Consilierii lui Trump i-au ascuns documente pentru a proteja SUA
Postat la: 05.09.2018 | Scris de: ZIUA NEWS

Consilieri apropiaţi ai preşedintelui american Donald Trump ar fi luat măsuri ieşite din comun la Casa Albă într-o încercare de a opri ceea ce ei califică drept 'impulsuri periculoase' ale şefului lor, mergând până la a face să dispară sau a-i ascunde documente pentru ca el să nu le semneze, potrivit unui nou volum apărut sub semnătura legendarului jurnalist de investigaţie Bob Woodward, relatează CNN, care a obţinut o copie a cărţii, programată să fie pusă în vânzare la 11 septembrie.
Cartea de 448 de pagini a lui Woodward, "Fear: Trump in the White House", oferă o privire din interior fără precedent prin ochii cercului de apropiaţi ai lui Donald Trump. De la Biroul Oval până la camera de situaţii speciale de la Casa Albă, Woodward recurge la interviuri confidenţiale pentru a ilustra modul în care unii dintre consilierii cei mai apropiaţi ai preşedintelui îl consideră drept un pericol pentru securitatea naţională şi încearcă să facă în aşa fel încât comandantul suprem să fie evitat în unele cazuri.
Multe dintre divergenţele şi ciocnirile zilnice au fost bine documentate, dar tabloul descris de apropiaţii, de stafful superior şi de oficiali ai cabinetului lui Trump arată că mulţi dintre ei consideră situaţia mult mai alarmantă decât părea până acum. Woodward oferă un tablou devastator al unei Case Albe disfuncţionale sub preşedinţia lui Donald Trump, descriind în detaliu cum consilierii săi - atât actuali cât şi foşti colaboratori - sunt exasperaţi de preşedinte şi din ce în ce mai îngrijoraţi de comportamentul său instabil, de ignoranţa sa şi de înclinaţia sa spre minciună.
Şeful de cabinet de la Casa Albă, John Kelly, îl descrie pe Trump ca pe un 'idiot' şi 'dezechilibrat', conform volumului citat. Ministrul apărării James Mattis a afirmat că preşedintele american se comportă ca un 'elev de clasa a cincea sau a şasea'. Şi John Dowd, fostul avocat al lui Donald Trump, îl descrie ca pe un 'mincinos nenorocit', afirmând că Trump ar ajunge în 'salopeta portocalie' (în care sunt îmbrăcaţi deţinuţii - n.r.) dacă el ar depune mărturie în faţa procurorului special Robert Mueller.
Conform dovezilor adunate de Bob Woodward, după atacul chimic din 2017 atribuit regimului preşedintelui sirian Bashar al-Assad, Trump l-a chemat la el pe generalul Mattis şi i-a spus că ar dori să-l asasineze pe Al-Assad, scrie Washington Post. 'Să-l omorâm! Haideţi! Îi distrugem şi îi batem!', ar fi declarat el. Mattis s-ar fi întors către un consilier şi ar fi spus: 'Nu vom face nimic în această privinţă.Vom fi mult mai măsuraţi!'
'Este un idiot. Este inutil să-l convingi de ceva. E dezechilibrat. Suntem la balamuc', ar fi spus şeful de cabinet John Kelly la o întâlnire cu stafful lui Trump. 'Nici măcar nu ştiu de ce suntem aici. Aici este cel mai rău loc de muncă pe care l-am avut vreodată', ar fi adăugat el.
Dezvăluirile explozive despre Trump făcute de persoane apropiate lui ar putea juca un rol în alegerile de la mijloc de mandat care vor avea loc în noiembrie. Cartea conţine de asemenea detalii despre obsesia lui Trump în legătură cu ancheta despre presupusa complicitate a echipei sale campanie cu Rusia, inserând conversaţii confidenţiale dintre avocaţii preşedintelui şi Mueller. Rezumând situaţia de la Casa Albă, Woodward scrie că Trump este un 'lider surescitat emoţional, nestatornic şi imprevizibil'.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Minciună a lui Donald Trump, denunțată de echipa lui Zelenski. Președintele ucrainean nu i-a trimis nicio scrisoare președintelui american
Secretarul de presa al lui Volodimir Zelenski a declarat miercuri pentru publicatia ucraineana Liga.net ca presedintele ...
-
La presiunea lui Trump, compania din Hong Kong a vândut porturile cheie din Panama către Black Rock
Hutchison CK, un conglomerat din Hong Kong, a anuntat marti ca a ajuns la un acord pentru vânzarea participatiei s ...
-
DailyMail: SUA interzic Marii Britanii să ofere Ucrainei orice informații militare americane
Statele Unite au interzis Marii Britanii sa împartașeasca informații de la Washington cu Ucraina, ca parte a retra ...
-
Un nou acord la Minsk? Lukașenko îl invită pe Trump pentru negocieri cu Zelenski și Putin: "Vom ajunge la o înțelegere fără zgomot, fără țipete"
Aleksandr Lukașenko declara ca Minsk este pregatit sa gazduiasca discuții între liderii SUA, Ucrainei și Rusiei pe ...
-
Analiștii economici profețesc o prăbușire a SUA după ce au văzut măsurile anunțate de către Donald Trump
Economia americana, laudata pâna acum pentru rezilienta sa în fata pandemiei, inflatiei ridicate si majorari ...
-
Yenul japonez devine noul refugiu valutar, pe fondul volatilităţii economice din SUA
Perspectiva economica înrautatita a SUA si asteptarile privind o volatilitate sporita pe pietele financiare determ ...
-
După ce l-au dat afara, Zelenski a cedat și i-a trimis o scrisoare lui Trump fix în timp ce vorbea în Congres: Liderul SUA a citit mesajul în direct
Președintele Donald Trump a subliniat marți, în discursul sau adresat Congresului american, sprijinul oferit de SU ...
-
Donald Trump face o ofertă brutal de directă pentru cea mai mare insulă din Europa: "Veți face parte din SUA!"
Președintele Donald Trump a facut o propunere neașteptata în cadrul discursului sau, invitând Groenlanda sa ...
-
Trump anunță măsuri dure împotriva „protestelor ilegale" din universități. Studenții vor fi, după caz, expulzați, exmatriculați sau arestați
Anunțul facut marți pe platforma Truth Social vine dupa ce Donald Trump a criticat repetat anul trecut școlile care au p ...
-
Donald Trump a oprit ajutorul pentru Ucraina: Un oficial de la Casa Albă a dezvăluit ce urmăresc SUA
Președintele Donald Trump a ordonat o „pauză" a asistenței SUA pentru Ucraina, a confirmat un oficial al Casei Alb ...
-
Ce pregătește UE in replică la tarifele lui Donald Trump
În faţa amenințărilor lui Donald Trump de a impune taxe vamale de 25% asupra produselor europene, UE ar putea elab ...
-
Warren Buffett critică dur tarifele economice impuse de Donald Trump: Sunt un act de război!
Investitorul legendar Warren Buffett a făcut un comentariu rar despre tarifele impuse de preşedintele Donald Trump, aver ...
-
Budapesta se delimitează de deciziile summitului de la Londra. Viktor Orban: "Este rău, greșit și periculos. Ungaria rămâne de partea păcii"
Premierul ungar Viktor Orban a reacționat la summitul de la Londra de duminică, unde liderii europeni au decis să susțin ...
-
Văzând ce a pățit Zelenski la Casa Albă, Benjamin Netanyahu a ieșit repede cu un mesaj special pentru SUA
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a fost certat, în Biroul Oval de la Casa Albă, de către Donald Trump și ...
-
Secretarul Trezoreriei SUA e șocat de amploarea fraudei descoperite de DOGE - 300 de miliarde de dolari
Secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a declarat că Departamentul pentru Eficiență Guvernamentală (DOGE) face progrese ...
-
După scandalul cu președintele Trump, premierul Starmer din Marea Britanie îi promite lui Zelensky 2,26 miliarde de lire sterline pentru armament
Un acord a fost semnat în timpul vizitei lui Zelesnky la Londra, la 1 martie, după scandalul de la Casa Albă, cu e ...
-
Ce spune trimisul special al lui Donald Trump pentru Ucraina: Pacea prin putere. Dacă vă e frică de popoarele voastre nu vă putem ajuta!
Generalul Keith Kellogg este trimisul special al lui Donald Trump pentru Ucraina. Merită urmărit. La Munchen a spus c&ac ...
-
După ce SUA a hotărât să nu-i mai ajute în lupta pentru independența energetică față de Rusia, Chișinăul caută finanțare pentru investițiile din energie în UE
Suspendarea asistenței financiare oferite de USAID afectează sectorul energetic al Republicii Moldova. Autoritățile de l ...
-
Diplomat britanic în Ucraina explică ce s-a întâmplat la Casa Albă: "Lui Volodimir Zelenski i s-a întins o cursă!"
Simon Smith, fostul ambasador britanic în Ucraina, a declarat că lui Volodimir Zelenski i s-a „întins ...
-
Trump intenționează să lovească crunt după disputa cu Zelenski - Care ar fi prima măsură împotriva Ucrainei
Administraţia preşedintelui american Donald Trump ia în considerare suspendarea transporturilor de echipamente mil ...
-
Șeful diplomației americane explică de la ce a deraiat discuția Zelenski-Trump: „Să îşi ceară scuze pentru că ne-a irosit timpul"
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a declarat că Zelenski ar trebui să își ceară scuze pentru că a transforma ...
-
Viitorul cancelar german Friedrich Merz cere „să nu se confunde niciodată agresorul şi victima" în acest conflict
Viitorul cancelar german Friedrich Merz l-a asigurat vineri pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski de „sprij ...
-
#AltGov, rețeaua secretă a angajaților federali care se opun DOGE din interior
Angajații guvernamentali luptă împotriva haosului administrației Trump prin organizare și publicarea de informații ...
-
Canale Telegram legate de Rusia se oferă să plătească pentru atacuri asupra moscheilor din Marea Britanie
O reţea de canale Telegram cu legături ruseşti încurajează rezidenţii din Marea Britanie să comită atacuri violent ...
-
Ajuns acasă, Macron și-a dat seama că nu l-a convins pe Donald Trump: "Amenință cu impunerea de taxe de către Europa"
Preşedintele francez Emmanuel Macron a estimat vineri, în timpul unei vizite în Portugalia, că Uniunea Europ ...
-
Un reporter la Casa Albă relatează cum s-a văzut pe viu ciocnirea dintre Trump, Vance și Zelenski
Ziua a început cu aceeași rutină cordială pe care o rezervă Casa Albă pentru vizitarea demnitarilor străini, relat ...
-
Se pregătește nivelarea Fâșiei Gaza - SUA vând Israelului muniţii şi buldozere în valoare de 3 miliarde de dolari
Statele Unite, principalul susţinător diplomatic şi militar al Israelului, au anunţat vineri că au aprobat vânzare ...
-
Celebra jurnalistă Christiane Amanpour, şocată de scandalul din Biroul Oval: "Niciodată, dar niciodată în istoria diplomaţiei moderne nu am văzut aşa ceva"
Celebra jurnalistă Christiane Amanpour de la CNN a fost şocată de disputa din Biroul Oval dintre preşedintele Donaldi Tr ...
-
Lindsey Graham, senatorul pro-ucrainean, i-a cerut demisia lui Volodimir Zelenski după întâlnirea cu Trump: "Un dezastru!"
Senatorul Lindsey Graham, i-a cerut vineri președintelui Ucrainei Volodimir Zelenski să demisioneze după întâ ...
-
Volodimir Zelenski zboară la Londra să ceară ajutor după ce a încercat în zadar să reia dialogul cu Donald Trump
Avionul în care se afla președintele ucrainean Volodimir Zelenski a plecat din SUA și se îndreaptă spre Lond ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu