ZC
Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x
ZC




ZC




Covid: Infectările în Wuhan au fost de zece ori mai mari decât bilanțul oficial

Postat la: 30.12.2020 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Numărul persoanelor infectate cu coronavirus în Wuhan, unde au fost detectate primele cazuri de Covid-19 din lume, ar fi de zece ori mai mare decât bilanțul anunțat până acum de Beijing, potrivit unui studiu al Centrului chinez pentru controlul și prevenția bolilor, relatează AFP.

Covid-19 a apărut la finalul anului trecut în acest oraș cu 11 milioane de locuitori din centrul Chinei, plasat sub carantină pentru 76 de zile începând cu 23 ianuarie 2020.

Testele serologice efectuate în aprilie după vârful epidemiei arată că 4,43% dintre locuitorii din Wuhan aveau anticorpi, respectiv organismul lor reacționase la prezența virusului.

Raportat la populația orașului, cifra arată că circa 480.000 de persoane au fost contaminate, respectiv de aproape zece ori mai mult decât bilanțul de 50.000 de contaminări comunicat de autorități.

Diferența ar putea fi legată de "o subestimare a cazurilor în timpul haosului de la sfârșitul lui ianuarie și începutul lui februarie, când mulți oameni nu au fost testați sau testele nu erau fiabile", a declarat pentru Huang Yanzhong, specialist în sănătate publică la Council on Foreign Relations, un think-tank american.

Wuhan este de departe cel mai afectat oraș din China. Potrivit statisticilor oficiale, pandemia de coronavirus a ucis 4.634 de oameni în întreaga țară, dintre care 4.000 în acest oraș.

Ultimul deces a fost semnalat la jumătatea lui mai, după ce virusul se răspândise în întreaga lume.

Potrivit acestui studiu, rata de contaminare a culminat la 0,44% în aprilie în restul provinciei Hubei, a cărei capitală este Wuhan.

Provincia a fost plasată în carantină până la sfârșitul lui martie.

În alte șase provincii și metropole ale țării, testele efectuate pe 12.000 de persoane nu au indicat decât două cazuri de contaminare. În total, 34.000 de persoane au fost testate în cadrul acestui studiu.

Cifrele confirmă că epidemia a fost concentrată în orașul Wuhan, în condițiile în care puterea de la Beijing a paralizat practic întreaga economie a țării timp de mai multe săptămâni.

Spre comparație, rata de prevalență a virusului atingea 23% la New York în septembrie.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE