Un USL 2 ar fi un dezastru. AUR ar urca la cer
Postat la: 22.03.2023 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Hotărât lucru: politicienii din PSD și PNL nu au învățat din greșelile trecutului. USL, alianța dintre PSD și PNL, din timpul tandemului Ponta-Antonescu, s-a prăbușit sub propria-i greutate.
Marcel Ciolacu ar vrea liste comune cu PNL, dar cu o proporție de 3/1. "Aiasta nu se poate," ar spune Brătianu reloaded. Președintele liberalilor, Nicolae Ciucă, e mai concesiv decât colegii din Biroul Politic. Ar accepta să urce într-o trăsură electorală cu PSD. N-are experiența trecutelor bătălii politice și nu știe că electoratele celor două formațiuni sunt incompatibile. Ani buni s-au disprețuit și înjurat.
Nicolae Ciucă le zice colegilor din conducerea centrală că au doar experiența scandalurilor, fără a înțelege că divergența e un status quo în arena democratică. Doar bătăliile politice pot duce la găsirea celor mai bune soluții de guvernare. Partidul unic și-a demonstrat incapacitatea de cârmuire.
Anul viitor sunt patru rânduri de alegeri. În luna mai, scrutinul pentru europarlamentare, apoi alegerile locale, cele parlamentare și ultimele - cu voia stăpânilor lumii - alegerile prezidențiale.
Comasarea lor e contraproductivă. Profilurile și temele de campanie sunt diferite. Neinițiații în marketing politic ar vrea localele să le organizeze cu parlamentarele, în aceeași zi. Ceea ce reprezintă o ignoranță absolută.
Neîncrederea partidelor din coaliție, că „boii" câștigători la locale, pe blana lor, n-ar mai trage și pentru aspiranții la deputăție sau senatorie, e un infantilism dogmatic. O preconcepție cronică.
Temele locale nu converg celor parlamentare. Primarul „care este" câștigă prin programul său și al echipei proprii, uneori alta decât cea de la partid. Ce-l oprește pe pretendentul la scaunul din legislativ să se înhame în cursa locală? Să fie și el cunoscut? Să-și pună bocancii în spinare și să treiere sufletele, la firul ierbii?
Grassroots-ul e esența mișcărilor politice. Declanșarea competiției interne pentru parlamentare, înainte de locale, ar spori apetitul pentru luptă și ar deschide ușa performanței, un atribut uitat ca o valiză-n gară.
Partidele clasice de la noi sunt osificate. Boala lor cronică e impunerea de la centru a listelor județene pentru Parlament. Și de aici tot deranjul. Există personaje, nu personalități, care patru ani ling clanțele stăpânirii de partid. Nu zic nu și nici nu fac nimic. Sunt domnișori și domnițe convenabile. Ridică mâna la un singur semn. Răzvrătiții sunt aruncați pe tușă.
Dacă lipsește ceva în campaniile pentru alegerile parlamentare din România e competiția internă în partide. Anchilozarea în proiectul actual duce la promovarea unor tiriplici politic și de aici, tot panelul de consecințe. Un om cu fire de servitor nu va fi niciodată un om cu idei. Dar e convenabil pentru leadership să aibă o turmă de nevertebrați pe listele electorale.
Obiceiul de a pune în capul listelor fel de fel de troglodiți e pan-european. Puroiul de conformitate e folosit greșit de unii lideri ca factor protectiv. Acești oameni sunt primii care trădează, pot fi șantajați și duși cu targa în ispite. Dar ce contează? Jean boxează, chiar dacă are doi neuroni și jumătate. Se laudă pe la rude că e Don parlamentar.
Deci, disjungerea alegerilor locale de cele parlamentare ar fi în folosul partidelor din arcul guvernamental. Ar stârni spiritul de competiție internă. Dorința de luptă. Cutezanța? Și, nu în ultimul rând, cunoașterea electoratului și a programelor partidelor.
E ușor să fii parașutat de la centru ca parlamentar, dar e greu să fii și înghițit de filiale. Și de aici toată tensiunea. Și lipsa de apetit pentru competiție.
Cunosc deputați și senatori, uitați prin parlament, de 3-4 mandate. Ce contează că n-au avut nicio inițiativă de valoare? Sunt tăcuți și bine plăcuți la centru.
Orice campaigner cu expertiză ar putea să convingă cele două conduceri ale PSD și PNL că, mergând separat în alegeri, adună mai multe puncte electorale separat decât împreună. E o aritmetică politică simplă.
Un nou USL ar da vânt în pupă mișcării patriotarde (organizată la apelul de seară pe unitate), ce poartă numele de scenă AUR. Formațiunea lui Georgică e umflată cu pompa de casele de toleranță politică, pentru că nu le poți numi instituții de sondaj. Marchează banul și dau cifrele visate de liderii care comandă.
Așa, cum am mai spus, nu poți măsura scorul din 2024 cu șublerul din 2023. E o tâmpenie să faci predicții cât timp nu ai o cercetare serioasă și nu cunoști laboratorul secret de produs emoții.
Cireașa de pe tortul electoral trebuie să rămână alegerile prezidențiale. Acolo, admit că un candidat comun PSD - PNL ar spulbera orice inițiativă externă de laborator. Dar și această alianță trebuie negociată și discutată, până la detalii legate de cine coase nasturele și cine impune viteza administrației.
E mult de lucru cu staff-urile de campanie, unde coafezele și mironosițele, poreclite nepoate, sunt angajate ca specialiste în comunicare. Nu le zic ofensator piarizde, ci doar de drag pentru cea mai frumoasă meserie din lume: apostolatul.
Marius Ghilezan
ULTIMA ORA
-
Afacerile care se prăbușesc după intrarea României în spațiul Schengen. "Unii intenționează să își vândă imobilele și să se mute"
Intrarea României în spațiul Schengen nu este privită cu bucurie de toată lumea. La Nădlac, localnicii sunt disperați, deoarece afacerile din vamă sunt aproape de faliment. Odată cu eliminarea controalelor la frontieră, traficul s-a mutat pe autostradă, iar punctul de trecere a frontierei a rămas pustiu.
-
Mii de cetățeni români vor fi expulzați din SUA: Trump vrea să trimită migranții la Guantanamo
Un document publicat de presa din SUA arată faptul că, începând cu 24 noiembrie 2024, există 1.445.549 de persoane care nu se califică în sistemul ICE și au ordine finale de expulzare. Printre aceștia se regăsesc inclusiv peste 4000 de cetățeni români.
-
Uniunea Europeană vrea să cumpere iar gaze de la Rusia: Înțelegerea e parte din acordul de pace pentru Ucraina
După ce le-a interzis prin măsuri dure, UE analizează reluarea importurilor de gaz rusesc prin conducte ca parte a unui posibil acord de pace cu Ucraina. Germania și Ucraina susțin propunerea care e amplu contestată de aliații Kievului, scrie The Kyiv Independent.
-
Călin Georgescu a făcut plângere la CPI, împotriva lui Iohannis și a CCR: Anularea alegerilor sare în aer
Verdictul Comisiei de la Veneția privind anulare alegerilor din România a fost unul clar: CCR și autoritățile din România trebuie să facă publice problele care au stat la baza deciziei.
-
D-ale lu' Burduja: Hidroelectrica și Nuclearelectrica au vândut în 2024 energie Chișinăului la un preț de 2 ori mai redus decât cel plătit pe OPCOM
Cei doi mari producători autohtoni, controlați în proporție de peste 80% de statul român, Hidroelectrica și Nuclearelectrica, au vândut în 2024, prin contracte bilaterale, energie Republicii Moldova la un preț de două ori mai redus decât cel achitat de Chișinău pentru energia spot cumpărată de pe OPCOM, relevă datele analizate de Profit.ro.
-
Un aliat al președintelui rus îl pune în încurcătură: Scoateți trupul lui Lenin și înlocuiți-l cu al lui Putin!
Cunoscutul filosof rus Alexander Dugin l-a abordat pe liderul de la Kremlin și i-a spus: "Am scris odată că încrederea în Putin este ca încrederea în împărat.
-
Celebrul economist american Nouriel Roubini îl atacă pe Trump: Toate ne vor lovi drastic, vești triste pentru oameni
În ciuda creșterii scurte a piețelor la știrile confirmate despre o a doua președinție a lui Donald Trump, analiștii nu sunt convinși ce înseamnă asta pentru dezvoltarea SUA pe termen lung. Dar celebrul expert american Nouriel Roubini îl atacă pe Trump în privința politicilor sale și vede o perspectivă sumbră legată de inflație și creștere economică în Statele Unite. Toate ne vor lovi drastic, susține profesorul.
-
POLITICO: Puterea lui Viktor Orban de a perturba agenda UE este supraevaluată
Una dintre cele mai mari îngrijorări ale liderilor europeni astăzi este că revenirea preşedintelui american Donald Trump la Casa Albă va sprijini populiştii din UE.
-
Bilanț tragic al accidentului aviatic de la Washington -Se pare că toti cei aflați aflați la bordul aeronavelor au murit. 18 cadavre au fost recuperate din râu
Un avion de pasageri al companiei American Airlines care transporta 60 de pasageri și patru membri ai echipajului care au plecat din Wichita, Kansas, și un elicopter Black Hawk al armatei americane s-au ciocnit în apropiere de Aeroportul Național Reagan miercuri seară și s-au prăbușit în râul Potomac.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Condiția necesară ca Georgescu să fie lăsat să candideze. Primul pas a fost realizat!
- 2.Furtul aurului dacic a fost comandat de un actor statal
- 3."Am spionat în Cuba pentru CIA"
- 4.Problema cu discursul "strămoșesc"
- 5.Hai să vă povestesc cum văd eu fact-checkingul
- 6.Hemiplegia morală definitivă
- 7.Salut, David
- 8.Nu te TEME, popor român!
- 9.Schimbarea Americii și a lumii
- 10.De ce se tem de Trump?
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu