Axa Rusia-Iran atacă dominația globală financiară a SUA: Lovitură crâncenă pentru dolar!
Postat la: 12.07.2022 | Scris de: ZIUA NEWS

Odată cu sancțiunile economice occidentale masive împotriva Rusiei și eliminarea sa din sistemul de plăți SWIFT, Moscova încearcă să găsească metode alternative pentru a atenua efectul în economia țării. Astfel, o întâlnire la nivel înalt între Rusia și Iran a stabilit un acord care atacă dominația financiară mondială a Statelor Unite, prin eliminarea dolarului american din tranzacțiile dintre cele două state.
Viceprim-ministrul rus Alexander Novak și guvernatorul Băncii Centrale a Iranului (CBI), Ali Saleh Abadi, care s-au întâlnit la Moscova pe 8 iulie 2022, au explorat modalități de a elimina dolarul american din tranzacțiile lor financiare, pentru a facilita cooperarea economică, în contextul în care ambele țări sunt supuse sancțiunilor Statelor Unite, scrie agenția de presă Fars News. Să menționăm că potrivit informațiilor Fondului Monetar Internațional (FMI) structura rezervelor valutare pe plan mondial a fost în 2021 astfel: dolarul american - 59%, euro - 21%, alte monede - 10%, 6% - yenul japonez, 5% - lira sterlină.
În urma discuțiilor ample cu viceprim-ministrul rus Alexander Novak și ministrul dezvoltării economice Maksim Reshetnikov, Sale Abadi a declarat că s-au ajuns la niște "acorduri foarte bune" între cele două părți în sectoarele bancar, financiar și economic. Sale Abadi a remarcat faptul că subiectul utilizării monedelor naționale în locul dolarului american din tranzacțiile economice reciproce a fost pe agenda discuțiilor care au avut loc la Moscova. În plus, oficialii ruși și iranieni au purtat discuții și despre înlocuirea sistemului de plăți internațional SWIFT, de unde Rusia a fost eliminată după începerea invaziei din Ucraina.
Iranul și Rusia, ambele țări supuse unor sancțiuni internaționale dure ale țărilor occidentale, sunt hotărâte să-și aprofundeze cooperarea economic. Să menționăm faptul că schimburile comerciale dintre Rusia și Iran din prezent au atins o valoare totală de 4,5 miliarde de dolari anual. Schimburile comerciale dintre Rusia și UE au fost de peste 250 de miliarde de euro pe an, dar ele au scăzut din cauza războiului din Ucraina, lucru care poate fi folosit de Iran ca o oportunitate, deoarece există acum o rută alternativă de tranzit pentru Rusia.
Rusia și Iranul sunt interconectate fie prin Marea Caspică, fie prin rețelele feroviare. Iranul plănuiește să exporte în Rusia materiale de construcții în valoare de 3 miliarde de dolari. Guvernul rus a anunțat că s-a constatat "o creștere semnificativă a comerțului dintre cele două țări, cu 81% în 2021 și cu 31% în acest an". La rândul său Iranul a raportat că importurile sale din Rusia au ajuns la peste 2,1 miliarde de dolari în 2021, cu o creștere de 19% față de anul precedent.
DIN ACEEASI CATEGORIE...
-
"Musk must die!": 77 de congresmeni democrați i-au cerut lui Trump să-l concedieze pe multimiliardarul de la DOGE
Un grup de democrați din Camera Reprezentanților a lansat o campanie concertata menita sa se asigure ca omul de afaceri ...
-
Business Insider: Lista câștigătorilor și a perdanților în urma războiului comercial al lui Donald Trump
Pauza de 90 de zile impusa de președintele Donald Trump in ceea ce privește tarifele drastice a fost resimțita in intrea ...
-
Cu Cristoiu ce-ați avut?
Scriu la cald, dupa ce am aflat de inchiderea contului de tik-tok al marelui gazetar Ion Cristoiu. L-am cunoscut in urma ...
-
Donald Trump suspendă suprataxele vamale "reciproce" pentru 90 de zile. Cu excepția Chinei!
Presedintele american Donald Trump anunta miercuri ca suspenda - pe o perioada de 90 de zile - suprataxele vamale "recip ...
-
Riposta Chinei pentru administrația Trump: opreşte importurile de gaze naturale lichefiate din SUA
China nu a mai importat gaze naturale lichefiate (GNL) din SUA de 60 de zile, cel mai indelungat interval din ultimii ci ...
-
Elon Musk îl face "imbecil" pe consilierul pe Comerţ al lui Trump - Peter Navarro, arhitectul politicii taxelor vamale
Patronul Tesla Elon Musk il catalogheaza marti in doua mesaje postate pe reteaua sa de socializare X pe consilierul insa ...
-
Comisia Europeană colaborează cu China pentru a contracara tarifele impuse de Donald Trump. Urmează un summit între cele două părți
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, i-a cerut premierului chinez Li Qiang sa colaboreze pentru o &bdqu ...
-
Scandal cât Casa Albă: Elon Musk i-a cerut președintelui SUA să anuleze taxele vamale. Ce răspuns a primit miliardarul
Miliardarul Elon Musk i-a cerut direct președintelui american Donald Trump sa renunțe la noile tarife vamale, au dezvalu ...
-
Cum arde Casa în urma tărăboiului tarifar al lui Trump
Autor: Pepe Escobar Aceasta manevra de demolare economica necontrolata de facto incepe cu fantezia deformata ca lansarea ...
-
Germania își va retrage rezerva de aur de 280 miliarde de euro din seiful de la Federal Reserve. Vor urma și alte țări europene
Ca raspuns la politica economica imprevizibila a președintelui american Donald Trump, guvernul german iși va retrage 1.2 ...
-
Elon Musk avertizează: Vom vedea crime în masă în Europa. Migrația uriașă va duce la distrugerea tărilor din UE
Europa s-ar putea confrunta cu un val de terorism, a declarat omul de afaceri american Elon Musk in timpul discursului s ...
-
China adoptă o tactică diferită: Care e adevărata reacție a Beijingului la tarifele impuse de Donald Trump
În timp ce tarile din intreaga lume se straduiesc sa negocieze concesii in urma escaladarii de catre presedintele ...
-
Bursele asiatice se prăbușesc după anunțul lui Trump. Tarifele ar putea duce lumea într-o "iarnă nucleară economică"
Piețele bursiere s-au prabușit in Asia, in timp ce tarifele președintelui Donald Trump continua sa produca unde de șoc i ...
-
Taxele impuse de Donald Trump slăbesc dolarul, contrar aşteptărilor pieţei: temerile de recesiune pun presiune pe moneda americană
Desi planurile presedintelui Donald Trump privind tarifele vamale erau asteptate sa intareasca dolarul american, realita ...
-
Escaladarea războiului comercial a şters peste 5.000 miliarde dolari din valoarea acţiunilor bursei americane
Indicele S&P 500 al Bursei de la New York a ajuns la cel mai scazut nivel din ultimele 11 luni, reducand valoarea to ...
-
Armata israeliană face dezastru în Gaza: ce speră să obțină Benjamin Netanyahu cu noile incursiuni sângeroase
Armata israeliana a lansat, vineri, o noua ofensiva terestra in orasul Gaza, intensificandu-si operatiunile in teritoriu ...
-
Nu e prima dată când SUA impun taxe vamale uriașe. Cum funcționa societatea americană în urmă cu mai bine de 100 de ani
Sub umbrela „Liberation Day", Donald Trump a anunțat pe 2 aprilie o accelerare a politicii sale economice protecți ...
-
Ungaria se retrage din Curtea Penală Internațională chiar înainte ca Netanyahu, vizat de un mandat de arestare, să aterizeze la Budapesta
Ungaria a anunțat ca se retrage de la Curtea Penala Internaționala. Anunțul a fost facut de șeful de cabinet al premieru ...
-
Aleksandr Dughin: "Cel care controlează aceea zonă controlează întreaga lume!"
Cel care controleaza zona arctica controleaza intreaga lume și are un avantaj neprețuit in orizontul strategic, de unde ...
-
O analiză a IISS de la Londra ar avea darul să liniștească Europa in privinta NATO
Analiștii Institutului Internațional de Studii Strategice (IISS), cu sediul la Londra, au prezentat date despre care con ...
-
Amatorism total: Consilierul lui Trump pe securitate națională o comite din nou la scurt timp după Signalgate!
Consilierul pentru securitate nationala de la Casa Alba, Mike Waltz, unul dintre cei mai inalti functionari din administ ...
-
Momentul istoric al Omenirii: "Ziua Eliberării" va genera o criză colosală pe care o va deconta întreaga Planetă
Civilizațiile nu sunt ucise, a spus istoricul Arnold Toynbee. Ele mor din cauza sinuciderii lor. Deși puterea militara ș ...
-
Se reconfigurează alianțele militare în Balcani - Tratat important semnat de Serbia si Ungaria
Serbia si Ungaria au convenit marti asupra intaririi cooperarii militare bilaterale si au semnat, la Belgrad, un acord p ...
-
A iesit prost cu negocierile pentru Ucraina - Rusia respinge propunerile SUA
Rusia nu poate accepta propunerile SUA pentru incheierea razboiului din Ucraina in forma lor actuala, deoarece acestea n ...
-
Președintele BCE vine cu o ipoteză neașteptată: Tarifele lui Trump sunt o oportunitate pentru Europa
Impunerea de taxe vamale de catre președintele Statelor Unite, Donald Trump, asupra produselor UE ar trebui sa fie incep ...
-
În jurul României se fac alianțe, se negociază, se mută trupe: Fierbere ca înaintea marilor conflagrații
Bucureștiul incearca sa gaseasca un echilibru intre complicațiile create de Statele Unite și determinarea europenilor de ...
-
Europa și China s-au așezat la masa negocierilor: Pregătesc o lovitură puternică pentru Donald Trump
Ministrul chinez al comerțului, Wang Wentao, s-a intalnit cu comisarul european pentru comerț și securitate economica, M ...
-
Volodimir Zelenski: "Ucraina nu va recunoaşte ajutorul militar american drept datorie în cadrul acordului privind mineralele şi nu îl va semna"
Presedintele Volodimir Zelenski a spus vineri ca Ucraina nu este dispusa sa recunoasca ajutorul militar american acordat ...
-
Jurnalistul care a dezvăluit scurgerea de informații de la Casa Albă rupe tăcerea: "M-au invitat și acum mă atacă!" Trump: "Vânătoare de vrajitoare"
Cand Jeffrey Goldberg a publicat o poveste-bomba care sublinia modul in care unii dintre cei mai inalți oficiali america ...
-
Donald Trump, atac fără precedent la adresa întregii Uniuni Europene: Au cerut pomană
Șeful de la Casa Alba s-a intalnit marți cu ambasadorii americani și cu presa. La un moment dat Trump a fost intrebat de ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu