ZC
Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor Afla mai multe! x
ZC




ZC




Bloomberg: Erdogan și Assad pregătesc o lovitură mortală pentru interesele SUA în regiune!

Postat la: 08.01.2023 | Scris de: ZIUA NEWS

0

Turcia este gata să recunoască regimul lui Bashar al-Assad, dacă Siria va refuza să recunoască autonomia kurzilor din nordul Siriei susținuți de americani, scrie Bloomberg. Rusia și Emiratele Arabe Unite sunt mediatori în acest joc de putere la nivel înalt care afectează interesele americane în regiune.

Turcia, care a susținut rebeliunea din 2011 din Siria, este acum pregătită să recunoască public stăpânirea lui Bashar al-Assad asupra Siriei și să lucreze pentru refacerea legăturilor diplomatice, de securitate și comerciale, potrivit sursei citate. La schimb, președintele turc Recep Tayyip Erdogan dorește ca Assad să excludă posibilitatea kurzilor susținuți de SUA să formeze o zonă autonomă în părțile de nord ale țării. Schimbarea este susținută de principalii aliați militari al lui Assad, Rusia și Emiratele Arabe Unite.

Remedierea legăturilor între Turcia și Siria „va fi un succes pentru Rusia", a spus Elena Suponina, expert în Orientul Mijlociu cu sediul la Moscova. În special, noul parteneriat al Ankarei cu Damasc va consolida rolul Kremlinului în Orientul Mijlociu și va pune presiune pe Washington să-și retragă punctul de sprijin rămas în Siria. „SUA trebuie să înțeleagă că prezența lor acolo este inutilă și nejustificată", a spus Suponina.

În timp ce în urmă cu câțiva ani țările din regiune ar fi privit negativ o astfel de apropiere, acum sprijină o schimbare, a spus ea. „Astăzi, țările din regiune acționează din ce în ce mai mult independent de SUA." O înțelegere politică cu Assad l-ar putea ajuta pe Erdogan să revendice o victorie împotriva kurzilor fără a risca o operațiune militară în nordul Siriei. Luptătorii kurzi din zonele de nord ale Siriei, la granița cu Turcia, sunt sprijiniți de Statele Unite și se estimează că controlează aproximativ o treime din teritoriul Siriei.

DIN ACEEASI CATEGORIE...
albeni
Adauga comentariu

Nume*

Comentariu

ULTIMA ORA



DIN CATEGORIE

  • TOP CITITE
  • TOP COMENTATE