• Tweet

Când a evadat din lagărul corectitudinii politice, plecând de nebun la Kiev, via Moscova spre Beijing, fără bilet de voie de la stăpânii închisorii, Viktor Orbán nu a continuat cursa de trenuri, motociclete și sănii a lui Gustave din filmul "Grand Budapest Hotel," petrecută în vremea schimbărilor dramatice prin care trecea un vechi continent. Și-a proiectat viitorul de lider, fără de care istoria nu poate face pași spre mântuire.

Când a decis să plece la drum, a fost însuflețit cu siguranță de criza lipsei de destin a lui Köves György, posibil alter-ego al scriitorului Imre Kertész, laureat al Premiului Nobel, care ducea o viață banală într-un lagăr de concentrare din cel de-al Doilea Război Mondial. Aflat la vârsta adolescenței, personajul era preocupat doar cum să supraviețuiască de pe o zi pe alta.

„Nu mă puteam îndoi că trăiesc, chiar pâlpâind, chiar cu robinetul închis total, încă mai ardea ceva în mine, flacăra vieții cum se spune - adică trupul meu era aici, știam cu precizie, atâta doar că eu nu prea mai eram în el," scria Imre Kertész, în cartea "Fără destin" (Sorstalanság).

Noul erou al lumii, Viktor Orbán, a rupt zăgazurile conformismului. Prin sine, ne-a eliberat și pe noi. Cu regret, putem spune, liderul maghiar nu știe viața personajului real Oskar Pastior, din "Îngerul foamei," cartea Hertei Müller, altă laureată a Premiului Nobel pentru literatură. Într-un alt ev întunecat, pe malul drept al Holocaustului din Ucraina, nepovestit de hegemoni nepoților cu epilări de formă și de conținut ale gândirii critice, prietenul Hertei, Oskar Pastior, a dus o altă viață banală în lagărul din Ucraina, ascunzând ciorba de varză în sticle, pentru a-și salva viața de la îndobitocire. Lupta sa semăna cu a altui Oskar (nu cel din romanul lui Éric-Emmanuel Schmitt) din "Toba de tinichea" al altui laureate Nobel, Günter Grass. Dacă ar fi știut ce urma în povestea scrisă de alții, cu siguranță, eroul din "Îngerul foamei" s-ar fi dus la Kiev cu ciorba de varză în sticla de unică folosință.

Totuși, cu un curaj demn de marea literatură, Viktor Orbán a riscat să intre în rolul de încăpățânat al noii istorii.

S-a dus la Kiev, propunând micuțului lider ucrainean un plan de pace, pe care eroul, firește, l-a rejectat, fiindcă narativul existenței sale e războinic, înfricoșător de lume și de viață! Liderii europeni, bruxellezii cu cătușele corectitudinii politice pe masă, au strigat în cor: "Orban-ur n-are mandat de pace." Nebăgându-i în seamă pe doctrinarii fără operă, dar și fără cusur dogmatic, și-a întors pălăria și spre Kremlin, unde - în ciuda edictelor Tribunalului Internațional de la Haga - i-a făcut o vizită de curtoazie criminalului Putin, condamnat penal de procurorii aleși de ei, staborul corecților politici. În fața celui mai detestat personaj al mileniului, a luat figura blajină a personajului Köves György, din cartea de Nobel a lui Imre Kertész, romancierul maghiar, desăvârșit în carieră, departe în Germania, fără a avea vreo aură de disidență.

La fel ca eroul operei, liderul de azi de la Budapesta nu s-a dus la Kremlin să-și exprime ultragiul moral, așa cum ar fi vrut cârnățarii de la Bruxelles, ci dimpotrivă, cu o vagă melancolică „bunăvoinţă" faţă de oroare, a încercat să transfere chiar asupra opresorului sângeros umanitatea „normală", ambiguă, adâncă, a supraviețuitorului Holocaustului.

„În lagăr, existau doar situaţii predeterminate şi înăuntrul lor, alte predeterminări," scria Imre Kertész, în vremea când nu-și închipuia că îngăduințele bovarice ale unui deținut din lagărul nazist vor avea să fie recompensate de juriul de la Oslo.

Privind cu o anumită deferență escapada ieșită din canon a lui Viktor Orbán, noi credem că, plictisit de formalitățile ecumenismului troglodit european, personajul le-a pus adversarilor săi, din funcțiile bine retribuite de la Bruxelles, creierele pe bigudiuri.

Prezent "în Deal" la Doamna Vetuța, cel mai înflăcărat fan al meu, aceasta mi-a povestit că s-a dus la coafor, pentru a se pregăti de ultima nuntă a celui de-al cincelea copil al său. A găsit sub căștile de astronauți o serie de băieți, proaspăți ondulați la păr. L-a întrebat pe unul cu ce se ocupă. El i-a răspuns respectuos că e student în anul III la Medicină. "Părinții tăi știu că vii la coafor?" "Ai mei sunt părinți moderni," a răspuns tânărul proaspăt ferchezuit, vorba noastră din Banat. Întâmplarea s-a petrecut prin Dărmănești, departe de miezul fierbinte al corectitudinii politice dâmbovițene.

Viktor Orbán le-a pus neuronii bruxellezilor pe bigudiuri, also, cum ar zice englezul, proaspăt căptușit cu un fost marxist pe post de prim ministru plin, investit chiar de Charles al III-lea.

În vremea anilor '90, abia ajuns la "România liberă," aveam să le repet mereu colegilor, în chip intenționat incorect gramatical, "dacă nu le putem face nimic, măcar să ne râdem de ei," asta cu referire la puterea criptocomunistă care a furat Revoluția din 1989 și s-a instaurat samavolnic la putere. Așa și cu ultimul poznaș din fruntea Europei. Ce-i vor face paznicii noii închisori lui Viktor Orbán? Îi vor sufla praful de pe tobă? Îi vor închide în dulap cizmele de călătorie? Îi vor lua boii de la bicicletă? Sau îl vor pune în colțul clasei, să stea o oră pe grăunțe de porumb, ca să se cumințească?

Liderul maghiar a făcut Ocolul Pământului în cinci zile. Azi e la Washington pentru a transmite mesajul de pace al lui Xi Jinping. Sigur că nimeni nu-l va asculta, pentru că la summitul NATO se croșetează urzeli de război. Nu e timpul întoarcerii armelor. Nu știm cât de înfierbântate vor fi mințile liderilor mondiali când vor decide să atace Rusia, dar știm că Viktor Orbán lucrează împotriva destinului hărăzit de alții.

Marius Ghilezan