Un memory stick. Care a fost și nu mai e!

• Tweet

Telenovela Black Cube s-ar putea transforma într-o atomică. Cu o singură condiție. Să existe un răspuns public la două întrebări. Dintre care una e esențială. Cea legată de faimosul memory stick. Pe care afirmă procurorii că îl caută. Și că nu l-ar fi găsit.

Pentru ca întreaga istorie să nu fie cusută cu ață albă - mă refer, desigur, la istoria reală, nu la cea penală -, ar fi nevoie ca ancheta, dacă este făcută profesionist, să dea răspuns la două întrebări. 1. Cine și pentru ce a plătit, cu sume considerabile de bani, serviciile uneia dintre cele mai scumpe societăți de detectivi din lume? 2. Până când au fost sau s-au lăsat prinși iepurașii - și nicidecum actorii principali - de la Black Cube, care sunt informațiile care au intrat în posesia lor? Sunt ele sau nu sunt compromițătoare în ceea ce o privește pe șefa DNA, Laura Codruța Kovesi? Fără a avea un răspuns la cele două întrebări, ancheta DIICOT nu poate fi finalizată. Sau, dacă va fi finalizată, se va transforma într-o comedie.

La prima întrebare, cineva, nu prea știm cine, a încercat un răspuns. Tipic românesc. Și așa am văzut că, pe HotNews, un site extrem de apropiat Laurei Codruța Kovesi, a apărut un fel de dezvăluire. Care, cum a apărut, a și dispărut. Respectiv un pretins contract semnat între grupul Adamescu și Black Cube. Pe o sumă considerabilă de lire sterline. Bani care urmau să fie livrați în tranșe. Cu clauze de performanță. Și cu bonusuri. Acest straniu contract ar fi trebuit să provoace o uriașă explozie. Un om de afaceri condamnat pentru că a încercat să mituiască un magistrat, iată, conform dezvăluirii HotNews, este implicat, direct și la vârf, într-o operațiune care a vizat obținerea de informații compromițătoare despre șeful DNA. În mod straniu, însă, despre acest contract nu s-a mai vorbit.

Peste dezvăluirea HotNews, s-a tras pur și simplu cortina. Oare de ce? O fi înghițit redacția agenției de știri o momeală? Cu undiță cu tot? Și, apoi, să fi descoperit redacția că a fost păcălită? Cum a fost posibil să se lase tăcerea peste acest caz? Este sau nu este documentul un fals? Dacă este un fals, cine și de ce l-a produs? În favoarea cui a funcționat falsul? Ce au intenționat să afle sau să provoace autorii diversiunii? Iar dacă nu este un fals, de ce nu vedem urmările? Cu un asemenea document în mână, un procuror ar putea face minuni. De ce nu am văzut aceste minuni?

A doua enigmă, încă și mai mare, se referă la ceea ce au reușit, până la urmă, să afle detectivii. Detectivii adevărați, nu cei de acoperire. Specialiștii, nu iepurașii. Informațiile obținute de cea mai puternică agenție de detectivi din lume ar trebui să fie extrem de consistente. Și, din toate direcțiile, ni se spune că ele se află plasate pe un memory stick. După care, nu se mai știe nimic. Acest memory stick nu a fost predat autorităților de la București pe parcursul comisiei rogatorii? Așa cum s-a întâmplat cu toate celelalte probe? Dacă această bancă de date nu ar fi fost predată, cum s-ar fi putut ajunge la o înțelegere legală între procurori și detectivii prinși, pentru ca aceștia să scape, în final, cu câteva zile de muncă în folosul comunității israeliene? Probabil în schimbul obligației de a da zăpada, în iarnă, la Tel Aviv. Dacă memory stick-ul nu a fost predat, în mod legal, nu se putea ajunge la o înțelegere. Conform legii, o înțelegere cu procurorii înseamnă să spui și să predai tot. Nu doar o parte.

Dimpotrivă, dacă înțelegerea a avut loc, dacă memory stick-ul a fost predat, atunci de ce îl mai caută procurorii? Sau este doar o perdea de fum? Teoretic, nu poate fi exclusă posibilitatea ca, pe memory stick, să fie informații atât de grave despre Laura Codruța Kovesi, încât ele să fi generat niște negocieri la un nivel foarte înalt. Poate chiar la nivel internațional. Negocieri care durează. Și care s-ar putea solda prin ascunderea adevărului. Sau chiar prin ștergerea probelor. Și, în aceste condiții, ar fi de înțeles de ce nu avem încă un răspuns nici la prima întrebare. Cine sunt oamenii din spatele operațiunii și cât au paltit ei?

Sorin Rosca Stanescu