Un președinte condiționat de Sistem
Postat la: 06.11.2024 | Scris de: ZIUA NEWS

La ora aceasta încă nu se știe dacă alegerile din SUA vor fi câștigate de Donald Trump sau de Kamala Harris. Aș fi foarte prudent în aprecieri despre ce vor face, indiferent care dintre ei va fi noul președinte. Deși se spune că președintele SUA este "cel mai puternic om de pe planetă", în realitate președintele nu este de capul lui, fiind condiționat de Sistem.
Revăd un film extraordinar, "Path to war"/Drumul spre război, despre președintele american Lyndon Johnson (1963-1969) și cum a intrat America în războiul din Vietnam. Filmul are o distribuție de excepție, cu Alec Baldwin, Donald Sutherland și Sir Michael Gambon în rolul președintelui.
Președintele Johnson nu era nici pe departe vreo păpușă pe care să o tragă Sistemul de sfori. Era un texan cam necioplit și brutal. J. Edgar Hoover supraviețuise timp de 48 ani ca director al FBI, din 1924 până în 1972 când a murit, pentru că după învestirea fiecărui nou președinte se ducea la respectivul și îi punea dosarul său pe masă. Însă după întâlnirea cu președintele Lyndon Johnson, Hoover s-a întors la adjunctul său, Clyde Tolson și i-a spus transfigurat: "Clyde, ăsta nu ne demite, ăsta ne omoară!"
Lyndon Johnson nici nu se gândea să intre în războiul din Vietnam, mai ales că în campania electorală se opusese implicării SUA. În schimb, el voia să realizeze programul său "Marea Societate", care viza accesul la șanse egale, sănătatate și educație pentru toți, într-o Americă unde 30 milioane de oameni dintr-o populație de 200 milioane trăiau sub pragul sărăciei, așa că avea nevoie de bani pentru cheltuieli sociale, nefiind dispus să prindă în buget cheltuielile pentru război. Cu toate acestea, Johnson a fost împins de la spate să implice SUA în Vietnam, mai mult împotriva voinței sale.
Scena cheie din film este în ianuarie 1965, în cursul unei ședințe unde participau consilierii lui Johnson, membri ai guvernului și șefi ai armatei. Printr-o combinație de exagerări, manipulări și scenarii fără acoperire, cei mai războinici dintre participanți și anume secretarul Apărării, Robert McNanarra, ulterior director al Băncii Mondiale și cu generalul Earl Wheeler, șeful statului major interarme l-au influențat pe președinte să aprobe o campanie de bombardamente masive asupra Vietnamului de Nord comunist, denumită Operațiunea Rolling Thunder și care a însemnat debutul războiului din Vietnam.
McNamarra și Wheeler au cerut declanșarea Operațiunii Rolling Thunder ca represalii pentru că gherilele vietnameze omorâseră opt instructori americani ai trupelor sud-vietnameze. Vocile rațiunii, exprimate la ședință, au fost reduse la tăcere. Secretarul de Stat George Ball a încercat să le spună că el în al doilea război mondial a avut responsabilități privind bombardamentele și a constatat că acestea nu distrug moralul populațiilor bombardate, ci dimpotrivă, le îndârjește, dar nu l-au ascultat. Secretarul de presă al Casei Albe întreba consternat cum să prezinte publicului Operațiunea Rolling Thunder, din moment ce în campania electorală încheiată în noiembrie președintele Johnson se pronunțase împotriva implicării SUA în Vietnam
În cursul operațiunii Rolling Thunder SUA au pierdut 1054 aviatori morți sau prizonieri, iar în Vietnamul de Nord au fost uciși în bombardamente 20.000 soldați și între 30.000 - 185.000 civili. Bombardamentele nu au avut nicio utilitate militară și nu au afectat nici moralul și capacitatea de luptă a vietnamezilor. În războiul din Vietnam, care s-a desfășurat între 1965-1973 au murit 58.000 tineri americani și două milioane de vietnamezi.
Bravul președinte Lyndon Baines Johnson a fost compromis și a renunțat să mai candideze pentru al doilea mandat. În loc să rămână în istorie pentru marile sale realizări sociale și în domeniul drepturilor civile care au transformat America, el a rămas pe nedrept cu stigmatul războiului din Vietnam. Dacă un bărbat ca Lyndon Baines Johnson a fost dus de Sistem împotriva voinței sale și a programului său politic, atunci orice se poate întâmpla.
George Scarlat
-
Cele trei situații ce pot bulversa prezidențialele: Două îl implică pe Georgescu, una pe Lasconi, potențialii avantajați sunt Nicușor și Ponta
Am realizat, ieri dimineața, o analiza in care prezentam, la modul comparativ, la distanța de o saptamana, concluziile u ...
-
Trump si Tesla
Trump tocmai a bagat in faliment toti competitorii lui Tesla. Am ras cand Trump a transformat Casa Alba in show room pe ...
-
Va ataca Rusia Europa?
Se inmulțumesc declarațiile care ne avertizeaza ca Rusia va ataca Europa/NATO/o țara baltica/toate țarile baltice/Poloni ...
-
Se putea face pace în Ucraina acum doi ani și jumătate sau chiar acum trei ani
Îmi amintesc cit de turbați erau unii la noi și in alte parți cind apareau ideile necesitații diplomației, ale inc ...
-
Eduard Hellvig face praf SRI în ziua aniversării agenției
Ce se ințelege din postarea pe X a fostului director al SRI? Ca agenții pot sa se exprime oral, dar au probleme severe c ...
-
O lecție pentru cățeii de la București
Sa fie invațatura de minte! Puterea de la București a primit o lecție urata din partea administrația Biden. Au primit ca ...
-
Visa Wayver: Să nu ne mai mințim. România a ajuns nedemocratică și antiamericană
Ca reacție la amanarea pe durata nelimitata a intrarii romanilor in SUA fara vize, premierul Marcel Ciolacu incearca sa ...
-
Ce scrie la gazeta de perete a Ambasadei SUA
Cei care au dat lovitura de stat din 6 decembrie 2024 inca se fac ca nu ințeleg de ce le-a trantit America ușa in nas. U ...
-
Românii-sorosiști dau năvală să pupe dosul lui Putin!
Astazi, a aparut un articol, preluat din Financial Times, care confirma ceea ce eu spun demult, și am dezbatut asta incl ...
-
Papa Francisc a găsit Adevarul în spital
Pereții spitalelor au auzit rugaciuni mai sincere decat bisericile... Au fost martori la saruturi mult mai sincere decat ...
-
Să ieși mereu pe locul 3...
Exista o limita pana la care un om, in general, iși poate reinnoi ideile. O spune inclusiv Cioran undeva in opera lui, n ...
-
Coldea la prezidențiale, de partea lui Nicușor și Ponta! Cum îi folosește pe Virgil Popescu-Energie și pe Călin Georgescu
Cei din Masoneria Statului Paralel, despre care v-am tot vorbit in ultimele saptamani, nu rezista fara un președinte al ...
-
Asta inseamna politica si afaceri!
1. Vreti sa intelegeti politica?In Medieval Total War, unul dintre cele mai bune jocuri de strategie lansate in anii 200 ...
-
Cum a ajuns Bolojan președinte interimar cu complicitatea cuplului Iohannis - Pahonțu
Ieri, va spuneam ca, observandu-l pe Bolojan, parca l-aș vedea pe Iohannis din 2015, la inceputul mandatului sau, și, pa ...
-
Interimarul Bolojan, pericol public letal!
Principalul locatar de la Palatul Cotroceni, Ilie Bolojan, trebuie supus urgent unei expertize psihiatrice intrucat aces ...
-
Pe ce se bazează proeuropenii?
Carevasazica la noi se lupta proeuropenii cu antieuropenii. Dar care sunt unii și care sunt ceilalți? Integrarea deplina ...
-
Cum arată competiția la prezidențiale și care sunt șansele reale ale candidaților. Finala previzibilă azi!
Fierbe „Giuleștiul politic", prieteni goldiști, ca sa imprumut un termen din fotbal, pentru ca au inceput luptele ...
-
Despre dreptul de a fi ales
Articolele 36 și 37 din Constituția noastra prevad dreptul de vot și dreptul de a fi ales. Sunt drepturi importante intr ...
-
Politica lui Trump e simplă!
Nu am vazut preluata in presa din .ro declaratia asta a lui JD Vance, de fix acum o saptamana: "President Trump's econom ...
-
Valoarea AUR este calculată de indicele Târziu
Proiectul AUR nu este al lui George Simion, ci al lui Claudiu Tarziu. Fara Tarziu, Simion flutura și la ora asta drapele ...
-
Sârbii dau o lecție de civism și curaj, ungurii se mișcă și ei contra exceselor, noi românii rămânem fricoși, tot la "coada vacii"!
Serbia și sarbii reprezinta un brand de succes ca țara și popor, la moda nu doar in Romania, ci peste tot in lume, mai a ...
-
A doua mare luptă pentru putere este legată de șefia SRI. Ce va decide axa Putin-Trump?
Zona Balcanilor nu-și dezminte renumele de „butoi cu pulbere". Ieri au avut loc proteste publice serioase in Serbi ...
-
O demonstrație simplă a faptului că uneori diploma de bacalaureat ar fi necesară
Pe 6 martie 2025, guvernul Ciolacu emite Ordonanța de Urgența nr 9/2025, prin care se prevede (cu modificarea unui artic ...
-
Un chițcan în palton din păr de cămilă
Cineva a tras pe jumatate frana de mana a AUR inca de la inceputul anului trecut. S-a auzit scrașnetul roților, s-a vazu ...
-
Încheiați, vă rog! Vine publicitatea peste noi!
„O presa cinica, mercenara, demagogica va produce, in timp, un popor la fel de josnic ca ea insași". - Joseph Puli ...
-
Ce a uitat Europa și ce și-a amintit America
A fost, pe 14 februarie 2025 un adevarat masacru al grupului din jurul Ursulei von der Leyen, inclusiv prin invocarea an ...
-
Dacă nu propune un nou candidat, AUR trădează electoratul suveranist și va fi acuzat de un mare BLAT!
Reiau azi discuția pe care am inceput-o mai demult, atunci cand devenise clar pentru mine ca va fi interzis de la candid ...
-
Numai într-o tiranie n-ar putea candida Georgescu
Cand in procesul de selecție a resurselor afacerilor publice statul se bazeaza pe un spermatozoid scapat din scrotul Aca ...
-
O mare neînțelegere: SUA, România și Europa
Cred ca incep sa ințeleg atitudinea aparent ambigua a Administrației Trump fața de situația din Romania. De fapt nu este ...
-
Poporul face caca la fereastra SRI
Cu legitimitate de jurnalist și cu legitimație de fost senator, am declanșat marți, trei ceasuri rele, o operațiune spec ...
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu