Umbra Simonei de la Roma
Postat la: 24.05.2018 | Scris de: ZIUA NEWS
0
Despre finalul play-off-ului Ligii I nu prea mai e nimic de spus. Campionatul a fost luat de CFR Cluj, după cum am anticipat de multă vreme, iar ultima etapă, leșinată de-a dreptul, a consfințit succesul echipei lui Dan Petrescu. Previzibilă și victoria chinuită în fața Viitorului lui Gică Hagi, care și-a achitat în acest fel datoria din finalul campionatului precedent, când clujenii s-au făcut că joacă meciul decisiv de la malul mării.
Noblesse oblige, așadar, chit că marele păgubit rămâne Gigi Becali, care a cumpărat de la finul Hagi jumătate de echipă. Plus păcăleala pe care și-a luat-o și cu Alibec, de care nu mai știe cum să scape acum! Clujenii n-au strălucit de-a lungul acestui campionat, practicând un fotbal eminamente defensiv, ceea ce recunoaște și Bursucul Petrescu, care declara duminică seara că, dacă ar fi jucat ca Barcelona, ar fi avut soarta lui Dinamo. Cert e că, bazându-se pe o cât mai bună organizare a apărării, CFR-ul a strâns cu un punct mai mult decât FCSB-ul, care nu și-a organizat nici defensiva, nici atacul. În fine, un campionat trist, spun eu, cu un final cenușiu, la capătul căruia Dică e binecuvântat de Becali, în timp ce Dan Petrescu pleacă triumfător și din dealul Clujului spre generoasa Chină !...
Și-acum, să trecem la noua decepție pe care ne-a furnizat-o Halep, în finala de la Roma. Sigur, fusese reconfortantă victoria ei din semifinale, în fața Mașei Șarapova, având în vedere cunoscutul complex al Simonei și mai ales bilanțul dezastruos din confruntările directe cu puternica tenismenă rusă. Chiar și în acest joc însă, câștigat de jucătoarea noastră, a existat un moment critic, în care intervenția lui Darren Cahill s-a dovedit oportună și, până la urmă, salvatoare. Ca să nu mai vorbim și despre înfrângerea usturătoare servită Simonei de Karolina Pliskova, câteva zile înainte, în turneul de la Madrid. Or, de acolo începând, din Spania, s-a văzut că deținătoarea numărului 1 mondial era departe de forma și valoarea care au consacrat-o.
Drept urmare, surprinzătoare nu a fost umilința suferită de umbra Simonei în finala de la Roma, ci mai degrabă victoria ei anterioară, din întâlnirea cu Șarapova! Luăm în calcul, după cum se cuvine, meciurile jucătoarei noastre cu tenismenele de top și constatăm astfel că între două înfrângeri severe, la două jucătoare în formă (Pliskova și Svitolina), Halep a marcat un succes trudit la o Șarapova care se chinuie vizibil să revină la potențialul ei de altădată. Iar pe acest fond sosește Grand Slam-ul de la Roland Garros, care a și debutat în această săptămână și unde Simona Halep este cotată ca principală favorită! M-aș bucura să mă înșel dar, în ciuda poziției ei de nr.1 mondial și a prognozelor emise de casele de pariuri, nu cred că marea noastră jucătoare va reuși la Paris mai mult decât la Madrid și la Roma.
Dacă putem spera că a scăpat de complexul Șarapova, ceea ce rămâne totuși de dovedit, nu încape îndoială că Simona Halep a căpătat un complex în fața Elinei Svitolina( 2 - 4 scorul întâlnirilor directe), actualmente locul 4 mondial. Setul acela prim de duminică, încheiat cu 6-0 în defavoarea Simonei, e de natură să ne dea serios de gândit, dacă ne reamintim și că, în finala pierdută de acum un an, setul decisiv s-a încheiat cu 6-1! Și, apropo de asta, în urmă cu ceva timp, Ion Țiriac o punea în gardă pe Simona că viitoarele ei principale adversare vor fi Muguruza și...Svitolina, ceea ce pe mine, unul, m-a surprins în privința ucrainencei. Iată însă că previziunile lui Țiriac sunt confirmate cu vârf și îndesat acum, când ne pregătim să urmărim ediția 2018 a Roland Garros, unde Simona speră să câștige primul ei Grand Slam din carieră.
Asta sperăm și noi, dar, repet, ni s-au lungit urechile de când tot așteptăm și, dincolo de toate, rămâne zicerea lui Darren Cahill, care i-a reamintit , la 0-5, că mai trebuie să și muncească pe teren, încheind tăios: "Știi ceva? Acum să te descurci singură!"...
Horia Alexandrescu
(preluat din Romania literara)
ULTIMA ORA
-
"Schema 1800" - noua înșelătorie pe WhatsApp. Plângerile la poliţie curg continuu
O nouă schemă de fraudă online face victime, în aceste zile. Escrocii sparg conturile de whatsapp, după care le cer bani cunoscuţilor din agenda victimei. Suma cerută este aceeaşi -1.800 de lei. De aceea, acest tip de înşelăciune a primit şi numele de Schema 1800.
-
Granițele deschise sfidează naționalismul în ascensiune în Europa (The Guardian)
Reintroducerea controlului pașapoartelor în spațiul Schengen ne trasează în minți noi linii politice - iar lucrul acesta în sine e periculos, se arată într-un articol publicat în The Guardian, conform Rador Radio România.
-
Marea Britanie impune noi reguli de călătorie. De când se aplică și ce condiții trebuie să îndeplinească turiștii
Marea Britanie impune o autorizație electronică de călătorie (ETA) pentru cetățenii din 48 de țări, inclusiv SUA, Canada și Australia. Din luna aprilie, această autorizație plătită va fi obligatorie și pentru europeni. ETA este menită să consolideze securitatea la frontieră și face parte dintre eforturile Londrei de a-şi digitaliza sistemul de gestionare a frontierelor.
-
Dezvăluirea unui director de bancă: "Românii dau statului 70% din tot ceea ce câștigă"
Statul român continuă să apese greu pe umerii cetățenilor: pe lângă cele mai mari impozite pe salarii din Europa, românii sunt obligați să suporte și alte taxe și contribuții. Cu toate acestea, finanțele publice sunt într-o situație critică, iar România rămâne, de ani de zile, campioana deficitului bugetar în Uniunea Europeană.
-
A fost rezolvat paradoxul bunicului. Enigma care face referire la călătoria în timp și schimbă cursul istoriei - Anunțul unui fizician celebru
Un fizician susține că a rezolvat „paradoxul bunicului". Enigma se referă la călătorul în timp care își întâlnește strămoșii și astfel schimbă cursul istoriei, ștergându-și propria existență. Rezolvarea paradoxului ar putea face posibilă călătoria în timp.
- Haos total în SUA, provocat de incendii: Joe Biden și-a anulat programul/ Toate evenimentele au fost sistate
-
De ce a plecat Georgescu din țară imediat după Şoşoacă?
Plecarea lui Călin Georgescu spre Frankfurt la o zi după plecarea Dianei Șoșoacă din țară ridică multe semne de întrebare. Diana Șoșoacă a anunțat retragerea din viața publică din cauza amenințărilor la adresa ei și a copiilor ei din partea susținătorilor lui Călin Georgescu, așa că pe 8 ianuarie a plecat spre Venezuela, de unde a postat astăzi o fotografie cu mesajul „Refacem relațiile pierdute ale României și luptăm pentru PACE".
-
Influentul ziar german FAZ: „În România e tot mai puternică suspiciunea că spectrul Rusiei a fost folosit pentru anularea unui scrutin ce nu convenea guvernanților"
Într-un articol cu titlul „Mitul interferenței ruse", cotidianul german conservator Frankfurter Allgemeine Zeitung observă că amestecul Moscovei în alegerile din România este tot mai mult pus sub semnul întrebării. Ziarul analizează totodată lipsa de popularitate a guvernanților de la București, în mod special a președintelui Klaus Iohannis.
-
Metoda controversată, dar isteață, prin care Microsoft vrea să fure utilizatorii Google. Ce au putut să facă
Microsoft a adoptat o tactică neobișnuită și, pentru mulți, controversată, în încercarea de a atrage mai mulți utilizatori pentru motorul său de căutare, Bing.
DIN CATEGORIE
- TOP CITITE
- TOP COMENTATE
- 1.Condiția necesară ca Georgescu să fie lăsat să candideze. Primul pas a fost realizat!
- 2.Fostă "Golden Girl" al Sistemului simte că i-a venit vremea ca să preia puterea în România
- 3.Autorii haosului nu vor scăpa nici în gaură de șarpe
- 4.Despre ecuația prezidențialelor: Crin și Sistemul
- 5.Dar cu pleava societății, ce veți face, oare?
- 6.Inflație de viitori prezidențiabili, de tipul #CandidațiiAltora. Suveraniștilor veritabili li se va bara calea. România, #RaiulExploatatorilor!
- 7.Să vorbim pe șleau: Iohannis & Pahonțu au ordonat PNL ca să-l susțină pe Călin Georgescu ca să-i scadă astfel scorul lui George Simion
- 8.Mai putem conta doar pe miracole
- 9.Și-au băgat și americanii coada în ‘89
- 10.Strategia Națională de Apărare pe înțelesul tiktokarilor
comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu