Un gând cernit la despărțirea de „colecționarul de cuvinte"

• Tweet

„Martie în casă, cu flori şi soare şi cu sănătate tuturor!''. Aşa ne-a urat, la intrarea în luna mărţişorului, Nicolae Iliescu, prozatorul şi publicistul de aleasă ţinută, iar noi i-am mulţumit şi am dorit să îi întoarcem însutit bunele gânduri.

Ştiam, dintr-o tabletă publicată în coloanele ziarului „Naţional'', că el traversa o perioadă de grele încercări, fiind internat „cinci săptămâni în salon, nu în balon''. Era, acesta, un mesaj de încurajare şi de speranţă pe care ni-l transmitea nouă, prietenilor şi cititorilor săi, Conul Nic (după cum îmi plăcea să îl apelez). Mesaj pe care am dorit, din tot sufletul, să îl vedem adeverit de faptă!

Dar iată că, şi de această dată, Doamna cu Coasa şi-a luat tributul. Sau, poate, scârbit şi revoltat de „ridicolul nostru local'' pe care l-a stigmatizat în multe dintre tabletele sale, demne să intre într-o foarte necesară antologie a pamfletului românesc, Conul Nic s-a hotărât să dea curs invitaţiei pe care el o adresase nechemaţilor scenei publice: „Sunt şi trăsuri, poţi să şi pleci!''. Din păcate, de data asta, Nic Iliescu a luat nedrept de repede trăsura către lumea de dincolo de nori!

Odată cu Nicolae Iliescu pleacă din această lume sufocată de impostură agresivă şi de veleitari cu patalamale căpătate la apelul de seară al bocancilor un membru marcant al Generaţiei `80. Generaţie efervescentă, formată şi afirmată la cele două cenacluri literare studenţeşti, care au avut ca mentori pe Ov. S. Crohmălniceanu şi pe Nicolae Manolescu. La rândul său, prozatorul şi publicistul Nicolae Iliescu i-a avut ca mentori în arta slovelor cu tâlc pe Fănuş Neagu şi pe D.R. Popescu. Clasici ai literaturii române şi oameni de admirabilă verticalitate morală de care - spre cinstea sa! - Nicolae Iliescu nu s-a dezis la vremea când nişte autoproclamaţi vardişti de bune moravuri politice şi culturale le cereau scoaterea din viaţa literară şi poate chiar din viaţa cetăţii.

Aşa după cum, tot spre cinstea sa, Nicolae Iliescu, deşi un vremelnic ministru ceruse mazilirea celui ce a scris ,,Singur printre poeţi'', nu s-a dezis nici de Marin Sorescu, alături de care a pus piatra de temelie a revistei „Literatorul'', una dintre cele mai importante publicaţii de profil apărute, după 1990, în România. Publicaţie pe care, după retragerea lui Marin Sorescu, Nicolae Iliescu a condus-o cu devoţiune şi cu pricepere. Devoţiune şi pricepere de care a dat dovadă şi în calitate de director al Bibliotecii Metropolitane Bucureşti, precum şi în îndeplinirea unor importante atribuţii în instituţii culturale şi academice. Situaţii în care, acest neînduplecat „găsitor de idei enervante'' care a fost şi rămâne Nicolae Iliescu a trebuit să facă faţă unor cabale ale bigoţilor capitalismului de cumetrie din ţara lui Caragiale şi Urmuz.

Rămâne istoricilor literari să evalueze scrierile lui Nicolae Iliescu şi să îi găsească locul în constelaţia de valori a prozei româneşti. Aşa după cum istoria jurnalismului românesc are piese de referinţă în articolele pe care de-a lungul anilor, Nicolae Iliescu le-a publicat în „Amfiteatru'', în SLAST, în „Cotidianul'', în „Timpul-7 zile'' şi în alte cotidiene şi reviste culturale. Nouă, celor care l-am cunoscut şi care ne-am bucurat de încrederea şi de înţelepciunea sa ne rămâne datoria să apărăm şi să continuăm nobila misiune de „colecţionari de cuvinte''. Misiune căreia prozatorul şi publicistul Nicolae Iliescu i s-a dedicat cu o admirabilă ştiinţă şi conştiinţă a datoriei.

Şerban Cionoff