Cel putin 26 de morti, in urma atacului armat din Texas
Postat la: 06.11.2017 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Un bărbat a deschis focul ieri într-o biserică din Texas, ucigând 26 de persoane în plin serviciu religios, într-unul din cele mai grave atacuri armate din istoria recentă a Statelor Unite, transmite AFP, citată de Agerpres.
Acest nou masacru a avut loc la doar cinci săptămâni distanţă de cel din Las Vegas, atacul cel mai sângeros comis vreodată în SUA, cu 58 de morţi, care a relansat dezbaterea asupra reglementării armelor de foc.
Ieri, în jurul orei 11,20 (17,20 GMT), un "bărbat tânăr alb în vârstă de circa 20 de ani", "îmbrăcat tot în negru", înarmat cu o puşcă de asalt şi purtând o vestă antiglonţ, a deschis focul asupra First Baptist Church din Sutherland Springs, un cătun din Texas, au informat autorităţile locale. El şi-a continuat imediat atacul în interiorul bisericii, în plină slujbă religioasă, înainte de a primi replica unui locuitor care şi-a luat arma şi l-a înfruntat. Atacatorul a reuşit să fugă, dar a fost găsit mort în maşina sa la puţin timp după aceea, fără a se şti la acest moment dacă s-a sinucis sau cineva a tras asupra sa.
Autorităţile nu au comunicat identitatea trăgătorului, iar motivaţia pentru acţiune rămâne încă necunoscută. Conform presei americane, ar fi vorba de un fost militar de 26 de ani care a fost concediat din Forţele Aeriene după ce a compărut în faţa curţii marţiale în 2014, care trăia la periferia oraşului San Antonio, situat la circa 50 de km de locul atacului.
"La acest moment, există 26 de vieţi care au fost pierdute. Nu ştim dacă acest bilanţ se va agrava sau nu", a declarat jurnaliştilor guvernatorul din Texas, Greg Abbott, evocând "cel mai grav atac armat în masă din istoria" statului pe care îl conduce. Aproximativ 20 de oameni au fost răniţi. Victimele au vârste între 5 şi 72 de ani.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
ULTIMA ORA
-
Cel mai bogat oier din România și doi șefi APIA au fost reținuți de Kovesi pentru o fraudă uriașă
Dumitru Andreșoi, cel mai mare crescător de ovine din România, a fost reținut de Parchetul European, fiind acuzat că a fraudat fonduri europene în valoare de peste 11,2 milioane lei și de tentativă de fraudare a altor opt milioane de lei.
-
Eugen Teodorovici a confirmat povestea angajării nepotului lui Marcel Ciolacu la Ministerul Fondurilor Europene
Marcel Ciolacu a fost întrebat, miercuri seara, cum a fost angajat nepotul său în 2013 dintr-un post de șef de benzinărie din Buzău în Ministerul Fondurilor Europene.
-
Nicolae Ciucă îl contrează dur pe Ciolacu: "Marcele, There can be only one!"
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, îl contrează dur pe Marcel Cilocau după ce acesta, în cadrul unei dezbateri electorale, a semnat o hârtie prin care se angaja să nu coopteze partidul AUR la guvernare.
-
Rareș Bogdan: "Marcel Ciolacu a refuzat să scrie și să semneze ca nu face PSD alianță cu AUR!"
La dezbaterea electorală de la Antena 3 CNN, Marcel Ciolacu a fost pus să semneze că dacă va câștiga alegerile prezidențiale nu va numi un premier de la AUR.
-
Tal Hanan conduce o echipa secretă de dezinformare condusă din Israel și care s-a amestecat în zeci de alegeri de pe planetă
Tal Hanan, cunoscut sub numele de „Jorge", a dezvăluit că are capacitatea de a sparge conturile unor oficiali de rang înalt, precum și un software pentru crearea rapidă a unor rețele de 30 000 de roboți pentru rețelele de socializare; acesta neagă comiterea de infracțiuni
-
Explicațiile dezastrului din Spania - Fenomenul rar care dus la inundațiile devastatoare
Un sistem meteorologic rar explică dezastrul din Spania. Fenomenul numit DANA (Depresion Aislada en Niveles Altos) a provocat precipitații extreme în Valencia, unde a plouat într-o singură zi cât pentru un întreg an.
-
Consumul sporit de alcool a devenit o problemă majoră și în rândul animalelor care fac beții in lanț
Un nou studiu arată că alcoolul este prezent în mod natural în aproape toate ecosistemele de pe Pământ, ceea ce face probabil ca majoritatea animalelor care se hrănesc cu fructe zaharoase și nectar să absoarbă în mod regulat substanța intoxicantă.
-
Strategie electorală în SUA - Alegătorii migrează către statele cheie pentru a înclina balanța
O studentă la Universitatea Wisconsin-Madison, Sadie Rosenthal, nici nu se gândeşte să voteze în statul său natal, Maryland, ci vrea să voteze în statul în care este rezidentă, adică în Wisconsin, un stat pivot, susceptibil să cântărească greu în alegerile prezidenţiale de marţi.
-
A început procesul Ozempic: 13 persoane, printre care medici şi farmacişti, trimişi în judecată pentru înşelăciune
Medicii care au parafat sute de reţete falsificate pentru a vinde la negru medicamentul de diabet celor care voiau de fapt să slăbească au fost trimişi în judecată. Tratamentul controversat şi decontat de stat, a dispărut din farmaciile româneşti din august.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Emmanuel Todd: Va fi un șoc descoperirea scopului real al NATO
- 2.Se abate urgia peste Europa in cateva saptamâni: Ursula von der Leyen preia puteri depline în dauna statelor naționale din Uniune
- 3.FT: Ucraina a început să discute cu Occidentul despre cedarea teritoriilor către Rusia, totul pentru a opri războiul!
- 4.Le Figaro: Documente secrete dezvăluie "marele proiect" pentru prăbușirea Israelului
- 5.Război total între Viktor Orban și Ursula von der Leyen: eurodeputații i-au cântat "Bella Ciao" premierului ungar
- 6.Fiul unui oficial de al lui Zelenski a fost filmat călărind în pat zeci de teancuri cu bancnote VIDEO
- 7.Al-Qaida a comis un atac de proporții alarmante, cu sute de morți în doar câteva ore
- 8.Presa germană: Israelul a declarat război ordinii mondiale. Germania trebuie să intervină
- 9.REUTERS: Principalele puncte ale declarației BRICS de la Kazan
- 10.Războiul "Celor 5 axe": planul lui Zelenski pentru ca "Victoria care n-a fost" sa fie recunoscută global
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu