Boris Johnson îl sfidează pe Donald Trump şi bate palma cu chinezii de la Huawei
Postat la: 29.01.2020 | Scris de: ZIUA NEWS

Premierul britanic Boris Johnson a acordat marţi grupului chinez Huawei un rol limitat în construcţia reţelei 5G a Marii Britanii, în pofida încercării Statelor Unite de a exclude producătorul chinez de reţele de telecomunicaţii din sectorul comunicaţiilor de nouă generaţie al Occidentului, transmite Reuters.
Sfidând SUA, cel mai apropiat aliat al Marii Britanii, în favoarea Chinei, în ajunul Brexitului, Johnson a decis că "furnizorii cu risc ridicat", cum este Huawei, vor avea acces în părţile fără riscuri ale reţelei 5G. În timp ce implicarea companiilor de risc ridicat va fi limitată la 35%, acestea vor fi excluse din zonele sensibile, unde sunt procesate date, şi nu vor avea accces la reţele de importanţă majoră şi la locaţii cum ar fi centrale nucleare şi baze militare.
O astfel de respingere explicită a îngrijorărilor Statelor Unite că Huawei ar putea fi folosită de Beijing pentru a fura secrete din Occident a consternat administraţia Trump, dar a fost salutată de compania chineză.
Johnson şi Trump au discutat telefonic după ce decizia Marii Britanii a fost făcută publică. "Premierul a subliniat importanţa ca ţările care gândesc la fel să lucreze împreună pentru a diversifica piaţa şi a sparge dominaţia unui număr mic de companii", a anunţat guvernul britanic într-un comunicat. Înainte de convorbirea celor doi lideri, un oficial al administraţiei Trump a spus:"Nu există o soluţie sigură pentru ca furnizorii nesiguri să controleze orice parte a unei reţele 5G".
"Aşteptăm cu nerăbdare să colaborăm cu Marea Britanie pentru a găsi o soluţie care să aibă ca rezultat excluderea componentelor furnizorilor nesiguri din reţelele 5G", a spus oficialul american. Un oficial britanic a declarat că excluderea Huawei ar fi întârziat construcţia reţelei 5G şi ar fi costat mai mult consumatorii, reluând avertismentele industriei de telecomunicaţii. Statele Unite au avertizat în repetate rânduri Londra împotriva permiterii accesului Huawei la reţeaua 5G, argumentând că distincţia între "margine" şi "centru" se va estompa, deoarece datele sunt procesate pe tot parcursul reţelei 5G, făcând dificil de controlat riscurile de securitate.
Huawei, cel mai mare producător de telecomunicaţii din lume, afirmă că Statele Unite doresc să îi împiedice dezvoltarea pentru că nicio companie americană nu oferă aceeaşi gamă de tehnologie la un preţ competitiv. "Această decizie bazată pe dovezi va avea ca rezultat o infrastructură de telecomunicaţii mai avansată, mai sigură şi mai eficientă în privinşa costurilor, potrivită pentru viitor. Oferă Marii Britanii acces la tehnologia de vârf la nivel global şi asigură o piaţă competitivă", a declarat vicepreşedintele Huawei, Victor Zhang. Singurii mari producători de echipamente de telecomunicaţii în afara Huawei sunt compania suedeză Ericsson şi compania finlandeză Nokia.
Huawei a investit masiv pentru a deveni lider de piaţă pe piaţa echipamentelor de telecomunicaţii, chiar dacă a fost exclusă din reţelele americane. Zhang a spus că Huawei a cheltuit anul trecut pentru cercetări 15 miliarde de dolari. În 2018, Huawei s-a angajat că investească 3 miliarde de dolari în Marea Britanie, ţară pe care o consideră un centru de inovaţii şi o locaţie strategică, a arătat Zhang. Vicepreşedintele Huawei UK, Jeremy Thompson, a declarat că limita de 35% "este în mare parte în conformitate cu aşteptările sale".
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
Scandalul Trump - Obama ia amploare: Apar acuzații de trădare din partea actualului lider de la Casa Albă
Președintele american, Donald Trump a lansat marți noi acuzații la adresa lui Barack Obama, susținand ca acesta ar fi co ...
-
Regimul Trump prăbușeste turismul si izolează America. Taxă suplimentară de cel puțin 250 de dolari pentru vizitele în SUA. Plata va fi solicitată la momentul eliberării vizelor
Vizitatorilor straini ai SUA le va trebui sa plateasca o noua „taxa de integritate a vizei" de cel puțin 250 de do ...
-
Vin miliarde de dolari dinspre SUA spre Europa. Investitorii americani au cumpărat într-o lună obligaţiuni de aproape 100 de miliarde de euro
Datoria suverana a zonei euro a atras aproape 100 de miliarde de euro din partea investitorilor straini in luna mai, cee ...
-
Donald Trump se laudă că a "eliberat" Siria. Giganții din SUA se bat acum pe resursele energetice ale țării
Companiile americane Baker Hughes, Hunt Energy si Argent LNG vor elabora un masterplan pentru redresarea sectorului ener ...
-
Războiul Germano - Rus e pe cale să înceapă oficial: "Folosirea rachetelor Taurus de către Ucraina ar însemna participarea Germaniei în război"
Daca Ucraina va folosi rachete germane Taurus sau unele modele modificate ale acestora 'sub alte denumiri', atunci perso ...
-
„Doctrina Trump". De ce crede echipa președintelui că SUA pot câștiga rapid orice război și care sunt riscurile
Vicepreședintele american J.D. Vance a prezentat recent atacurile ordonate de Donald Trump asupra infrastructurii nuclea ...
-
Moment de-a dreptul rușinos pentru Macron: Armata franceză pune capăt prezenţei sale permanente în Africa de Vest şi Centrală
Armata franceza a pus capat joi prezentei sale militare permanente in Africa de Vest si Centrala, intr-o ceremonie solem ...
-
BBC: Israelul distruge mii de clădiri civile din Gaza prin demolări controlate
Israelul a demolat mii de cladiri in Gaza de la retragerea din acordul de incetare a focului cu Hamas, in luna martie, i ...
-
Firmele americane și europene încheie un acord major privind gazele naturale, în contextul în care negocierile comerciale au ajuns într-un punct critic
Una dintre cele mai mari companii energetice din Europa a semnat un acord pe mai multe decenii pentru a cumpara gaze nat ...
-
30 de state au inceput procedurile de sanctionare a Israelului pentru genocidul din Gaza
O coaliție formata din 30 de state, inclusiv China, Brazilia, Turcia, Indonezia, dar și cinci țari europene, Spania, Irl ...
-
Grupurile de interes oculte sunt mai puternice decât președintele Donald Trump
Autor: Paul Craig Roberts Suntem la șase luni de la inceputul președinției lui Donald Trump, de fapt prima sa președinți ...
-
Ce joc face Donald Trump in realitate. Motivele din spatele aliantei cu Europa impotriva restului Lumii
Contacte discrete, o diplomație directa și un acord de inarmare in valoare de miliarde de dolari ajuta la o aliniere a S ...
-
Care e cauza pentru care Donald Trump se prăbușește-n sondaje cu MAGA cu tot. Rata de respingere atinge cote record in 6 luni de la preluarea mandatului
Rata de dezaprobare a președintelui Trump a atins nivelul cel mai inalt de la inceputul celui-de-al doilea mandat al sau ...
-
Trump dă lovitura: Cum a încasat peste noapte 50 de miliarde de dolari, printr-un artificiu
Lumea a privit uluita momentul cand Donald Trump a anunțat "Ziua Eliberarii" Americii, pe 2 aprilie 2025, in Rose Garden ...
-
Dezbinare majoră în Uniunea Europeană. Germania este decisă să blocheze bugetul record propus de Ursula von der Leyen
Germania a anunțat ca se va opune creșterii bugetului european pentru ciclul 2028-2034, stabilit la 2.000 de miliarde de ...
-
Trei țări NATO refuză acordul propus de Trump. Nu vor să cumpere arme americane pentru Ucraina
Franța și Italia nu vor participa la o noua inițiativa condusa de NATO pentru finanțarea livrarii de arme americane catr ...
-
Slovacia blochează sancțiunile UE împotriva Rusiei: "Este o propunere imbecilă!"
Uniunea Europeana nu a convenit marti asupra celui de-al optsprezecelea pachet de sanctiuni impotriva Rusiei impuse din ...
-
Regele Charles al III-lea îi dă o lecție de umilință lui Donald Trump
Premierul marii Britanii, Keir Starmer, a depus eforturi mari pentru a se asigura ca Donald Trump primește o a doua vizi ...
-
Ceva absolut incredibil: "Poți lovi Moscova?" Conversație incendiară Trump-Zelensky
Donald Trump l-ar fi intrebat pe președintele Ucrainei, Volodimir Zelenskyy, daca Ucraina ar putea ataca Moscova și Sank ...
-
Trump a amenințat dur Rusia. Ce se întâmplă dacă în 60 de zile Kremlinul nu va agrea un armistițiu în Ucraina
Președintele american Donald Trump a afirmat vineri, 11 iulie, ca intenționeaza sa faca o „declarație majora" la i ...
-
E UN EROU! Medic acuzat de distrugerea vaccinurilor COVID și emiterea de certificate false absolvit de procurorul general al Americii
Procurorul general al SUA, Pam Bondi, a ordonat sambata retragerea acuzațiilor impotriva unui medic acuzat de distrugere ...
-
Continuă măcelul în Gaza: 59 de palestinieni, între care și copii, uciși în timp ce se duceau să ia mâncare
Cel putin 31 de palestinieni au fost impuscati mortal sambata in timp ce se indreptau catre un loc de distribuire a ajut ...
-
Șeful FBI presat sa demisioneze din pricina deciziei controversate în cazul Jeffrey Epstein
Directorul FBI, Kash Patel, este presat sa demisioneze legat de nemultumirea fata de decizia Departamentului de Justitie ...
-
Rusia a lansat cel mai mare atac cu drone și rachete asupra Ucrainei de la începutul războiului, după anunțul lui Trump. Zelenski: "Este foarte revelator"
Armata rusa a tras 728 de drone si 13 rachete catre Ucraina in noaptea de marti spre miercuri, 9 iulie, potrivit Fortelo ...
-
Donald Trump se dă lebădă-n lighean: "Voi bombarda Moscova și Beijingul!"
Donald Trump a susținut in timpul unei intalniri private anul trecut ca l-a amenințat pe președintele rus Vladimir Putin ...
-
Omul de încredere al lui Trump s-a născut în URSS. Documente obținute de jurnaliști dezvăluie originile reale ale consilierului-cheie
Într-un peisaj politic american in care loialitațile și biografiile personale sunt adesea examinate cu lupa, una d ...
-
O ofensivă chineză asupra Taiwanului ar putea declanșa un atac rusesc asupra NATO? Scenariul unui conflict global prinde contur, spun experții
O ipoteza care pana nu demult parea rezervata literaturii de anticipație incepe sa capete contur in analizele strategice ...
-
Armata chineză a țintit cu laser un avion german: contre pe axa Berlin - Beijing
Armata chineza a țintit cu laser un avion german care participa la o operațiune a Uniunii Europene denumita ASPIDES, car ...
-
Analiză financiară: Trump ajută UE prin politica sa comercială. Moneda unică europeană se apreciază puternic
Euro se apreciaza puternic, iar politicile comerciale ale presedintelui american Donald Trump ar putea sustine si mai mu ...
-
BRICS ripostează după amenințările lui Trump: Grupul nu se implică în confruntarea între tabere şi nu vizează nicio ţară
Statele membre BRICS nu cauta "confruntarea", dupa ce presedintele american Donald Trump a amenintat ca impuna taxe vama ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu