinaților sunt mai scăzute decât în restul Europei occidentale: 72 % - Austria, 70% - Germania. Asta în timp ce răspândirea variantei Omicron provoacă îngrijorare că va pune din nou presiune pe sistemul medical.
"Fără vaccinare obligatorie vom fi tot timpul în spatele virusului", motivează decizia ministrul sănătății din Austria, Wolfgang Mueckstein.
Subiectul nu este unul nou, nu mai puțin de nouă state din UE au aprobat deja sau intenționează să adopte diferite forme de vaccinare obligatorie.
Niciun guvern din lumea occidentală nu a îndrăznit însă până acum să extindă obligativitatea la toată populația, așa cum se întâmplă în acest moment în lume doar în Ecuador, Micronesia, Indonezi, Tadjikistan și Turkmenistan.
Din acest motiv, succesul sau eșecul guvernului austriac poate reprezenta un semnal și pentru alții. Să nu uităm, de exemplu, lupta pe care președintele Franței o duce cu nevaccinații despre care a spus că „nu sunt cetățeni".
Va ajunge vaccinarea obligatorie anti-COVID „un trend în țările vestice", după cum se exprima profesorul Alberto Giubilini de la Universitatea din Oxford, unul dintre cei mai proeminenți cercetători în etica vaccinării, într-un interviu din în luna noiembrie? Răspunsul depinde și de „experimentul" din Austria.
În România, o țară ai cărei politicieni au renunțat să adopte certificatul verde la locul de muncă pentru a stimula vaccinarea, aflată mult sunt media europeană, subiectul a fost acoperit de strigătele simpatizanților AUR. Și, probabil, a fost închis definitiv de guvernanți, indiferent de ce efecte va avea actualul val al pandemiei asupra sistemului sanitar.
Dacă urmărești dezbaterile care au loc în acest moment în Austria vei vedea că introducerea vaccinării obligatorii pentru toată populația adultă sună mult mai plauzibil în teorie decât în practică.
Pe scurt, potrivit proiectului guvernului austriac, toți cetățenii care au împlinit 18 ani trebuie să se vaccineze. Sunt exceptate femeile gravide, persoanele care au contraindicații la vaccin date de medic și persoanele care au trecut prin boală în ultimele șase luni.
Deși legea se aplică de la 1 februarie, poliția va începe efectiv să verifice statutul de vaccinat/nevaccinat al cetățenilor începând cu jumătatea lunii martie.
Cei care nu fac dovada imunizării vor fi înștiințați în scris să se vaccineze, iar dacă nu vor fi amendate cu 600 de euro. Amenzile pot ajunge și la 3600 de euro în situații excepționale.
Ministrul pentru probleme de constituționalitate spune că numărul maxim de amenzi care pot fi date sunt de patru pe an.
De asemenea, va exista și un registru al vaccinaților, care însă, spun experții, nu va fi gata până la momentul la care legea se va aplica efectiv. Prevederi ale acestei legislații pot fi suspendate dacă experții ajung la concluzia că vaccinarea nu mai e necesară.
În societatea austriacă însă se dezbate foarte mult dacă măsura e posibilă din punct de vedere tehnic și legal. Un expert în drept constituțional din Austria, Peter Bussjäger, ridică în publicația „Der Standard" câteva probleme legale și tehnice.
Specialistul spune că pentru a nu încălca prevederile constituționale trebuie să fie îndeplinite trei condiții: să existe temei legal (să existe o lege), să fie în interes public și măsura să fie proporțională (cu pericolul). Primele două condiții sunt ușor de îndeplinit, a treia e însă mai grea în cazul variantei Omicron.
Sancțiunile pentru cei nevaccinați urmează să fie impuse din 15 martie, iar până atunci este de așteptat ca valul Omicron să fi trecut de punctul culminant.
„O vaccinare obligatorie împotriva unui val (sperăm) deja depășit nu ar mai fi necesară și, prin urmare, măsura ar fi disproporționată", spune expertul constituțional.
În același timp, recunoaște Peter Bussjäger, nu există nicio garanție că Omicron este ultimul val al pandemiei. Deci cadrul legal creat acum pentru vaccinarea obligatorie ar fi necesar pentru viitor.
Tot un argument în favoarea obligativității mai poate fi și ceea ce se cheamă „long covid". Un vaccin care este ineficient sau puțin eficient împotriva oricăror variante ale virusului ar fi nepotrivit și nu ar putea justifica vaccinarea obligatorie.
La fel, obligația de vaccinare nu s-ar mai justifica dacă ar interveni coincidența norocoasă că pandemia, indiferent de motiv, nu s-ar mai deosebi de o infecție asemănătoare gripală medie.
Un argument în favoarea vaccinării obligatorii este și existența „long covid" sau covidul de lungă durată. „Dacă experții medicali continuă să fie de părere că imunizarea cu vaccinurile disponibile reprezintă un instrument potrivit pentru prevenirea în mare măsură a cazurilor severe și va continua să fie necesară protejarea sistemului de sănătate de suprasolicitare, cerinţa de vaccinare poate fi justificată în mod obiectiv".
Expertul constituțional mai propune și o soluție pentru ca măsura obligativității vaccinului chiar să îndeplinească toate cele trei condiții (inclus cea despre proporționalitatea pericolului).
„Legiuitorul ar trebui să ia măsuri de precauție care să garanteze o anumită flexibilitate. De exemplu, să se permită ministrului Sănătății să suspende vaccinarea obligatorie în anumite condiții precis definite sau să prelungească termenele limită. Acest lucru ar face posibil, de exemplu, așteptarea disponibilității vaccinurilor adaptate la noile evoluții (ale virusului), scrie Peter Bussjäger.
Alberto Giubilini, autorul cărții „Etica vaccinării": „Ar fi ridicol să aplici o amendă de 600 de euro unui tânăr de 20 de ani care nu vrea să se vaccineze".
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
SUA primesc cea mai puternică lovitură de la instalarea lui Donald Trump: Noua ordine generează o pierdere de miliarde
În luna martie au fost cu aproape 12% mai putini vizitatori din strainatate in Statele Unite, comparativ cu aceeas ...
-
Pentru prima oară, Ursula von der Leyen spune adevărul: Occidentul așa cum îl știm noi nu mai există!
"Occidentul, așa cum il știam noi, nu mai exista", a spus Ursula von der Leyen in contextul deteriorarii rapide a relați ...
-
Cum a ajuns una dintre cele mai pașnice țări europene să se confrunte cu „copii soldați" și asasinate la comandă
Cand jurnalistul suedez Diamant Salihu vrea sa arate cat de grava a devenit problema bandelor de crima organizata din Su ...
-
Adevăratul motiv pentru care Donald Trump a suspendat tarifele comerciale e cu mult mai grav decât se crede
Piețele bursiere din SUA se aflau intr-un declin profund, afectand 62% dintre americani, cei cu expunere directa sau ind ...
-
Super-analiză geopolitică și strategică: Putin, Trump, și Xi pregătesc reconfigurarea tăcută a puterii globale
Reluarea discuțiilor dintre președintele american Donald Trump și liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, se produce intr ...
-
De ce susține Rusia că vrea cele patru regiuni ucrainene: "Nu suntem preocupați de pământ". Noi precizări despre relația Moscova-Washington
Discursul ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, la Forumul Diplomatic de la Antalya a starnit agitație, dupa ce a ...
-
Trump protejeaza Chinei Big Tech in SUA: Smartphone-urile, calculatoarele şi alte produse electronice vor beneficia de o scutire de la tarifele vamale pe China
Guvernul SUA a acordat scutiri de la tarifele vamale pentru smartphone-uri, calculatoare si alte produse electronice imp ...
-
Acuzații grave la adresa lui Donald Trump: suspectat că a manipulat bursa pentru a-și îmbogăți apropiații. Se cere o anchetă serioasă
Sase senatori democrati au cerut vineri Securities and Exchange Commission (SEC), jandarmul bursier american, sa stabile ...
-
Rusia refuză să mai revină vreodată la granițele din 1991. „Niciodată și pentru nimic în lume"
Ministrul de Externe rus Serghei Lavrov a declarat vineri ca "pentru nimic in lume" Rusia nu se va intoarce la granițele ...
-
Deciziile la 180 de grade ale lui Trump, explicate de economiști precum Nouriel Roubini: Problema nu e deficitul comercial. Xi Jinping nu va clipi primul în fața SUA
În doar cateva zile, Donald Trump a intors lumea economica pe dos, aplicand o lovitura de grație complet lipsita d ...
-
Administratia Trump preia Canalul Panama. Americanii vor avea bază militară în apropierea canalului
Panama va permite desfasurarea de trupe americane in zonele de acces si adiacente canalului, potrivit unui acord bilater ...
-
Trump a luat-o razna si prăbuseste economia mondială: Taxe de 145% pe importurile chinezești
TTaxele vamale impuse Chinei de SUA au ajuns la 145%, a confirmat joi Casa Alba, dupa ce presedintele american Donald Tr ...
-
Rusia construiește în Crimeea ocupată primul portavion post-sovietic destinat Mării Negre si Mediteranei
Lucrarile la construcția primului portavion post-sovietic, "Ivan Rogov", sunt in plina desfașurare la șantierul naval Za ...
-
"Musk must die!": 77 de congresmeni democrați i-au cerut lui Trump să-l concedieze pe multimiliardarul de la DOGE
Un grup de democrați din Camera Reprezentanților a lansat o campanie concertata menita sa se asigure ca omul de afaceri ...
-
Business Insider: Lista câștigătorilor și a perdanților în urma războiului comercial al lui Donald Trump
Pauza de 90 de zile impusa de președintele Donald Trump in ceea ce privește tarifele drastice a fost resimțita in intrea ...
-
Cu Cristoiu ce-ați avut?
Scriu la cald, dupa ce am aflat de inchiderea contului de tik-tok al marelui gazetar Ion Cristoiu. L-am cunoscut in urma ...
-
Donald Trump suspendă suprataxele vamale "reciproce" pentru 90 de zile. Cu excepția Chinei!
Presedintele american Donald Trump anunta miercuri ca suspenda - pe o perioada de 90 de zile - suprataxele vamale "recip ...
-
Riposta Chinei pentru administrația Trump: opreşte importurile de gaze naturale lichefiate din SUA
China nu a mai importat gaze naturale lichefiate (GNL) din SUA de 60 de zile, cel mai indelungat interval din ultimii ci ...
-
Elon Musk îl face "imbecil" pe consilierul pe Comerţ al lui Trump - Peter Navarro, arhitectul politicii taxelor vamale
Patronul Tesla Elon Musk il catalogheaza marti in doua mesaje postate pe reteaua sa de socializare X pe consilierul insa ...
-
Comisia Europeană colaborează cu China pentru a contracara tarifele impuse de Donald Trump. Urmează un summit între cele două părți
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, i-a cerut premierului chinez Li Qiang sa colaboreze pentru o &bdqu ...
-
Scandal cât Casa Albă: Elon Musk i-a cerut președintelui SUA să anuleze taxele vamale. Ce răspuns a primit miliardarul
Miliardarul Elon Musk i-a cerut direct președintelui american Donald Trump sa renunțe la noile tarife vamale, au dezvalu ...
-
Cum arde Casa în urma tărăboiului tarifar al lui Trump
Autor: Pepe Escobar Aceasta manevra de demolare economica necontrolata de facto incepe cu fantezia deformata ca lansarea ...
-
Germania își va retrage rezerva de aur de 280 miliarde de euro din seiful de la Federal Reserve. Vor urma și alte țări europene
Ca raspuns la politica economica imprevizibila a președintelui american Donald Trump, guvernul german iși va retrage 1.2 ...
-
Elon Musk avertizează: Vom vedea crime în masă în Europa. Migrația uriașă va duce la distrugerea tărilor din UE
Europa s-ar putea confrunta cu un val de terorism, a declarat omul de afaceri american Elon Musk in timpul discursului s ...
-
China adoptă o tactică diferită: Care e adevărata reacție a Beijingului la tarifele impuse de Donald Trump
În timp ce tarile din intreaga lume se straduiesc sa negocieze concesii in urma escaladarii de catre presedintele ...
-
Bursele asiatice se prăbușesc după anunțul lui Trump. Tarifele ar putea duce lumea într-o "iarnă nucleară economică"
Piețele bursiere s-au prabușit in Asia, in timp ce tarifele președintelui Donald Trump continua sa produca unde de șoc i ...
-
Taxele impuse de Donald Trump slăbesc dolarul, contrar aşteptărilor pieţei: temerile de recesiune pun presiune pe moneda americană
Desi planurile presedintelui Donald Trump privind tarifele vamale erau asteptate sa intareasca dolarul american, realita ...
-
Escaladarea războiului comercial a şters peste 5.000 miliarde dolari din valoarea acţiunilor bursei americane
Indicele S&P 500 al Bursei de la New York a ajuns la cel mai scazut nivel din ultimele 11 luni, reducand valoarea to ...
-
Armata israeliană face dezastru în Gaza: ce speră să obțină Benjamin Netanyahu cu noile incursiuni sângeroase
Armata israeliana a lansat, vineri, o noua ofensiva terestra in orasul Gaza, intensificandu-si operatiunile in teritoriu ...
-
Nu e prima dată când SUA impun taxe vamale uriașe. Cum funcționa societatea americană în urmă cu mai bine de 100 de ani
Sub umbrela „Liberation Day", Donald Trump a anunțat pe 2 aprilie o accelerare a politicii sale economice protecți ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu