Vila Florica ar fi fost restaurant, nu muzeu!
Postat la: 25.05.2020 | Scris de: ZIUA NEWS

Premierul Ludovic Orban a inaugurat astăzi Muzeul Naţional „Brătianu", cu sediul în Vila Florica, de la Ștefănești, Argeș, cu prilejul aniversării a 145 de ani ai PNL.
Înghesuiți în pandemie să lanseze muzeul, mascații liberali au aflat astfel de la Orban că în sfârșit „putem să dăm românilor un loc în care se întâlnesc cu istoria". Trebuie spus că nici măcar liberalii nu ar fi avut un loc în care să își întâlnească istoria dacă PSD nu ar fi adus Vila Florica în patrimoniul statului român, prin exercitarea dreptului de preemțiune, în urmă cu 3 ani. Dacă nu aș fi deschis procedura de achiziție, astăzi, în istoria de 145 de ani a liberalilor ar fi încăput muzica de petrecere de la nunți și botezuri. Vila Florica ar fi fost restaurant, nu muzeu. Ar fi făcut parte din acea industrie despre care Ludovic Orban afirmă că poate să mai aștepte, deoarece reprezintă puțin din PIB: HoReCa.
Este regretabil faptul că la acest ceas de sărbătoare, în care liberalii își prăznuiesc tradițiile politice, rămânând tot mai departe de ideologia lor, n-au fost capabili de un gest de onoare: acela de a recunoaște că PSD a cumpărat pentru statul român Mecca liberalilor. "Ciuma roșie" le-a adus casa înapoi. Din istoria lor de 145 de ani, liberalii de acum rețin numai ce vor și ce le place. Am auzit că ar fi fost invitați la ceremonie cei care au făcut posibilă întoarcerea conacului Brătienilor în circuitul public. Doar că nu-i văd în imagini, și nu din cauza măștilor, pe cei ale căror semnături se află pe actele prin care a fost inițiată preemțiunea statului, conform legii, și pe acelea prin care era finalizată achiziția: miniștrii PSD ai Culturii, din 2017.
Pe mine nu m-a împiedicat Constituția să prevăd în buget un fond special dedicat exercitării dreptului de preemțiune al statului român, așa cum îl împiedică acum pe ministrul liberal al Culturii să sprijine sectorul cultural, grav afectat de măsurile impuse pentru a combate pandemia COVID-19. Culmea, Constituția a stat în calea liberalilor și atunci când însuși Klaus Iohannis a contestat la CCR legea prin care își doreau ca vila să intre în patrimoniul statului: iată un episod absurd din cei 145 de ani de liberalism românesc. Cu un așa comportament, liberalismul chiar va ajunge o piesă de muzeu. Istoria României e despre noi toți.
Însă unii politicieni transformă țara asta în "noi" și "voi", nespunând adevărul și ținându-se departe de onestitate. Episodul de astăzi este despre această criză de autenticitate. De aceea, oamenii se vor îndepărta tot mai mult de politică, pentru că nimeni nu vrea să stea departe de adevăr.
Ionut Vulpescu
-
Veșnicul trădător ViVi Ponta
Saptamana mare și luminata ne readuce aminte și de tradarea lui Isus Hristos de catre Iuda Iscarioteanul pentru 30 ...
-
Deci, pe cine executăm pe stadioane?
E mare indignare in țara ca a murit inca un narcoman notoriu, Rareș Ion, 20 de ani. S-a mers pana acolo incat un candida ...
-
Aceste vorbe din 1935 sînt ale lui Petre Tuțea, pe cînd avea 33 de ani
Statul roman actual nu apara bogatiile tarii si nu garanteaza munca natiunii. Nu, pentru ca nu e statul national al Roma ...
-
Rușii vor ajunge la gurile Dunării din cauza lui Iohannis și a lui Dragnea
A ieșit pe tv generalul Gheorghița Vlad, șeful Statului Major al Apararii, sa bage groaza in romanime de Paști, ca ajung ...
-
S-o lămurim: de fapt e vorba despre Nicușor Dan!
Antonescu a fost olimpic la istorie, ca a avut noroc de tata responsabil care a stat cu ochiul pe el, si cam atit. A ter ...
-
Umbra lui Trump pe malurile Prutului
SUA pare sa fi taiat Republica Moldova de pe lista prietenilor. Administrația Trump a impus Republicii Moldova taxe vama ...
-
Nu misoginism, dar ce feminism?!...
Traim intr-o lume in care femeile au fost convinse ca a fi „libere" inseamna sa se expuna, sa concureze cu barbați ...
-
Peşchir e la beci, în timp ce Ciolacu...
M-am abtinut in ultimele 2-3 luni sa comentez orice ar fi legat cumva de povestea Georgescu din simplul fapt ca spiritel ...
-
La muncă, lipitori din justiție, nu la întins mâna!
Aratați-mi și mie un magistrat care sa presteze din vocație activitatea de procuror sau judecator, așa cum i se poate in ...
-
Șefii de servicii secrete implicați în puciul de Moș Nicolae (III)
Directorul SPP, generalul Lucian Pahonțu, alintat Nea Lucica, a realizat prin Elena Valerica Lasconi un caz școala de d ...
-
Scrisoare imaginară a dlor Ciolacu & Bolojan către Donald Trump
M-am incumetat, in mediocritatea mea, sa-mi imaginez, iata, o scrisoare a celebrului cuplu Bolojan-Ciolacu, cel care sta ...
-
George Simion e o anomalie de haiduc manelizat
George Simion este, poate fara sa vrea, cel mai bun aliat al dușmanilor sai politici. O anomalie a politicii romanești, ...
-
Șefi de servicii secrete implicați în puciul de Moș Nicolae (II)
Un rol aparte in cadrul loviturii de stat din 6 decembrie 2024 l-a avut directorul SPP (Serviciul de Protecție și Paza), ...
-
Interferență străină în campania electorală pentru alegerile prezidențiale din România
Ieri, 9 aprilie 2025, in Romania a avut loc un eveniment deosebit de grav: in plina zi, fara pic de fereala, a avut loc ...
-
Campania electorală, cel mai bun diagnostic pentru situația de criză internă a RO!
Romania a fost derapata din punct de vedere democratic. Azi mai aparem in statistici ca un regim hibrid, dar nici nu put ...
-
Șefii de servicii secrete implicați în puciul de Moș Nicolae (I)
A venit vremea sa-i devoalam și pe șefii serviciilor secrete romanești care au fost implicați, la comanda sau la cererea ...
-
Ce țară, ce oameni, ce cultură
Vice Camera Raluca Turcan nascuta Tataran in Botoșan dat ultimat Mihail Neamțu. Ca pana miercuri AUR are termen schimbat ...
-
Problemele insurmontabile ale principalilor 4 prezidențiabili, cât de mult îi vor afecta. Antonescu, Simion, Dan, Ponta
Am intrat in prima saptamana de campanie oficiala. V-am prezentat, zilele trecute, clasamentul credibil, reieșit din cer ...
-
Noua dezordine mondială
În urma cu zece ani, atunci cand si-a anuntat intentia de a candida la presedintia SUA, Donald Trump a anuntat ca ...
-
De ce nu se va opri Trump
Președintele Donald Trump este implacabil in privința taxelor vamale. Nu il vor opri nici masuri de riposta ale UE sau C ...
-
Comanditarii externi și aplicanții interni ai loviturii de stat
În acest articol vom devoala identitatea și aportul principalilor comanditari externi și principalilor executanți ...
-
Taxele lui Trump nu sunt războiul nostru. Sorry Macron, Ursula!
Neobosita propaganda antiamericana din Romania a gasit un nou strigat de lupta, cu care incearca sa ii intarate pe roman ...
-
Cinstea proteică a Elenei Lasconi
Trebuie sa umbli cu o cioara extrem de prost vopsita, ca sa te cheme Emanuel Ungureanu. Pentru ca numai un manipulator d ...
-
Românii au votat, nu au ales!
Vad ceva indignare ca romanii l-ar fi „ales" pe un anume Pintea in Parlament, un om cu niște condamnari penale (co ...
-
De la Ucenic la Mesia - Construcția primului Demagog Procedural
Mesia a fost televizat: „Sunt mașina de facut audiența; sunt ceea ce vor." - Donald Trump, 2016 Înainte sa d ...
-
Operațiunea Red Flag!
Sa ne ocupam puțin de așa zisele teorii ale conspirației. Una dintre cele mai importante operațiuni, poarta denumirea de ...
-
Cele trei situații ce pot bulversa prezidențialele: Două îl implică pe Georgescu, una pe Lasconi, potențialii avantajați sunt Nicușor și Ponta
Am realizat, ieri dimineața, o analiza in care prezentam, la modul comparativ, la distanța de o saptamana, concluziile u ...
-
Trump si Tesla
Trump tocmai a bagat in faliment toti competitorii lui Tesla. Am ras cand Trump a transformat Casa Alba in show room pe ...
-
Va ataca Rusia Europa?
Se inmulțumesc declarațiile care ne avertizeaza ca Rusia va ataca Europa/NATO/o țara baltica/toate țarile baltice/Poloni ...
-
Se putea face pace în Ucraina acum doi ani și jumătate sau chiar acum trei ani
Îmi amintesc cit de turbați erau unii la noi și in alte parți cind apareau ideile necesitații diplomației, ale inc ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu