Convorbire telefonică între Xi Jinping şi Joe Biden pentru 'gestionarea tensiunilor'
Postat la: 03.04.2024 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Preşedinţii chinez Xi Jinping şi american Joe Biden au avut marţi o convorbire telefonică, prima lor conversaţie de la un summit în noiembrie anul trecut în California, având ca obiectiv, potrivit Casei Albe, "gestionarea tensiunilor" dintre cele două superputeri.
"Cei doi şefi de stat au avut un schimb de opinii sincer şi profund privind relaţiile chino-americane şi problemele de interes comun pentru cele două părţi", a indicat postul public de televiziune CCTV, în timp ce Casa Albă a menţionat într-un comunicat un conversaţie legată atât de posibilităţile de "cooperare", cât şi de "diferenţele" de opinii.
Secretarul american al Trezoreriei Janet Yellen va merge în China "în următoarele zile", iar şeful diplomaţiei americane Antony Blinken se va deplasa de asemenea la Beijing "în următoarele săptămâni" pentru a continua dialogul, a anunţat, la rândul său, un înalt oficial al Casei Albe.
Potrivit acestei surse, care a cerut anonimatul, convorbirea celor doi lideri nu a fost concepută pentru a duce la "anunţuri", ci pentru a "face un bilanţ" după summit-ul lor din noiembrie.
Acest summit a făcut posibilă reînnoirea dialogului după o perioada de tensiune foarte puternică la începutul anului 2023, legată de survolarea teritoriului american de către un balon chinez.
"O concurenţă intensă necesită o activitate diplomatică intensă pentru a gestiona tensiunile, a aborda neînţelegerile şi a evita o confruntare nedorită. Această convorbire telefonică este o modalitate de a face aceasta", a explicat oficialul american, în cadrul unui interviu acordat presei, interviu acordat înaintea convorbirii celor doi lideri.
Dacă dialogul va fi restabilit, nu lipsesc motivele pentru fricţiuni între China şi Statele Unite.
Joe Biden şi-a exprimat astfel "preocuparea" cu privire la sprijinul economic şi industrial pe care Beijingul îl oferă Moscovei, potrivit comunicatului difuzat de Casa Albă.
Legătura dintre China şi Iran urma să fie abordată, de asemenea, de cei doi lideri, menţionează sursa citată.
Statele Unite ar dori ca Beijingul să-şi folosească influenţa pentru a opri atacurile rebelilor houthi, un grup de rebeli yemeniţi sprijiniţi de Teheran, împotriva navelor din Marea Roşie.
Joe Biden a reafirmat, de asemenea, "importanţa menţinerii păcii şi stabilităţii" în jurul Taiwanului, cu puţin timp înainte de învestirea noului preşedinte taiwanez Lai Ching-te, se arată în comunicatul difuzat de Casa Albă.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
DAVOS - Ursula Von der Leyen crede că Donald Trump duce lumea spre pierzare: Retragerea din acordul de la Paris duce la prăpăd
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, reacționează la retragerea lui Donald Trump din Acordul de la Paris. Ea declară că acordul privind schimbările climatice reprezintă o salvare pentru omenire. Practic, șefa CE acuză că decizia lui Donald Trump duce lumea spre piezare, din punct de vedere economic și climatic.
-
Primele semne ale strămoșilor omenirii din Europa ar fi din România. Dezvăluirile care confirmă o teorie veche
Teoria cu privire la faptul că România este locul în care se află cele mai vechi urme de locuire a homininilor, străbunii rasei umane, din Europa a fost confirmată de un studiu publicat în jurnalul internațional Nature Communications.
-
Italia anunță o lovitură imensă în medicină: A descoperit gena care cauzează Alzheimer
Una din cele mai controversate boli poate deveni istorie. Alzheimerul, un mister pentru oamenii de știință și o teroare pentru cei afectați, care ajung să își uite chiar și rudele, ar putea fi cauzat de o genă. O echipă de cercetători italieni a descoperit o nouă genă care provoacă boala Alzheimer, conform unui studiu publicat duminică, transmite luni agenţia ANSA.
-
Alertă de poluare masivă în București. Calitatea aerului la valori de "foarte rău" și "extrem de rău", avertizează Agenția pentru Protecția Mediului
Agenția pentru Protecția Mediului București avertizează că, în ultimele două zile, în zona București-Ilfov, s-au înregistrat concentrații foarte ridicate de particule în suspensie PM10 și PM2.5, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile dispersiei poluanților.
-
CEDO refuză să suspende decizia CCR de anulare a alegerilor din România: NU există risc iminent!
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis să nu dea curs cererii formulate de Călin Georgescu privind anularea alegerilor din România! Anularea deciziei CCR ar fi fost posibilă dacă la mijloc exista un risc iminent, transmit cei de la CEDO.
-
Ce meniu a fost servit la ceremonia de învestire a lui Donald Trump: Preparate sofisticate și băuturi scumpe la evenimentul anului
Meniul servit la ceremonia de învestire a lui Donald Trump în calitate de nou preşedinte al Statelor Unite a constat luni din chifteluţe de crab din golful Chesapeake şi o friptură de vită Angus, "udate" cu vinuri locale.
-
Cum ocolește Putin sancțiunile - Negocieri cu Erdogan cu privire la livrările de gaze
Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a anunţat luni că negociază cu omologul său rus Vladimir Putin exportul de gaz rusesc în Slovacia printr gazoductul TurkStream, în urma deciziei Ucrainei de a opri tranzitul gazului rusesc către Europa.
-
Decizie UE în industria alimentară: Să sperăm că scăpăm de PFAS - "chimicalele veșnice" din alimente
Comisia Europeană intenționează să propună interzicerea utilizării PFAS în produse de consum. CE va propune interzicerea substanțelor Perfluoroalchil și Polifluoroalchil, a anunțat comisarul pentru mediu, Jessika Roswall. Aceste substanțe, cunoscute sub denumirea de „chimicale veșnice", nu se descompun în mediu, acumulându-se în ecosisteme, apă potabilă și corpul uman.
-
Doi români conduc un mega proiect al lui Donald Trump: Investiție de peste 45 de milioane de dolari în ultima lună
Din echipa care dezvoltă protocolul DeFi World Liberty Financial fac parte doi români, Octavian Lojniţa, în calitate de Blockchain Lead, şi Bogdan Purnavel, Lead Developer.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Efectul BRICS: Mai mult de jumătate din țările lumii boicotează dolarul american
- 2.Politico fac e o analiză decisivă: Al treilea război mondial este deja în desfășurare!
- 3.Elon Musk începe Operațiunea "Resetarea": Prima mare instituție care va intra în malaxor
- 4.Au ajuns-o blestemele oamenilor amărâți de care si-a batut joc: Ursula von der Leyen e grav bolnavă. Și-a anulat toate vizitele
- 5.Aici ar putea fi declanșat Al Treilea Război Mondial: au început pregătiri majore de apărare
- 6.Adevăratele planuri ale lui Donald Trump pentru România. Expert în securitate: „Acest lucru mă sperie"
- 7.De ce stârnește Elon Musk panică printre liderii europeni
- 8.Miracolul argentinian se poate transforma în film de groază - Aprecierea uriașă a monedei pune presiune pe Javier Milei
- 9.Donald Trump ia în calcul posibilitatea de a declara o urgenţă economică naţională
- 10.România ajunge la sapă de lemn, în timp ce economia Ungariei bubuie: salariile vor crește cu 8%, inflația fiind menținută la 3%
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu