China dezvoltă cel mai eficient sistem de bombardament orbital creat vreodată

• Tweet

Cu sistemul său de bombardament orbital fracționat combinat cu un planor, China a creat o armă capabilă să lovească eficient ținte din întreaga lume. Aceasta este o veste pe care Washingtonul nu o primește prea bine.

A dezvoltat Beijingul o armă de neoprit? Aceasta este întrebarea pusă de Bulletin of the Atomic Scientists, instituția americană care monitorizează evoluțiile în domeniul inovației nucleare, care descifrează un test de acum doi ani al unei bombe spațiale.

În vara anului 2021, China testa un tip de armă unic în arsenalul său: o rachetă Long March 2C punea pe orbită, la acea vreme, un sistem de bombardament orbital fracționat (SBOF), o armă care zboară pe orbită joasă înainte de a intra în atmosferă pentru a lansa un atac cu potențial nuclear și de a reveni apoi pe orbită. Deși această descriere poate părea îngrijorătoare, sistemele de bombardament orbital fracționar sunt de fapt o invenție a Războiului Rece, inovată de sovietici, dar abandonată din cauza lipsei de precizie.

Deși traiectoria și viteza lor le făceau dificil de detectat, utilizarea lor strategică trebuia, prin urmare, să fie limitată. Americanii, cum ar fi generalul Glen VanHerck, citat de Financial Times, se temeau la vremea respectivă de "provocările semnificative" pe care le reprezenta acest nou tip de rachete, în ciuda handicapului reprezentat de slaba lor precizie.

Dar Beijingul a reușit să inoveze suficient pentru a remedia neajunsurile unui SBOF, potrivit Bulletin. China ar fi pus la punct un "planor hipersonic" pentru a însoți sistemul cu o viteză cuprinsă între 5 și 25 de ori mai mare decât viteza sunetului. Combinația dintre acest planor, care poate atinge viteze amețitoare, și principiul trecerii unui SBOF prin spațiu crește considerabil amenințarea reprezentată de acest tip de sistem, care poate lansa lovituri nucleare. Potrivit rapoartelor americane, SBOF a lovit la aproximativ treizeci de kilometri de ținta sa: o distanță considerabilă, dar care poate fi corectată ulterior.

Caracteristicile celor două tehnologii sunt întărite. SBOF este lansat de pe Pământ, intră pe orbită, trece prin atmosferă pentru a-și lovi ținta înainte de a se întoarce pe orbită. Printre avantaje: raza de acțiune a unui astfel de dispozitiv și viteza sa de execuție. Printre dezavantaje se numără o marjă de eroare semnificativă în ceea ce privește precizia odată ajuns pe orbită. Dar planorul hipersonic face posibilă ajustarea și manevrarea cu precizie la intrarea în atmosferă. Aceste corecții ale traiectoriei fac posibilă evitarea unui număr de apărări antiaeriene, rămânând în același timp suficient de aproape de Pământ pentru a trece pe sub radare.

O rachetă balistică, alternativa pentru acest tip de lovitură cu rază lungă de acțiune, va urma o traiectorie previzibilă și, prin urmare, este mai ușor de interceptat. De asemenea, proliferarea sateliților, care se așteaptă să ajungă la 58.000 până în 2030, face din ce în ce mai dificilă urmărirea unui singur avion. Un SBOF ar putea, prin urmare, să fie lansat cu ani de zile înainte și să rămână pe orbită printre ceilalți sateliți, nedetectat, înainte de a lovi în cele din urmă Pământul.

Dar sunt aceste sisteme interzise? Da, dacă ne referim la acordul Salt II, urmat de Statele Unite și Uniunea Sovietică în timpul Războiului Rece, fără a fi ratificat. Dar START I, care modifică SALT II, nu interzice decât dispozitivele de distrugere în masă "pe orbita Pământului": o formulare care autorizează rachetele balistice și SBOF-urile să pătrundă în zona orbitală a Pământului, în care, totuși, nu vor rămâne neapărat mult timp. În absența unei actualizări a tratatelor, China are, prin urmare, un atu important în mânecă.